sâmbătă, mai 28, 2022

Contrele politice smulg declarații în premieră: „Proiectul de Gestionare a Deşeurilor va fi funcțional PESTE19 LUNI” – promite liberalul Adrian Țolea… întărâtat de social-democratul Alin Pop

 

După știința noastră, TERMENUL-LIMITĂ al începerii funcționării proiectului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad” – celebrul subiect „ADI – Deșeuri”nu a mai fost… dezvăluit în presă (ca și cum ar fi vreu secret). Mai toate pulblicațiile locale și multe naționale au scris despre ce se întâmplă cu mașinile, tomberoanele și… banii europeni – 36 de milioane de Euro – care nu se regăsesc în practică, în fapt zăcând, de ani de zile, în ploaie, ninsoare și praf, în preajma aeroportului (vezi articolul asociat).

Dead-line-ul, așadar, ca SMIDS – Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor Solidesă fie funcţional este 31 martie 2019, conform declarației de presă pe care a dat-o luni, 4 septembrie,  directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Adrian Țolea – ca replică la un atac politic al consilierului PSD Alin Pop.

În continuare – dialogul care a dus la această informație în premieră.

[COMUNICATE DE PRESĂ]

Alin Pop (PSD) : Conducerea liberală a CJA nu a fost capabilă să rezolve problema gestiunii deşeurilor la nivelul judeţului

„Cel mai slab preşedinte CJA pe care l-a avut judeţul Arad, Iustin Cionca, nu este capabil să gestioneze, la fel precum predecesorii săi, problema gestionării deşeurilor la nivelul judeţului. După întârzierile impardonabile de implementare a proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide, proiect în valoare de 36 milioane Euro, bani europeni, conducerea liberală a Consiliului Judeţean nu a fost în stare să demareze licitaţiile pentru delegarea gestiunii de salubrizare”afirmă consilierul judeţean PSD Alin Pop.

„Incompetenţa echipei Cionca atrage după sine consecinţe grave la nivelul primăriilor din judeţ, care trag ponoasele din cauza faptului că procedurile de achiziţie nu sunt făcute nici în acest moment. Nu are rost să mai pomenesc despre faptul că lipsa de seriozitate şi profesionalism a conducerii CJA a condus la un eşec total în trecut, în ceea ce priveşte tentativa de atribuire a serviciului de colectare a deşeurilor. Cu toate acestea Iustin Cionca şi colegii săi s-au lansat într-o campanie acerbă de denigrare şi nu se dau în lături de la atacuri politice mizerabile, total nejustificate, la adresa unor primari gospodari ai PSD Arad. Ceea ce nu vor să spună domnii şi doamnele prea portocalii din PNL Arad este faptul că blocajele li se datorează în exclusivitate prin faptul că pun primăriile în situaţia imposibilă de a încheia contracte de salubrizare pe termen lung” – spune consilierul social democrat Alin Pop. 

Biroul de Presă al PSD Arad

……………………………………………………….

Adrian Țolea: „Proiectul de Gestionare a Deşeurilor este în grafic, atacurile PSD sunt nefondate”

Consilierul judeţean Adrian Ţolea, totodată director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad”, aduce unele precizări legate de stadiul implementării proiectului de gestionare a deşeurilor din judeţ.

„Se pot observa unele ieşiri mediatice ciclice ale consilierilor judeţeni din PSD având ca subiect proiectul de gestionare a deşeurilor din judeţul Arad. De această dată, «ruleta» a PSD l-a indicat pe consilierul Alin Pop să «înfiereze» acest proiect. Dumnealui e cel mai proaspăt consilier judeţean, venind de pe lista de supleanţi ai PSD şi are, astfel, unele «prezumţii de nevinovăţie». Singura vină a acestuia e că i se foloseşte numele în comunicate fabricate de propaganda de partid a PSD Arad. Dar acest fapt nu-i scuză necunoaşterea anumitor aspecte legate de acest proiect, nici nu-i conferă dreptul de a acuza sau jigni. Statutul de consilier judeţean pe care-l are în prezent îl obligă să-şi respecte colegii, să-i respecte pe arădeni şi, mai ales, să fie în temă cu activitatea Consiliului Judeţean Arad. Astfel, poate ar evita unele ieşiri publice care-l pun într-o postură ridicolă. Culmea, suntem colegi în cadrul Consiliului Judeţean. Domnul Pop ar fi putut să mă întrebe despre stadiul proiectului, nu să ia de bună propaganda partidului său”, a afirmat Adrian Ţolea.

Directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad” demontează acuzele aduse de PSD, în special cea legată de licitaţiile privind serviciile de gestionare a deşeurilor. „Este falsă ideea că nu au fost demarate licitaţiile privind serviciile de salubritate la nivelul judeţului Arad. Procedura de licitaţie se desfăşoară pe două paliere. Una pentru cele trei staţii – sortare, compostare, transfer, după caz – şi una pentru concesionarea serviciului de salubrizare pe cele cinci loturi, cum este împărţit judeţul. La staţii, două licitaţii din trei au fost adjudecate, iar acum este perioada eventualelor contestaţii, conform legii. La concesionarea serviciului de salubrizare, au fost scoase la licitaţie toate cele cinci loturi, iar acum ne aflăm în procedură de evaluare a ofertelor. Suntem într-un stadiu avansat şi sperăm că în cel mai scurt timp sistemul de gestionare al deşeurilor în judeţul Arad să fie funcţional”, a precizat Adrian Ţolea.

În plus, Adrian Ţolea a făcut şi un scurt istoric al acestui proiect european,

pentru a elimina definitiv diferitele «intoxicări» pe care PSD le răspândeşte în spaţiul public. „Acest proiect, denumit SMIDS, adică «Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide» a fost demarat în anii 2009-2010 de către Ministerul Mediului şi la el au aderat 32 de judeţe ale ţării. Proiectul a fost finanţat prin execuţia bugetară europeană 2007-2013, iar finalizarea acestuia s-a prelungit cu doi ani, cu termen limită 31 decembrie 2015. Din cele 32 de judeţe, doar 12 au finalizat lucrările de infrastructură şi achiziţiile necesare până la data limită, 31 decembrie 2015, iar Aradul se numără printre ele. Celelalte 20 de judeţe – multe dintre ele conduse de PSD, acelaşi partid care ne huleşte pe noi – au fost «transferate» pe exerciţiul financiar 2014-2020, într-un alt Program, numit POIM. Din cele 12 judeţe fruntaşe, doar în două sistemul este operaţional, celelalte zece, inclusiv Aradul, fiind în diferite stadii de licitare a serviciilor. În plus, cetăţenii trebuie să ştie că am mai irosit aproape un an datorită faptului că la începutul anului 2016 primarii localităţilor din judeţ au hotărât trecerea de la sistem de taxă (unde Primăriile colectau taxa de salubrizare de la cetăţeni) la sistem de tarif (unde operatorul are contract direct cu cetăţenii). Pentru ca această schimbare să fie făcută legal, a fost necesară câte o hotărâre de Consiliu Local de la fiecare primărie membră în Asociaţie. Adică 78 de hotărâri. Ultima hotărâre a fost adoptată în 28 octombrie 2016, la peste 10 luni de la luarea deciziei respective, peste 10 luni de întârziere. Iar ultimul Consiliu Local care a adoptat hotărârea a fost cel din Chişineu-Criş, cu primar PSD, reprezentant al aceluiaşi partid care ne huleşte” a creionat Adrian Ţolea pe scurt istoricul acestui proiect european, ambiţios dar cu atât mai greu de implementat cu cât reprezintă o procedură nouă pentru România.

„Şi, ca să încheiem definitv cu aceste acuze, cum că proiectul a eşuat, că suntem în întârziere, că pierdem bani europeni sau alte manipulări marca PSD, mai precizez că termenul limită pentru ca sistemul să fie funcţional este 31 martie 2019, adică peste 19 luni!”, a încheiat Adrian Ţolea.

Articol asociat

Proiectul ADI DEȘEURI: Milioane de euro aruncate, la propriu, la gunoi. Un JAF din banii publici ai județului Arad

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news