Prolegomene la apariția criticarad.ro. Ce este, cum este, al cui și de ce?

 

 

Îi rog pe cititorii criticarad.ro să extragă din definiția de dicționar a verbului „a critica” partea primă și secundă a înțelesului său – A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere”  – dacă vor să înțeleagă rațional ce se întâmplă aici, iar pe cel de-al doilea – „A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi” – să îl aibă în vedere atunci când vor să înțeleagă pasional cum stă treaba pe acest ziar online.

[Dacă o să pufnești „alt site?! – e plin de site-uri online în Aradul ăsta și de ziare pe net și tot felul de așa-ziși  jurnaliști… de nu mai au loc unii de alții… nici nu mai știi pe care să-i crezi… fiecare îs ai cuiva și toți manipulează… toți scriu la fel și nici n-are rost să dai click pe ei” – te invit politicos să ignori acest spațiu și să te reîntorci în lumea ta alb-negru… acolo unde nu există nici biblioteci, nici diversitate, nici îndoială și nici pustiu… unde toți oamenii seamănă între ei și tu ești șeful lor ideologic, unde nu se pun întrebări și nu se oferă răspunsuri, unde se discută numai în porunci, unde laptopul e deschis pe un singur site pe care se dă F5 periodic  pentru a verifica cine și ce a mai răspuns la comentariul despre… și unde până și femeia de serviciu are microfoane pe ea.
Mulțumesc  soartei, cerului înstelat de deasupra și moralei din mine,  că nu  e și lumea mea aceasta. Dacă ar fi după mine – am mai zis asta de câte ori am avut ocazia… și mă bucur că n-a displăcut nimănui utopia –  ar exista cel puțin un ziar la fiecare comunitate de oameni cu aceleași principii, aceeași apartenență culturală, aceleași gusturi, același argou, același sat, aceeași stradă și/sau aceeași scară de bloc: mii de site-uri ar fi ideal să existe – așa cum există mii de cărți într-o bibliotecă, mii de piese muzicale într-o muzicotecă, mii de magazine într-un oraș, mii de fotbaliști la echipele de fotbal, mii de politicieni la partide, mii de mașini pe stradă și așa mai departe. Fac parte dintre cei care salută faptul că maneliștii au postul lor TV de manele… eu aș vrea să citesc un site mega-sofisticat despre identitatea culturală a ascultătorilor de manele, de exemplu, și m-aș delecta cotidian deschizând www.pătârș.ro, să zicem, unde aș lectura cu cea mai mare plăcere din lume dezvăluirile senzaționale despre capul lumii interlope din Pătârș… un eseu despre braconaj sau valorile intrinsece ale vânătorii… toate în același număr cotidian – și vorbesc foarte serios! Crezi că sunt prea multe site-uri? Atunci înseamnă că tu crezi că sunt și prea multe libertăți pe lumea asta, prea multe cărți, prea multe flori, fete, filme sau băieți, melodii sau cântăreți… prin urmare cel mai bine, pentru toată lumea, ar fi să ne ocolim și să ne prefacem că nu existăm unul pentru celălalt.. nu e chiar pacea ideală, dar măcar e compromisul ideal.]

Proiectul criticarad.ro este produsul etic și estetic al unui pariu subtil cu piața media, dar și un duel poetic atât cu jurnalismul local (o ramură a jurnalismului complet diferită de jurnalismul regional, central, internațional sau de front – să fim bine înțeleși), cât și cu jurnaliștii locali (din nou: o specie aparte jurnalistului central)… un „duel la două săbii”, la rigoare empatic.
Nu știu dacă știți din altă parte, pe propria piele sau nu știți defel – dar aici-șa, în urbea asta păcătoasă și plină de energii negative, ziariștii sunt o breaslă deopotrivă terorizată de clasa conducătoare și disprețuită de cea condusă … tocmai din cauza lipsei de libertăți de care (vai!) se bucură la ziarele la care lucrează – ca să rămână spusă și asta. Inițiatorul acestui proiect – recunosc: cvasi-idealist – își propune să echilibreze cumva balanța în favoarea libertății autentice și responsabile de expresie… compătimind, la fel toată „lumea bună”, cred, nivelul de jos la care a ajuns informația interpretată și prelucrată de atâtea filtre încât, chiar ajungând „online” la cititori, nu mai are nicio valoare.
Vom încerca să răspundem, în acest colț de spațiu virtual, nu atât la fundamentalele, clasicele „ce?”, „cine?”, „când?”, „cum?” „unde?” – de neignorat, și ele –, cât punând accentul pe „de ce?”
Pentru că „de ce?”-ul este fundamentul oricărei rezolvări, miezul din orice gogoașă aruncată pe piață (plus intenția și coacerea ei), adevărul din spatele ecranului-cortină, „x”–ul din orice ecuație și baza oricărei critici. Cel mai frustrant lucru pentru un om e să nu știe de ce i s-a întâmplat ceea ce i s-a întâmplat, de ce i se petrece ceea ce i se petrece și de ce i se preconizează ceea ce i se preconizează. Și cel mai  antidemocratic – dacă-mi permiteți generalizarea.

Te critic pentru că îmi pasă de tine: oraș, comună sau sat, stradă sau gang, vilă sau cătun, instituție publică sau afacere privată, funcționar statal sau omuleț pe treaba lui, simplu spectator cu un ecran în fața ochilor.  Te critic pentru că îți apreciez valoarea, importanța în viața mea și, deseori, chiar spiritul: potențialul și originalul din tine. Te critic pentru că, în fond, exact asta face toată presa, de când a apărut ea pe lume și din ce în ce mai intruziv: critică! Te critic pentru că îmi respect locul, mă pasionezi și sunt în curs de a te iubi – așa încât exigența e obligatorie și e, în fond, un compliment la adresa ta… societate care ești, în toată complexitatea ta.

*  * *

Acestea fiind spuse, vreau să-mi explic proiectul pagină cu pagină, în așa fel încât nimeni să nu aibă vreo nelămurire după lecturarea sa și, „încă din prima”, să înțeleagă totul din „politica redacțională” (îmi cer scuze pentru folosirea clișeului) a acestui ziar online. Creatorul site-ului a gândit criticarad.ro ca pe o  replică online a ziarului de tip clasic, cuprinzând 20 de pagini care se accesează de la prima la ultima, în ordine inversă, conform sugestiilor de pe pagina de gardă sau aleatoriu. Toate articolele au, din start, aceeași valoare jurnalistică – ordinea aleasă de responsabilul de număr fiind de natură eclectică.
Astfel:

ȘTIRILE / evenimentele cotidianului

sunt despre ce se întâmplă… neutru și fără să fie după noi… după mine care scriu, după tine care citești sau chiar după cel care le produce (făptuitorul nu e, de cele mai multe ori, autorul exclusiv al știrii despre el). Știrile sunt relatări detașate, prin urmare, iar criticarad.ro va alege să le trateze absolut neutru.  Se va interveni auctorial exclusiv prin titluri – în sensul în care titlul descrie, succint, latura originală a evenimentului – și, de preferință, redacția se va limita, pe această pagină, la comunicate/declarații ale oficialităților și ale martorilor implicați.

REPORTAJUL (cel mai greu gen de dus pe scări)

Creatorul acestui site consideră definiția pe care o dă DEX-ul reportajului – „Specie publicistică, uneori și cu valoare literară, informând operativ asupra unor realități, situații, evenimente etc.” – drept  incompletă și chiar ofensatoare la adresa atât a literaturii, cât și a jurnalisticii. Cum adică „uneori și cu valoare literară”?! Cu valoare literară și punct! – altfel, nu-i reportaj… e altceva: e relatare, cronică, proces verbal de ședință transcris de secretară. Și cum adică „informând operativ”?! Da` unde și ce suntem aici – angajații vreunei armate?! Agenții acoperiți ai statului care culege „informații operative” de la „reportaj”?! „Biroul de informații publice al organelor”?! Mulțumim, nu! Reportajul e o scriitură literară, deci, relatată la persoana I singular, care reprezintă punctul de vedere artistic al naratorului față de o situație, context sau eveniment – totul învăluit într-o stare de grație.
Reportajul e despre EU – și despre nimeni altcineva: EU m-am dus unde m-am dus și am înțeles ce am înțeles. EU îmi asum responsabilitatea celor scrise – și vorbim aici despre o responsabilitate pe cât de înalt-estetică, pe atât de non-juridică. Reportajul ți-l asumi la pachet cu simțul ridicolului fără a avea o responsabilitate juridică pentru ceea ce povestești – așa cum un romancier nu e responsabil juridic pentru crimele pe care le descrie în romanul său.
Reportajul nu face justiție și nici neapărat „presă-presă”: reportajul face literatură! Iar ca exemplu de reportaje demne acest gen voi indica superbul „Strălucitor” al confratelui Viorel Ilișoi – și voi da ca reper de curaj și implicare aproape obligatoriu frecventabila publicație virtuală vice.com.

N-CAZURI – cu și despre probleme

Am preferat acest titlu de pagină în detrimentul după părerea noastră prea brutalelor, „la înspăimântare” folositelor „Anchete”, „Dezvăluiri” și „Investigații”. O dată că presa, de niciunde, nu face anchete – anchetele le fac procurorii. Anchetele au un circuit judiciar precis, o ierahie impusă „de sus”, un tipar pe care trebuie să îl respecte și un circuit în instanțele de judecată. Articolele de presă – indiferent că le pui tu insigna cu „Anchete” – nu sunt anchete: sunt articole de presă. Ele descriu necazurile oamenilor: ale celor cu uniformă, ale celor fără uniformă și a celor acoperiți. Necazurile oamenilor simpli, ale oamenilor complicați, ale autorităților sau ale destinului însuși. Sunt „N”-CAZURI… sunt nenumărate necazurile pe care le are… pe care și le produce el însuși sau victima cărora e aproapele nostru – iar noi despre acest fel de necazuri dăm dări de seamă în această pagină. Că ele ajung, cel mai des, la poliții, la parchete, la judecătorii, tribunale, curți de apel și curți supreme – nu e nici meritul și nici vina noastră: acolo ajung necazurile în această lume, așa cum e ea construită… nu de noi.
De aceea, cu preponderență, în pagina „N-CAZURI” vom relata „n” cazuri care, inerent, au ajuns, sunt deja sau vor ajunge în fața instanțelor de judecată oficiale.
Termenul „Dezvăluiri” l-am exclus pentru că ni se pare prea impudic pentru o pagină serioasă, iar în ceea ce privește „Investigații” considerăm că „sună” prea general – pentru că tot ce facem noi aici – pe toate paginile – poate fi asociat investigării.

PAMFLETUL este o „specie literară în versuri sau în proză, cu caracter satiric”…

așa cum definește Dicționarul Explicativ al Limbii Române, din toate timpurile și până la ora actuală, acest gen publicistic – și ar trebui „să nu mai avem întrebări” când citim, deasupra unei pagini, că articolul se încadrează acestui gen artistic.
„Slobod îi a înjura?” – deci. Da – cu condiția să o faci atât de frumos încât să te încadrezi la specie. Adică să înjuri atât de literar-artistic încât până și personajul satirizat să-ți rețină expresiile și să le folosească pentru a râde de satirizații lui. Dacă ți se pare greu să scrii ori să citești așa ceva (chiar de și despre tine fiind vorba) – e simpu: n-o fă. Nimeni nu te obligă să citești pamflete și, cu atât mai puțin, să le scrii.
Pamfletul este asumarea literară a unei ofensive.

CAMPANII înseamnă „eu pentru asta mă lupt”! –

așa încât în această pagină vom propune, pe lângă arhi-clasicile și, practic, eternele electorale (orice material de presă din partea oricărui partid politic va apărea, exclusiv, în această pagină; raportat la importanța sa, va fi ridicat în topicurile principale), campanii de mediu (proprii sau preluate de la presa sau ONG-rile  cu același sitem de valori), educaționale, de promovare și/sau, nu în ultimul rând, de dezincriminare a unor practici,  pedepsite, încă, prin legi ipocrite, interesate și corupte – cum ar fi consumul de cannabis,  prostituția și, nu în ultimul rând și de mare actualitate, fumatul în localuri publice.
A se înțelege de la prima citire că în această pagină nu va fi vorba doar de convingerile proprii și personale ale patronatului ziarului – ci va fi promovată orice campanie care aduce în viața oricărei comunități ceva pozitiv, chiar cu caracter opus convingerilor directe și personale ale editorului coordonator. Limita este „doar” bunul simț.

CULTURĂ & CULTE este o pagină de patrimoniu

În pagina de Cultură&Culte criticarad.ro va încuraja atât transmiterea culturii de la om la om (prin orice mijloace artistice; de la baghetă și clapă la pensulă și tastatură și din orice colț al planetei: de la Sydney la Verhoiansk și din New Orleans în Micălaca, via Beijing), cât și pe cea a Credinței în absolut orice… numai Credință să fie. Sunt libere să scrie aici, absolut tot ce vor și cât vor, fără a li se percepe taxă de publicitate, persoanele fizice, insitituțiile de cultură centrale, locale sau private, atât oficiale cât și de undeground, persoanele juridice, toate Bisericile, toate cultele și tot patrimoniul, persoanele fără cazier judiciar sau cu dosare cât China, unicii și indivizibilii, oamenii care n-au trecut și nici viitor, autiștii, poeții binecuvântați sau blestemați, bețivii cu o singură replică la ei, savanții (toți, dacă se poate!:) păsările, fluturii, copacii… și Cerul însuși poate să scrie – dacă Luminăția-sa dorește. Acesta ne va fi fost patrimoniul!
Va fi singura pagină unde va fi permis orice tip de limbaj – de la forma cea mai dură a invectivei la cea mai suavă mângâiere poetică –, condiția unică a redacției impusă colaboratorilor fiind aceea de a se indica, în subtitlu sau într-o paranteză din titlu, categoria de vârstă căreia i se adresează creația.

DIALOGURI – nu (doar) interviuri

Ziarul criticarad.ro agreează, în ceea ce privește comunicarea dintre jurnalist și un personaj interesant, atitudinea directă și coparticipativă… infinit mai mult dialogul decât interviul. „Interviul se acordă de cel căruia îi este solicitat – nu se ia de către cel care-l semnează” – conform unei legi nescrise a presei… numai că această definiția îl pune pe intervievator în postura de cronicar umil al unor (de cele mai multe ori) banalități prefabricate rostite nu neapărat de un maestru incontestabil al răspunsurilor – iar pe intervievat în cea de guru absolut. Interviul a devenit, în această lume cu extrem de puțini monștri sacri rămași în viață, un gen ipocrit de a promova nulități politico-administrative și, de cele mai multe ori, ceea ce citim sub titulatura „interviu” este, de fapt, un text creat de consilierii de imagine ai celui din poza principală și servit publicului cititor cu unicul scop de a-i crește acestuia cota. De aceea, interviurile de pe criticarad.ro vor fi extrem de rare – în schimb dialogurile vor exista din abundență.

PLEDOARII – nu editoriale și nici opinii

Când avem o opinie despre ceva, se cheamă că susținem o pledoarie – nefixând neapărat ideea într-o ramă pe care o batem pe perete într-un cui… și acolo rămâne. Editorialul – „articol de ziar exprimând poziția întregii redacții asupra unei probleme importante” (cf. DEX) – este, după părerea noastră, o specie depășită și arogantă: nu există doi oameni a căror opinie să coincidă în totalitate „asupra unei probleme”… chiar dacă – sau cu atât mai mult! – fac parte din aceeași redacție. Opiniile sunt diverse pe o problemă contemporană… problemele lumii în care trăim sunt de o complexitate uriașă… și există tot atâtea interpretări ale sale, câte creiere o analizaeză. A-ți manifesta una dintre ele se numește că susții o pledoarie – termen „confiscat” cumva de avocații pledanți… dar suntem siguri că aceștia nu se vor supăra că îl împrumutăm pentru a-i îmbogăți sensurile… la o adică, toți urmașii lui Cicero fiind bine primiți aici, cu pledoariile lor… De asemenea, am evitat termenul de „comentarii” întrucât ni s-a părut prea „moale” pentru un articol de presă și prea bine fixat în ce privește locul său: aparținând, de regulă, cititorului, publicat în completarea articolului și făcând, practic, parte integrantă din el (conform noilor norme elaborate de presa internațională).

NAȚIONAL cuprinde tot ceea ce e important pentru arădeni, dar nu s-a întâmplat în Arad

Informațiile despre evenimentele care se petrec peste tot în țară, dar sunt importante pentru Arad (deși nu s-au petrecut pe arealul pe care suntem capabili să-l monitorizăm mediatic) nu au voie să lipsească din cuprinsul niciunui ziar, chiar axat în proporție covârșitoate pe local. „Național” pentru că… până la următoarea Consituție cel puțin… reprezentăm un popor care e bine delimitat de granițe, de limbă, de obiceiuri și de mentalitate. Nuanțat – cam aceeași… indiferent de regiuni. Faptele și deciziile, petrecute și luate la nivel local, îl privesc, așadar, pe oricare dintre noi – vorbitorii de limbă și posesorii de cetățenie română.

