CRIZA GUNOIULUI – în CLM. Consilierii sunt puși să voteze (ca ultimii proști) legiferarea unor interese care nici măcar ALE LOR nu sunt! Azi – SALUBRIZAREA STRADALĂ pentru RER Ecologic

56d9c00d f9de 4301 af75 d8dcd8e0d1e6
Distribuie:

 

Un om sănătos la cap, dacă ar intra în Sala „Ferdinand” a Primăriei Arad în timp ce se desfășoară o ședință de Consiliu Local, ar ieși bolnav cu capul.  Nu unul care-i cunoaște pe toți pe nume, prenume, porecle, dosare, atât d.p.d.v. vestimentar, olfactiv, cosmetic și culinar cât și telefonic, deci cultural-politic (ăștia, oricum, suntem foarte puțini… un procent nesemnificativ pentru marea masă de votanți și, oricum, bolnavi cu capul demult!) – ci unul normal-normal. „Un simplu cetățean din Vlaicu”, să zicem.
N-ar înțelege „Nimicul lui Dumnezeu” din ce fac oamenii ăia acolo – jur!

 

Prima fază din care n-ar înțelege nimeni nimic e „cum să convoci DE ÎNDATĂ o ședință publică extraordinară CLM pentru ora 13.00 la ora 11 a aceleiași zile”,

în condițiile în care numai documentația necesară unei „minime informări” cuprinde 86 de pagini – în cazul de azi, CAIETUL DE SARCINI PENTRU ATRIBUIREA SERVICIULUI PUBLIC DE SALUBRIZARE STRADALĂ A MUNICIPIULUI ARAD, plus trei pagini de referat cu titlu de INFORMARE privind etapele parcurse în evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribure a acordului-cadru de Servicii de salubrizare stradală și deszăpezire elaborat de membrii comisiei de evaluare?! (vezi convocarea și informarea în galeria atașată). Adică în exact ziua în care expiră contractul cu o firmă de salubrizare azi dezagreată (deși și-a îndeplinit cum trebuie sarcinile pe toată durata contractului), tu supui la vot atribuirea respectivului serviciu unei firme „de-ale tale”, „de casă”, azi agreată (deși nu și-a îndeplit până acum, cum trebuie, sarcinile pentru care s-a angajat) sub pretextul că „nu vrei să zacă gunoiul pe străzi”!
N-aveai „timp” să-ți dai seama până în exact ziua expirării că se termină un contract și că va fi mizerie pe străzi!…
Numai dacă vrei să-ți bați joc de cineva se explică!
Știi că indiferent ce „ghidușie juridică” ți-ai permite să supui votului CLM, ți se aprobă… pentru că ai majoritatede aceea îți permiți!

A doua, la fel de penibilă situație din care cine, ce să-nțeleagă?, e că momentul convocării ședinței nu doar că a coincis cu cel al „studierii în comisiile de specialitate”a proiectului de hotărâre propus – dar l-a și depășit… de-a dreptul sfidându-l! Hărmălaia care a precedat votul pe proiect se poate numi oricum, numai „studiu în comisii” nu!

Măcar dacă ți-ai asuma prezența la ședința „dirijată” în scopurile tale directe și personale…

pentru că Falcă – și cei de deasupra lui, din partid, care îl „șantajează sentimental” cu candidatura la europarlamentarele de anul viitor, și juridic cu „dosarele PRO ARHITECTURA” – nu sunt niciodată prezenți la acest gen de ședințe: îi pun pe de-alde Călin Bibarț și Bogdan Boca… sau pe „inocenta” aia de la achiziții să „scoată castanele încinse” ale RER Ecologic, RETIM, ADI SIGD din focul dezbaterii publice (atâta câtă e) cu mâna lor. Nu „pe degeaba”, desigur, dar nici măcar interesele lor nu sunt atinse în această mascaradă… sunt convins că, fiecăruia personal, îi e rușine de ceea ce este pus să facă: să voteze exact ca prostul! Dacă nu – e și mai grav!
Așa cum a fost și astăzi.

