Compensăm prin UMANITATE: peste 100 de CĂȚEI din  Adăpostul Public al G.C. Arad au fost adoptaţi

adoptii
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Arădenii dovedesc încă o dată că sunt cu adevărat iubitori de câini și totodată stăpâni responsabili atunci când își întregesc familiile cu cei mai loiali prieteni ai omului. O dovedește și numărul însemnat de adopții de la Adăpostul Public de pe Calea Bodrogului. Nu mai puțin de 136 de suflete și-au găsit stăpâni în primele patru luni ale acestui an, iar alte 15 exemplare au fost revendicate.

Periodic Direcția Generală Poliția Locală Arad monitorizează prin verificări la adresă, modul în care sunt tratați de noii lor stăpâni, câinii adoptați din Adăpostul Public. Oamenii legii se asigură că patrupedele nu sunt abandonate sau supuse la rele tratamente.

Frecvent polițiștii locali din cadrul Biroului Supraveghere Comunitară și angajații S.C. Gospodărirea Comunală S.A. Arad desfăşoară acţiuni de capturare a câinilor fără stăpân şi de transferare a acestora la adăpost. Cele mai recente acţuni comune au fost întreprinse în cartierele Alfa, Cadaș și Drăgășani.  Bilanţul este încurajator:  niciunul dintre cele 25 de exemplare canine, astfel capturate, nu fusese abandonat de stăpân sau de cel care îl adoptase anterior.

Vă reamintim faptul că amenda pe care cei care adoptă și, ulterior, abandonează un câine poate ajunge până la 6.000 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad

Categorie: Știri
Etichete: 100 de căţei, Adapostul Public, adoptaţi, S.C. Gospodărirea Comunală S.A. Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Falcă a bătut palma cu Blidar pentru cumpărarea a 28 de tramvaie noi de la Astra Vagoane Călători
Articolul următor
Ăștia au intrat la pușcărie INTENȚIONAT: au venit din Vaslui să vândă ECSTASY, MDMA și AMFETAMINĂ în Arad!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie