Acasă ȘTIRI Copiii cu autism: de la campanii la eforturile propriu-zise ale integrării

Copiii cu autism: de la campanii la eforturile propriu-zise ale integrării

2

 

1.Noțiunea clinică este la îndemâna aproape oricui de înțeles… teoretic

Ce este autismul

Autismul este o tulburare de neurodezvoltare, care face parte, conform manualului de diagnostic DSM IV, din grupul tulburărilor pervazive de dezvoltare care cuprind: autismul infantil, tulburarea Asperger, tulburarea dezintegrativă a copilăriei, sindromul Rett şi tulburările pervazive de dezvoltare nespecificate (PDD-NOS) sau autismul atipic.

Manifestări clinice ale autismului 

Deoarece autismul este în principal o tulburare a dezvoltării, manifestările clinice variază, în mod semnificativ, nu numai de la copil la copil ci şi la acelaşi copil în timp. Unele simptome pot fi mai accentuate şi mai intense la o anumită vârstă şi pot varia ca severitate la altă vârstă, determinând tablouri clinice diferite deşi toate sunt expresii ale aceluiaşi spectru de tulburări.

1 din 100 de copii sunt diagnosticați cu tulburări din spectrul autist.

Unul din 100 de copii este afectat de tulburările din spectrul autist, care includ autismul, sindromul Asperger și tulburări pervazive nespecificate de dezvoltare. Simptomele includ dificultăţi de interacţiune socială, deficienţe de comunicare şi comportament repetitiv, dar aceste simptome pot apărea, cu varii intensități, și la indivizi neafectați de aceste tulburări. În timp ce doar 1 din 100 de copii pot fi diagnosticaţi clinic cu tulburări din spectrul autist, implicaţiile studiilor arată că aceşti copii reprezintă un procent mic al unei serii de trăsături comportamentale şi de dezvoltare găsite la populaţia mai largă.

Cum se stabileşte diagnosticul.

În cazul tulburărilor din spectrul autist ( TSA)  manifestările clinice sunt grupate în trei categorii de deficite: de interacţiune socială, de limbaj utilizat pentru comunicarea socială şi de comportament, care este este adesea stereotip, repetitiv şi ritualizat.

Cum se tratează

Oricare  formă de autism, nu se vindecă niciodată. Totuşi, talentele care-i înzestrează pe mulţi dintre cei afectaţi, îi ajută să se remarce şi să fie printre cei mai buni în diverse domenii. Terapia cognitiv-comportamentală dă rezultate bune, la fel ca şi terapiile nespecifice care se folosesc de pasiunile şi preocupările copilului. În general, terapia trebuie centrată pe îmbunăţirea abilităţilor de comunicare şi de socializare. Dar copilul trebuie să înveţe nu doar comportamentele sociale, ci şi cum să-şi gestioneze anxietatea.

2. Atitudinea socială este de departe cea mai grea încercare pentru copiii cu afecțiuni din spectrul autist

Nevoile acestor copii sunt cu adevărat speciale. Pentru integrarea lor trebuie să lupte continuu familia, să-i accepte școala, să-i tolereze societatea. Totuși a lupta, a accepta și a tolera sunt noțiuni care exprimă neputința generală a celor din jur care, în loc să se axeze pe înțelegerea copilului,  se focusează pe înțelegerea bolii. Din păcate nu știm să reacționăm și să acționăm în asemenea cazuri. Tendința este să-i marginalizăm deși vorbim despre integrare, să-i tratăm atât de special încât să nu-i înțelegem, să-i supunem unor  traume afective în loc să-i ajutăm să-și stăpânească anxietatea. Familiile care se bucură de copii sănătoși ar trebui să lupte pentru și în locul celor care se confruntă cu o asemenea provocare. Școala ar trebui să o facă. Sistemul de sănătate ar trebui să o facă. Toți avem obligația de a face ceva concret, ceva uman, ceva demn. Sunt printre noi , sunt ca și noi. Speră, visează, au dorințe, au temeri. Au drepturi și trebuie să aibă o șansă la viață decentă, la prieteni, la educație. O șansă dăruită de oameni atunci când destinul le-a furat-o. Sunt oameni care dăruiesc această șansă. Acționează,  schimbă atitudini, educă toleranța, îi ajută să se dezvolte și să se integreze. O fac greu. Cu teamă că vor da greș. Cu vini asumate. Cu bucuria tăcută că au făcut ceva bun.
Accesează  http://atca.ro/despre-atca/ pentru a vedea cum sunt monitorizate pe internet cazurile preluate de o asociație din România – în speță  Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată (ATCA).

3.  Cazul nostru concret

Ne- am propus deja printr-un material anterior să promovăm lucrurile bune care se întâmplă în școală. Să scriem despre oameni și dascăli devotați, conștienți de misiunea pe care o au. Ei nu se laudă pentru că ceea ce fac o fac în mod firesc. Dacă vorbim despre copii cu tulburări din spectrul autist, nu putem ocoli școala. Familia are nevoie de suport din partea școlii în procesul de dezvoltare și integrare a copiilor cu astfel de afecțiuni. Dacă școala este pregătită să se implice, dacă are pârghii, dacă este ușor, dacă este greu, dacă se văd roade încercăm să aflăm prin acest demers.
[Din dorința de a nu afecta în niciun fel drepturile copiilor, familiilor  lor și ale școlii, nu vom da nume. La  întrebări ne-a ajutat să găsim răspunsuri o doamnă învățătoare de la o școală din Arad.]

