„Crăciunul în mâinile tale”- o acțiune a Liceului Adam Muller Guttenbrunn care demonstrează că fericirea celorlalți e în mâinile noastre [FOTO]

principala serbare
Distribuie:

E un aer aparte în decembrie… Spiritul Sărbătorilor deschide inimile mai mult ca oricând și ne face mai buni, mai toleranți, mai atenți la nevoile celor mai puțin hărăziți decât noi. ,,Crăciunul  în mâinile tale” – eveniment ajuns la a- IV-a ediţie ne amintește și ne îndeamnă să dăruim cu bucurie ceea ce făurim cu mâinile noastre, din sufletele noastre.


Apropierea cu paşi repezi  a celei mai îndrăgite sărbători a copiilor, când Moşul împarte daruri, se colindă şi se spun poezii a fost sărbătorită la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” din Arad în cadrul proiectului ajuns la a-IV- a ediţie – „Crăciunul în mâinile tale”coordonat de prof. itinerant, Costin Carmen. Evenimentul s-a bucurat de participarea mai multor şcoli din Arad: Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului, Şcoala  Gimnazială „Iosif Moldovan”, Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea”, Şcoala Gimnazială „Fraţii Neuman” Arad, Şcoala Gimnazială „Adam Muller Guttenbrunn” din Zăbrani, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Arad, Şcoala Specială „Raza de soare” fiind prezentă de asemenea şi INTEGRA – Asociaţia persoanelor cu dizabilităţi mentale.

Copiii cu cerinţe educative speciale (ces) îndrumaţi de profesorii itineranţi ai acestor şcoli, respectiv, Tanchiş Adrian, Iorga Carmen, Şanta Iulia,Varga Violeta, Ienei Amalia, Nan Ileana, Şerban Emilia şi copiii cu nevoi speciale de la Şcoala Specială „Raza de soare” îndrumaţi de Pîrvuleţ Mariana, Zaha Gabriela și Lobonţ Mihaela au colindat şi au recitat poezii fiind colindați, la rândul lor, de corul liceului german sub îndrumarea doamnei prof.Maria Georgiana. Un program special le-a fost oferit de grupa „iepuraşilor isteţi” pregătiţi de doamna educatoare Mariana Maliţa, de elevii clasei a -III-a îndrumaţi de doamna învăţătoare Belean Cornelia și de un grup de elevi  care, sub îndrumarea prof. Carmen Costin, au pregătit sceneta Naşterii Domnului. Invitata specială și, de ce nu, loială a evenimentului, Melisa Ţolea  a destins atmosfera cântând „Rock`n Around The Christmas Tree” în aplauzele şi împreună cu elevii şi ceilalţi invitaţi.

Şi cum de Crăciun împodobirea bradului precede venirea lui Moş Crăciun, copiii participanţi la serbare au confecţionat în cadrul unui atelier de creaţie ornamente pentru brad, au desenat globuleţe, au pictat steluţe și au realizat din lut şi serveţele ornamente inedite de Crăciun.

La final, în aplauzele şi bucuria de nedescris a copiilor, Moş Crăciun a sosit şi a adus cu el daruri multe pentru toţi cei prezenţi. Aceste cadouri au fost realizate, ca şi anul trecut, de elevii şi părinţii inimoşi ai liceului „ Adam Muller Guttenbrunn”. Reușita celei de a patra ediții „Crăciunul în mâinile tale” a fost posibilă și datorită sponsorului atelierului de creaţie,  Libraart Arad, datorită profesorilor şi elevilor liceului pentru implicarea în proiect şi colaborarea cu profesorul coordonator în organizarea acestui frumos eveniment și, de asemenea, datorită  copiilor și părinţilor care au făcut posibile cadourile pentru toți cei  invitaţi.

Evenimentul și-a propus  să accentueze importanţa implicării fiecăruia dintre noi în a aduce bucurii copiilor şi semenilor aflaţi în nevoie,  conştientizând că fericirea celorlaţi este în mâinile noastre.


 

Categorie: Educație, Știri
Etichete: cadouri, copii, Moș Crăciun, Școala Gimnazială Adam Muller Guttenbrunn, serbare
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE 5] Cei 10 aleși și-au primit certificatele doveditoare care le atestă calitatea de parlamentari de Arad [GALERIE FOTO DE LA CEREMONIE]
Articolul următor
Clubul Leo Arad Maris te așteaptă la „Bradul cu Suflet”. Donația ta este șansa la viață a Alexandrei – o elevă de 16 ani care depinde de o operație scumpă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie