Crișul Chișineu Criș are onoarea să o primească pe legendara H.C. Minaur Baia Mare în „Polivalenta” arădeană

cs minaur bmm
Distribuie:

 

Baia Mare este un club de tradiție în handbalul intern atât în competiția masculină cât și cea feminină. Jucătoare de la Baia Mare au ajuns an de an să alcătuiască lotul reprezentativ.

Echipa din Baia Mare ocupă în prezent locul șase în Liga Națională de handbal feminin. Băimărencele vor fi prezente mâine la Arad pentru meciul din Cupa României, faza 16-zecimilor contra celor de la Crișul Chișineu Criș. Confruntarea va fi găzduită în Sala Sporturilor Victoria începând cu ora 15.00. Delegația băimăreană a plecat astăzi spre Arad. Arbitri partidei sunt din Târgu Mureș, Adrian Nacu și Adrian Rucoi, în timp ce observatorul delegat de FRH va fi Gheorghe Năsturel (Reșița). Intrarea spectatorilor la meci este liberă. Elevele lui Sebastian Tudor, gazdele de mâine au avut parte de o lună și jumătate de vacanță. Lotul arădencelor s-a reunit și se pregătește pentru meciurile oficiale. După meciul de Cupă, Crișul va juca pe 18 ianuarie în seria D a Diviziei A tot acasă de la ora 12, cu Timișoara. Crișul este neînvinsă după primele 10 etape, având 8 victorii și două egaluri, patru puncte mai mult decât CSM Târgu Mureș, echipa de pe locul al doilea. Conducerea clubului poartă negocieri de transfer cu niște jucătoare. Trebuie completat locul lăsat liber de interul Ligia Puț, plecată în Italia, în timp ce absența de lungă durată a extremei Ciui va fi acoperită de sârboaica Milica Golusin. Jessica Snakovski va reintra treptat în efort, după operația suferită la genunchi. Din lotul echipei Crișul Chișineu Criș fac parte mai multe jucătoare care au evoluat pentru echipe din Baia Mare: Simina Vezentan, Sabine Karina Klimek, Roxana Boldor, Paula Popeanu, Alexandra Haidu, Romina Petrușe, sau Andreea Năstasă.

Programul meciurilor de mâine:

Miercuri, 15 ianuarie: CSM Roman – CSU Reșița (11.00); CSU Neptun Constanța – CSU Cluj Napoca (14.00); Crișul Chișineu Criș – CS Minaur Baia Mare (15.00); HC Dinamo București – CSU Târgoviște (15.30); Dacia Mioveni – CSM Târgu Mureș (16.00); Activ Prahova Ploiești – AHCM Slobozia (17.00); Dunărea Brăila – HC Zalău (17.00); CSM Galați – Rapid București (17.00); CSM Târgu Jiu – SCM Craiova (18.00); Danubius Călărași – CSM Slatina (18.00); Măgura Cisnădie – SCM Râmnicu Vâlcea (18.30, TVR 3).

 

Categorie: Sport
Etichete: Crișul, liga florilor, minaur baia mare, put, sebastian tudor
Distribuie:
Articolul anterior
Incredibila confesiune a mamei copiilor lui Sergiu Bâlcea: „Când ți-am spus că Vlad vreau să rămână internat, mi-ai zis: CHIAR VREI SĂ ÎL INTERNEZI ÎN MIZERIA ASTA DE SPITAL?”
Articolul următor
MIHAI EMINESCU: 170 de ani de la nașterea minunii binefăcătoare pentru limba română

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

petrolul uta large

ERA LOC DE MAI MULT… Petrolul – UTA: 1-1

PETROLUL – UTA: 1-1 (1-0) Au marcat: Grozav (11) – Micovschi (82) 22.04.2024, ora: 19,00, stadion: „Ilie Oană”, temperatura: 12°C, spectatori: 5120. Petrolul (antrenor Laszlo Balint): Zima – Hanca, Papp,…