INTERNAȚIONALUL ne compară, ne universalizează și ne dă o identitate –

astfel încât este obligatoriu de inclus, ca și pagină, în orice demers publicistic. Nu înțelegi nimic din lumea care te înconjoară dacă nu te compari cu „străinii”, dacă nu ești atent ce se întâmplă în lume (și dincolo de ea), dacă nu percepi atât diferențele dintre țări și popoare, cât și asemănările dintre ele.

NEOFICIAL – căci 4 din 5 telefoane pe care le primește un ziarist încep cu „hai să-ți zic ceva neoficial”…

3 dintre acestea se confirmă ulterior, 2 sunt „știri tari”, iar una e „bombă”. Acestea fiind datele problemei, credem că ar fi păcat ca neoficialul să rămână îngropat în obscuritate sau ca ieșirea lui din anonimat să rămână strict „la mâna oficialului” – că nu oficialul ne dictează nouă nici ce și cum se petrece, nici ce merită scris și nici ce trebuie uitat și nici nu ne explică de ce. Neoficial înseamnă „e aproape sigur, dar încă nu s-a făcut publică informația”; neoficialul e despre ce se întâmplă în culise, dar ar fi păcat să rămână acolo; neoficialul e zvonul care-l bântuie pe om și ar vrea să împărtășească și cu alții treaba asta; neoficialul e o veste care, chiar și neconfirmată, poate fi mai valoroasă decât una oficială.

În pagina de COPILĂRII vor scrie – pur și simplu – copiii

Sigur că nu contează vârsta… oricine are nu doar dreptul, ci chiar obligația morală de a-i da de scris copilului din el… mai cu seamă „dacă s-a născut cu scrisul la el”… obligatoriu „dacă fix pentru asta s-a născut”! Nu, nu contează vârsta… dar ar fi de preferat ca pe pagina de Copilării să scrie cu precădere copiii cu vârste sub 14 ani… nu de altceva, dar să nu profanăm locul de joacă al celor mai puri dintre noi (adulții au destule pagini în care să-și desfășoare inteligența, nu-i așa?, și de ce ai vrea tu să scrii la „Copilării” în condițiile în care nu te obligă nimeni?). Orice formă de cenzură va fi exclusă din start pe această pagină, redactorul-șef având dreptul să intervină doar în ceea ce privește paginația.

ENTERTAINMENTUL nostru cel de aproape toate zilele…

Rubrica de „divertisment” de pe criticarad.ro va încerca să cuprindă mai toate genurile de distracții pe care Aradul nostru vesel (cel puțin la suprafață) le practică din plin și la vedere – de la botezuri până la balurile pensionarilor, trecând prin  reuniuni de absolvire, premiat boboci, întâlniri aniversare și chermeze private. Vom trata mediatic show-urile colective, „zilele” comunelor orașelor și județului, le vom analiza muzicile, afișele și feed-backul. Titularul acestei rubrici este specializat în organizat petreceri, în muzica și dansurile aferente lor – așa încât nu credem că pagina va fi una de „pasat”.

FENG SHUI de la mama lui

În pagina de „Feng Shui” vor scrie despre estetica interiorului spațiului nostru atât privat, cât și public,  arhitecți, designeri, decoratori sau „simpli” amatori. Vom fi cu ochii, totodată, pe îmbrăcămintea persoanelor publice, pe lookul și pe carisma lor – nu de alta, dar ei sunt „agenții electorali ai modei”… iar cum sunt atât de mulți și de diverși, jucându-și rolul în plină stradă și spații ultra-vizibile – au nevoie de arbitri. Ca să joace corect, ca să (nu) fie amendați… ca să nu se facă de râs singuri… ca să criticăm și să râdem în grup. Și ca să nu fim confundați unul cu altul.

Rubricile FOTO și VIDEO vor conține nimic altceva decât fotografii și filme…

iar criticarad.ro le va alege și publica doar pe cele care conțin, fățiș sau în subliminal, o viziune critică la adresa obiectelor și a subiecților. Comentariile care vor însoți imaginile și clipurile vor fi redactate în acest sens.

SPORTURI – deci, toate… nu „sport”=fotbal! 