Iată și COMUNICATELE DE PRESĂ emise de departamentele de comunicare ale partidelor opozante – întărind, prin ele însele, tezele noastre:

PSD Arad : Administraţia Falcă vrea să exploateze o altă afacere urât mirositoare, tot cu gunoi

Consilierii locali municipali PSD Arad au încercat astăzi în şedinţa CLM, abţinându-se la vot, să împiedice perpetuarea unei alte afaceri urât mirositoare a PNL Arad, cea legată de prelungirea în condiţii mai mult decât dubioase a contractului de salubrizare stradală.

Din nou, Gheorghe Falcă a încercat să pună lucrurile în ecuaţie de aşa natură încât să aibă de câştigat doar clientela politică a PDL-PNL şi nicidecum cetăţenii.

Este vital ca arădenii să ştie din capul locului că Retim-ul, firma care a primit cadou prin voinţa liberalilor serviciul de salubrizare menajeră, este parte a grupului RER Ecologic. Grup care a contestat licitaţia pentru măturatul stradal şi care printr-un artificiu, care este mai degrabă un viciu de procedură, urmăreşte prelungirea contractului pentru o perioadă de cel puţin 90 de zile. PSD Arad consideră că este în primul rând imoral ca o firmă care a procedat la contestarea licitaţiei să se folosească de acest truc cu ajutorul administraţiei locale pentru a obţine beneficii evidente de pe urma acestei situaţii.

Sigur că Falcă ştia şi ştie acest lucru de vreme ce a împins până în ultimul ceas această procedură. După cum remarca şi presa locală, RER blochează desemnarea oficială a unui operator de salubrizare stradală în orașul nostru pentru a câștiga tot RER. În fond un circ al absurdului adus pe tavă de Gheorghe Falcă care încearcă după prostul obicei să joace o carte în favoarea sa, a grupului care îl secondează şi a clientelei politice a PNL.

Biroul de Presă al PSD Arad

***

Bogdan Boca (PNL): „Liberalii au votat pentru rezolvarea problemei gunoiului stradal!”

În ședința Consiliului Local Municipal de astăzi consilieriii locali municipali au fost nevoiți să reglementeze situația curățeniei stradale în municipiul Arad. Problema a fost creată de faptul că au existat contestații la licitația pentru desemnarea firmei care se va ocupa de acest serviciu.

„Consilierii PSD -ALDE și independentul Lupaș au fost împotriva soluționării acestei probleme și li s-a cerut să propună soluții constând în amendamente pentru a depăși această situație într-un mod favorabil pentru arădeni și pentru curățenia orașului. Niciunul dintre cei care s-au opus nu au fost în stare să vină cu vreo idee sau o soluție viabilă.
Când s-a supus la vot punctul de pe ordinea de zi privind această reglementare, și anume luarea unor măsuri pentru asigurarea continuității serviciului public de salubrizare stradală, consilierii PSD-ALDE și independentul Lupaș nu au vrut să voteze.
Astfel că rezolvarea și asigurarea acestui serviciu public atât de important pentru municipiu a fost aprobat doar prin votul consilierilor PNL și UDMR.
Încă o dată PSD a dezamăgit arădenii prin lipsa de interes, soluții pentru a rezolva problemele presante ale orașului” declară consilierul local municipal PNL, Bogdan Boca.

Departamentul de Comunicare al PNL Arad

 

Categorie: Știri
Etichete: CLM Arad, criza gunoiului, RETIM, salubrizarea stradala
Distribuie:
Articolul anterior
RETIM a „reușit performanța” de a colecta „puțin peste 50%” din gunoiul public… și SE LAUDĂ cu asta
Articolul următor
[NOU ÎN ARAD] IBIS Styles – un hotel care a intrat în istoria Aradului prin industrie, geografie, economie și (cine s-ar fi gândit?) MUZICĂ [GALERIE FOTO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie