Consilierii locali USR PLUS vorbesc PE FAȚĂ despre CORUPȚIA din spatele proiectelor BLOCURI ÎNTRE CASE

blocuri intre case
Distribuie:

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Încă o falsă victorie pentru arădeni, manipulată de Alianța PNL – PSD

Proiectul imobiliar de la marginea cartierului Micălaca (zona Străzii Podgoriei, spre linia ferată) creează multe controverse și nemulțumiri în rândul arădenilor.
Un investitor dorește să construiască 30 de blocuri într-o zonă de case.

„În urma negocierilor purtate de locuitorii din zona Străzii Podgoriei şi investitorul care voia să construiască blocuri între case, negocieri mediate de administraţia locală, în frunte cu cei doi viceprimari ai Aradului şi arhitectul şef, planurile dezvoltatorului imobiliar s-au schimbat în favoarea oamenilor” – așa arată situația prezentată de administrație ca pe o victorie, însă, în realitate, lucrurile s-au desfășurat diferit.

Dezbaterea cu cetățenii a fost un simulacru al PNL, un membru de partid bătând în ușile oamenilor din zonă, cu o oră înainte de dezbatere.

La fel, 60 de familii din Aradul Nou, care se află în aceeași situație, sunt afectate de nedreptatea conducerii PNL-iste. Există deja un proiect de hotărâre depus de către USR-PLUS pentru anularea PUZ-ului, dar Primăria nu îl dorește pe ordinea de zi.

Daniela Săbău, consilier local USR PLUS declară, „Este cunoscut faptul că, de când au preluat puterea în 2004-2005, actualii administratori ai Aradului au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i favoriza pe cei care i-au susținut. Ce este grav este că, prin acest aspect, i-au sabotat pe arădenii care și-au pus încrederea în ei, prin votul oferit. Timp de 17 ani administrația PNL a votat cu ochii închiși zeci de PUZ-uri care decideau exact opusul afirmației «fără blocuri între case». PNL-iştii încearcă să pară salvatorii orașului, când ei sunt, de fapt, agresorii, cei care cauzează cele mai mari probleme de urbanism din Arad.”

Dacă până acum USR și locuitorii Aradului au susținut principiul general „Fară Blocuri între Case”, reprezentanții PNL, cot la cot cu PSD, una spun în faţa oamenilor şi alta votează, după propriile interese, în CLM.

Dorian Curcanu, consilier local USR, declară: „În mod evident, anumiți arădeni și anumite firme sunt favorizate în detrimentul altora. Măsura, specifică anilor comunismului, se extinde acum și la administrația PNL-PSD, arădenii fiind împărțiți în cetățeni «cu patalama» de la partidul conducător și cei «răzvrătiți».
Alianța PNL-PSD folosește un dublu standard, iar toate acestea denotă doar un comportament bipolar din partea administrației locale.”

Asistăm la cazuri clare de dublă măsură,

atâta timp cât, săptămânile trecute, administrația PNL – PSD vota aprobarea construcției de blocuri între casele din Grădiște, zona Cehov, sau Aradul Nou, strada Tabacovici, iar zilele acestea anunță că se împotriveşte construcției de „blocuri între case”, ba mai mult, au preluat sloganul doar „case (se vor construi) între case”.

Arădenii trebuie să fie vigilenți, bine informați și să nu se încreadă în toate promisiunile goale ale administrației PNL-PSD.

Consilierii locali USR PLUS Arad

Foto principal:

Categorie: Politice
Etichete: aradul nou, blocuri intre case, casele din Grădiște, consilieri local USR PLUS, Daniela Sabau, dorian curcanu, strada Tabacovici, zona Cehov
Distribuie:
Articolul anterior
Asociația Con Brio și Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze și-au prezentat proiectele pentru 2022
Articolul următor
Mihai Fifor: PSD solicită Ministerului de Interne să suplimenteze resursele pentru a răspunde adecvat cererii de eliberare de pașapoarte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie