Complexul Muzeal Arad prezintă Expoziția de fotografie ,, Cercetările monografice de la Sâmbăteni (1935)”, marți, 28 noiembrie

cercetari monografice sambateni 1935 invitatie
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – COMPLEXUL MUZEAL ARAD]

În cadrul programului Centenarului (1918-2018) la Arad, Complexul Muzeal Arad prezintă publicului expoziția de fotografie ”Cercetările monografice de la Sâmbăteni (1935)”, a cărei vernisaj va avea loc la Sala ”Clio”, marți, 28 noiembrie, orele 17.00.

Prezintă: Dr. Sorin Sabău și Dr. Gabriel Hălmăgean, curatori (Complexul Muzeal Arad)

În vara anului 1935, o echipă studențească a Fundațiilor Regale ”Principele Carol” în colaborare cu Despărțământul Arad al Institutului Social Banat-Crișana a desfășurat o cercetare monografică în localitatea Sâmbăteni. Scopul acestei acțiuni era cunoașterea realităților satului românesc din perioada interbelică și găsirea unor soluții practice pentru ridicarea culturală și materială a locuitorilor din zona rurală.

Metoda cercetării era cea monografică, aparținând Institutului Social Român condus de prof. Dimitrie Gusti. Aceasta însemna prezența la fața locului a unei echipe complexe, formată din studenți și un corp tehnic : doctori, ingineri agronomi, medici veterinari, plus profesori și studenți de la Oficiul Național de Educație Fizică.

,, Cu ocazia cercetărilor efectuate s-au realizat și o serie de fotografii cu aspecte din viața comunității locale, reunite în două albume, care au fost prezentate la expoziția Fundațiilor Regale din 9 decembrie 1935, în prezența regelui Carol al II-lea. Publicul arădean are ocazia de a vedea acum, reproduse la o scară mai mare, o parte din cele mai reprezentative fotografii pe care le conțin cele două albume interbelice, aflate în colecția Complexului Muzeal Arad”, precizează dr. Sorin Sabău și dr. Gabriel Hălmăgean, curatori (Complexul Muzeal Arad).

Proiect expozițional realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad.

Sala ”Clio” a Complexului Muzeal Arad (Str. Horea 10)

28 noiembrie – 13 decembrie (Marți-Duminică : 09.00-17.00)

Vernisaj : Marți 28 noiembrie 2017, orele 17.00

Intrarea este liberă

Categorie: Cultură
Etichete: Cercetările monografice de la Sâmbăteni (1935)”, Complexul Muzeal Arad, dr. Gabriel Hălmăgean, dr. Sorin Sabău, expozitie de fotografie, Fundațiilor Regale ”Principele Carol”, programului Centenarului (1918-2018)
Distribuie:
Articolul anterior
[ANUNȚ] Biblioteca Județeană va inaugura „Sala Centenar”, marți, 28 noiembrie
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Campania de donare de sânge la Socodor a fost un succes, iar „când vezi un om ajutându-l pe celălalt, ar trebui să devină molipsitor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie