Cu ocazia ALEGERILOR din noiembrie… au ieftinit scumpirea căldurii de la CET: vom plăti „doar” 280,77 lei pe o gigacalorie, în loc de 391, 74

1
Distribuie:

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Preţul gigacaloriei, mai mic cu 30%

Veşti bune pentru arădenii  racordaţi la sistemul centralizat de încălzire a oraşului. Preţul gigacaloriei a fost redus cu circa 30%, ceea ce înseamnă că în  acest sezon rece, populaţia va plăti 280,77 lei pe o gigacalorie, faţă de 391,74 lei, cât este în prezent.

Totul a fost posibil ca urmare a îndelungilor negocieri ce au avut loc între reprezentanţii Primăriei Municipiului Arad,  ai CET Hidrocarburi şi ai CET Arad.  Astfel s-a ajuns la semnarea unui contract ce prevede achiziţionarea de către CET H a agentului termic produs de CET Arad. Contractul întră în vigoare de la 1 noiembrie 2019.

„În urma negocierilor deloc simple avute până acum s-a ajuns la această înţelegere care sper să fie de bun augur, nu doar juridică, ci şi faptică, astfel  încât să avem un preţ al gigacaloriei cu 30% mai mic, decât este în prezent.  Sper ca în perioada rece cele două entităţi să se ţină de cuvânt, iar arădenii să beneficieze de un agent termic la un preţ decent. În paralel, noi continuăm investiţiile  în reţele şi în retehnologizarea CET H-ului, astfel încât să reducem pierderile înregistrate în prezent”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Investiţii au fost făcute şi la CET Arad, unde unul dintre creditori are în plan să investească aproximativ 1 milion de euro pentru modernizarea centralei. Până acum s-au investit aproximativ 400.000 de euro.

„Până acum creditorul a investit în modernizarea sistemului de reglaj la turbina de abur, care va aduce un aport în modul de acţionare şi va creşte rapiditatea creşterilor de sarcină, respectiv a descărcărilor în funcţie de chemarea la serviciile tehnologice de sistem.

Diferenţa până la 1 milion de euro, va merge pe închirierea, pe durata a 3 ani de zile, a unor noi  instalaţii de producere în sistem de cogenerare”, a detaliat directorul general al CET Arad, Sorin Bogoşel.

Reprezentanţii CET Hidrocarburi precizează că în luna martie a acestui an, numărau circa 26.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire a oraşului.

Categorie: Știri
Distribuie:
Articolul anterior
„Adăpostul de câini” al Gospodăririi Comunale S.A. este, în fapt, un LAGĂR AL MORȚII! MII de animale au fost EUTANASIATE din ordinul „Kapo”-ului Ciul Tiberiu, sub tutela „Führer”-ului Falcă Gheorghe (I)
Articolul următor
FCC Baschet Arad s-a calificat în sferturile Cupei României cu o victorie LA SCOR în fața eternei rivale CSM Târgoviște

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

zeno moldovan

A murit doctorul Zeno Moldovan

Domnul Dr. ZENO MOLDOVAN a fost nominalizat în lista personalităților arădene cărora în acest an li se va conferi Titlul de excelență (domeniul SĂNĂTĂȚII) –  pentru activitatea prodigioasă desfășurată în…