 Sasha Romanov: Câți elevi aveți în clasă? Câți suferă de TSA?

Cadru didactic: Am treizeci și unu de elevi în colectivul pe care îl conduc, dintre care doi sunt copii cu nevoi speciale – TSA.

S. R.:  Cum s-au integrat? Evoluează?

C. d. : S-au integrat foarte bine, îmi place să cred că ceilalți colegi îi ajută foarte mult pentru a nu se simți… altfel. Evoluează constant.  Nu întotdeauna la fel, dar constant.

S. R.: Există vreo diferență sau metodă de abordare didactică a unui astfel de copil în comparație cu unul sănătos?

C. d. : Din păcate, studiile absolvite nu asigură o pregătire a profesorilor de a face față unor astfel de provocări. În cazul meu, o strânsă legătură cu familiile elevilor mi-a fost de un real folos. Plus studiul individual, în afară de pregătirea obișnuită pentru lecții.

S. R.: Ce apreciați că le îngreunează integrarea? Cum îi percep ceilalți?

C. d. : Felul acestor copii de a se comporta în colectivitate este special. Așa cum sunt și ei. La început, colegii îi priveau cu scepticism, cu nedumerire… Pentru că erau altfel. Dar am vorbit mult, le-am explicat că toți suntem diferiți, deși asemănători. Și trebuie să ne respectăm reciproc și să ne demonstrăm tot timpul că suntem un grup, un colectiv de copii cu relații calde, apropiate, de înțelegere și întrajutorare.

S. R. : Ce face concret sistemul de învățământ din România pentru acești elevi? Există programe speciale? Sunt cadre didactice pregătite să lucreze cu acești copii?

C. d. : Există cadre didactice specializate în necesitățile elevilor cu cerințe educaționale speciale. Sunt profesorii de sprijin care îsi desfășoară activitatea în fiecare școală – sau, cel puțin, așa ar trebui! Dar, din fericire, acești copii beneficiază de multe ore de terapie/săptămână, în afara orelor de curs. Terapeuții sunt psihologi specializați strict în acest gen de tulburări.

S. R.: Ce vă bucură cel mai mult în relația cu ei? De ce vă e teamă?

C. d. : Evoluția lor. Integrarea. Autodepășirea. În egală măsură a lor, cât și a mea. Asta mă bucură în fiecare zi. Mi-e teamă să nu greșesc cu ceva, mi-e teamă că n-o să reușesc, poate, să exploatez la maximum potențialul lor de dezvoltare. Mi-e teamă că nu știu să iau deciziile potrivite, la momentul potrivit, atunci când starea lor specială își spune cuvântul.

S. R.: Care ar trebui să fie relația dintre cadru didactic și familie în asemenea cazuri?

C. d: Ca în orice relație de succes, colaborarea e esențială. Cu cât legătura școală – familie e mai strânsă, cu cât comunicarea este mai facilă și mai frecventă, cu atât rezultatele sunt mai satisfăcătoare. Eu mă consider foarte mulțumită de legătura cu familiile acestor copii, cum am spus și mai sus. Personal, m-a ajutat enorm această legătură. Si cel mai frumos e că, mai presus de toate, cei care au  de câștigat din această colaborare sunt copiii.

S. R.: Cum ar trebui să le spunem noi copiilor noștri sănătoși să comunice cu ei? Să li se apropie? Să-i înțeleagă? Sa vă acorde sprijin?

C. d.: Ar trebui să-i ascultați. Ei știu mai bine. Spuneți-le doar să se joace. Copiii iubesc joaca. Asta e treaba lor! Noi toți ar trebui să învățăm mai multe despre toleranță, empatie. Și ar trebui să ne întrebăm mai des „Dacă aș fi eu în această situație?”…

 

 

 

2 COMENTARII

  1. devil’s advocate: Nu scrieti si despre C.S.E.I. ARAD ? (Unitatea noastra scolarizeaza copii cu cerinte educative speciale, avand grupe de gradinita cu program prelungit si clasele I- X, in regim de semiinternat)

    • Dacă aveți o sugestie sau recomandare, vă invităm să o transmiteți pe adresa de mail a redacției – contact@criticarad.ro – este un apel făcut către cititori la finalul materialului https://criticarad.ro/feedback-pozitiv-scoala-vazuta-altfel/.
      Demersul nostru , al meu, vrea să vorbească despre oameni care fac lucruri minunate și oarecum atipice pentru sistemul din care fac parte. Un cadru didactic dintr-o școală normală depune un efort imens în asemenea cazuri. Nu are rost să dezvolt, știm cu toții de ce. Școlile speciale merită și ele atenție și o să le-o acordăm.

Comentariile sunt închise.

Exit mobile version