CS Mioveni vine neînvinsă la Arad

uta mioveni
Distribuie:

 

Până la mecul de cupă cu Dinamo, UTA mai are de trecut două jocuri de campionat. Mâine de la ora 11.30 pe arena Motorul sosește CS Mioveni echipa surpriză a acestui început de campionat. Argeșenii vin la Arad fără înfrângere în acest sezon și după un succes în Cupa României.

Antrenorul Laszlo Balint a precizat următoarele: Ne așteaptă un meci extrem de complicat, întrucât vom juca împotriva unui adversar valoros care a pornit ca din pușcă acest sezon. Aceștia vin după un parcurs bun în care nu au cunoscut încă înfrângerea. Dar, punând în balanță, și noi avem un debut de sezon bun, cel puțin pe propriul teren, fără gol primit și ne dorim să continuăm acest parcurs. Sper să jucăm în fața unui stadion plin deoarece aportul suporterilor este foarte important pentru noi“.

Principalul oaspeților, antrenorul Marius Stoica a declarat: „Meciul acesta îl văd ca pe o lucrare de control la ceea ce noi ne-am pregătit în decursul acestor etape. Jucăm cu UTA, jucăm cu o campioană a provinciei. Evoluăm împotriva a 12 jucători, pentru că ştim ce înseamnă suporterii acestei echipe şi cum îşi susţin favoriţii. Mi-aş dori să avem parte de asemenea atmosferă la toate meciurile. UTA are nişte suporteri pătimaşi care îţi dau dorinţa să te ridici. Ştiu că avem în faţă un adversar foarte bun, cu un antrenor foarte bun şi pe care eu îl apreciez foarte mult, un tehnician ambiţios, cu o filizofie frumoasă asupra fotbalului. A construit o echipă frumoasă, îşi doresc promovarea şi dau 100% în fiecare joc. Şi noi ne dorim cât mai mult de la acest joc, suntem pregătiţi şi nu ne e teamă de nimic. Vrem să practicăm un fotbal bun, să ridicăm nivelul de calitate în exprimare. Vrem să continuăm pe aceeaşi linie, cu aceleaşi rezultate pozitive ca până acum. Nu avem moralul scăzut după meciul cu Metaloglobus, pentru că am făcut un joc bun cu ei. Suntem pe un drum bun, cu rezultate pozitive. Şi meciul de Cupă a fost un test util pentru jucătorii care au evoluat mai puţin. Revenind la partida de duminică, ne-am pregătit pentru acest joc, cu o campioană care are în teren jucători foarte valoroşi. Stau în toate compartimentele foarte bine, mai ales la juniori pe care îi au de lot naţional. Dar noi, prin forţa grupului vom încerca să scoatem cât mai mult de la acest joc!”

La oaspeți nu au făcut deplasarea din pricina unor probleme de sănătate Mîrzeanu, Rădescu și Edi Stoica, în vreme ce Măzărache e suspendat după meciul de Cupa României, câștigat de CS Mioveni (2 – 1) cu Flacăra Moreni. Antrenorul Laszlo Balint nu poate conta pe mai vechii accidentați Couibaly, Ciucur și Pușcaș. În sezonul trecut UTA a păstrat toate punctele la Arad învingând cu scorul de 2 – 1. Meciul de mâine de la or 11.30 va fi transmis de canalele de sport de la noi din țară.

Categorie: Sport
Etichete: CS Mioveni, Laszlo Balint, motorul, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] MAIN EVENT-ul Cupei României, UTA – Dinamo, se joacă pe „Motorul”
Articolul următor
Liga a III-a, runda a IV-a. Remiză cu goluri între Cermei și Lipova; victorii pentru Sebiș și Chișineu Criș [REZULTATE / MARCATORI]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…
razvan boita 1

Polițist arădean, vicecampion la Karate Kyokushin

La sfârșitul săptămânii trecute, în Oșorhei, jud. Bihor, s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Kyokushin, pentru juniori și seniori. Răzvan Boita, agent de siguranță publică care își desfășoară activitatea la…