Deși nu avem nimic împotriva fotbalului, nici ca sport, nici ca fenomen de masă, nu îl considerăm într-atâta de important încât să ocupe majoritatea spațiului unui ziar (așa cum se întâmplă în presa actuală)… de multe ori părând a fi singura temă a redactorilor de sport. Îi vom acorda, aici, exact importanța pe care o merită în contextul temporal și valoric dat: adică îl vom băga în seamă doar dacă produce ceva cu adevărat memorabil. Cu precădere vom publica știri din lumea ciclismului, a snookerului, a rugby-ului, a ski-ului,  vom culege informații din sporturile ecvestre, din cele nautice, din cele de contact, din atletism și din oricare disciplină care educă spiritul individual și de echipă – fără a da unuia dintre ele, din capul locului, titulaturi suverane.

DE CARTIER – o rubrică dedicată argoului și păcatelor străzii

Aici e despre viața de noapte, aici e despre golani și curve, aici e despre lume interlopă, despre „băiețași” șmecheri și despre fraieri. Aici se scrie cum se-aude. Aici nu umblăm cu „mănuși” – discutăm cum se discută în gang și etalăm jargoane tari. Nu e pentru pudici – dar limbajul străzii este unul viu și este izvorul de la care se adapă limba vorbită… chiar dacă într-o primă fază se „înțeapă”. Ceea ce a fost ieri șocant și de nesuportat, de cele mai multe ori mâine devine limbaj cotidian, iar poimâine intră în dicționare. Personajul principal al paginii „de cartier” este, prin urmare, limbajul și omul care-l prestează. Subiectul este de importanță secundă.

LIKE / DISLIKE – o scurtă și subiectivă revistă a presei

În pagina de like/dislike se va practica un fel de „revista presei fără subtilități”. Adică, la modul sincer și frust, verde-n față, ce cred autorii articolelor că merită să placi, respectiv ce nu poți să nu deplori din ceea ce scriu confrații de breaslă. Va fi o selecție de ordin subiectiv, fără pretenții de rigurozitate – iar singura restricție care se va aplica autorilor articolelor va fi să nu le lipsească umorul. Nu e neapărat o pagină care se va updata cotidian (deși probabil că asta se va întâmpla) – și nici măcar autorii din acest ziar nu sunt excluși de la critica dură.

Când vrei să vinzi sau să cumperi ceva se numește PUBLICITATE

Nu se poate face nimic singur – să fim bine înțeleși: totul se face cu frățiori! Nu doar un ziar, ci oricare produs de presă nu are nicio altă sursă legală de venit în afara publicității și donațiilor. Oricine, orice altceva v-ar zice, vă aburește. Ei bine, publicitatea și donațiile nu au de unde altundeva să vină – decât de la frățiorii respectivi – iar pe acest ziar online, aceștia vor fi la vedere. O să detaliem la timpul potrivit toate nuanțele acestei dificile probleme – probabil cea mai dificilă dintre problemele pe care le are orice ziar de pe lumea asta. Tarifele pentru marea publicitate (bannere, spoturi, aplicații Java etc.) vor fi, de asemenea, la vedere. Mica publicitate va fi gratuită, la fel și anunțurile privind nașterile, onomasticile, aniversările, decesele și comemorările.

***

Jurnalismul, când chiar crezi în ceea ce ai tu de spus lumii, e mai mult decât o profesie: e un mod de a-ți trăi viața. La fel ca și călugăria, milităria sau poezia. Așa încât criticarad.ro va fi un fel de a trăi, simți și iubi în acest spațiu extrem-vestic al României – și nu un „alt organ care transmite știri fabricate de alte organe ale sistemului”.

criticarad.ro este concomitent o piață în sine și un produs în sine al pieței – al imprevizibilei, ușor defectabilei dar independentei și decidabilei piețe private. O piață de oameni în care se adună, de-a valma dar într-o ordine selectată de proprietar, chestii, treburi, socoteli; deopotrivă o piață de vânzare, o piață de cumpărare, o piață de furat, o piață de agățat, o piață de cunoscut, o piață de turnat, o piață de analizat; este, de asemenea, o piață de contrazis, de făcut scandal, de plătit polițe … ca orice piață. Iar tu, cititor-coparticipant la subiecte – client sau simplu spectator… după cum ți-este felul.

Îmi doresc pentru criticarad.ro să fie o piață de subiecte demnă de vizitat. Atâta tot și la atâta sper – la un loc cu cei care m-au ajutat, mă ajută, lucrează împreună cu mine la acest proiect și cărora le mulțumesc, în mod public, pentru că s-au raliat acestui demers jurnalistic… repet… aproape utopic.