POLITICE

Cum să ieșim din bula votantului dezorientat? Cine să ne convingă?

 

Evenimentele politice din ultimele zile i-au băgat și mai mult în ceață până și pe cei mai lucizi dintre noi. Personal mă așteptam la retragerea lui Sergiu Bîlcea din această simulată competiție electorală, mi-am exprimat această părere cu diverse prilejuri și cu martori. Așadar nu m-a surprins deloc sceneta penibilă cu aer de mahala de „Mureșel” de predat ștafeta între Sergiu „Masonel” Bîlcea și Călin „Bibi” Bibarț, cu mulțumiri ipocrite, sărutări de Iuda, poze și statusuri de peace&love după runde serioase de bătaie, amenințări, șantaj ordinar între cei care au împărțit același „pat politic” și au servit acelorași interese meschine. Plus alte găinării de culise și picanterii de doi bani pe care numai niște naivi le-ar putea lua în serios.

Personal risc o analiză la cald cu atât mai mult cu cât e sănătos și democratic să ieșim din bula votantului dezorientat care pune ștampila fie la comandă, fie la-ntâmplare, nu are definite opțiunile și e timorat să-și exprime liber introspecțiile politice de teama oprobriului și a bullying-ului online.

Sergiu Bîlcea – care, în foarte scurt timp, din „speranța liberalilor arădeni, cel care poate reda strălucirea Aradului” a ajuns „mortul politic al săptămânii” ( despre el, cred, anticipa Raluca Turcanu că „se culcă viu și se trezește mort”)

Intenționat evit abordarea pe larg a acestui personaj acum. E decent să nu-i pun piciorul pe gât, măcar să aibă răgazul să-și revină. Mă limitez la a spune că personajele: Gheorghe Falcă,  Iustin Cionca și Geanina Pistru sunt artizanii spectacolului politic liberal arădean (păpușarii cu sforile și singurii responsabili ai dezastrului din Arad) și cei care l-au mazilit, de fapt, pe Sergiu Bîlcea. Exact cei trei sunt, dincolo de atribuirea victoriei exclusiv lui Bibarț în percepția publică, la pachet cu Coldea, autorii morali ai linșajului sub orice formă al acestuia pentru că ei l-au dirijat și manipulat să ajungă în punctul de a nu mai conta nici pentru partid, nici pentru oameni și nici măcar pentru sine și l-au folosit ca pe o cârpă.  O să iau o pauză scurtă de la a-i da atenție cât să-și clarifice propriul doliu.

Călin Bibarț – care, tot în foarte scurt timp dar conectat la buricul care trebuie, din „ maimuța de pe candelabru, interimarul cu rondurile, fiul neiubit și marginalizat al familiei liberale” ( acest ultim rol, de fiu renegat i s-a atribuit și construit atât de bine mediatic, încât a captat toată emoția publică care, din milă și exclusiv din rațiuni sentimentale,  l-a ridicat pe culmile popularității) s-a transformat, prin substituire, în „speranța liberalilor arădeni, cel care poate reda strălucirea Aradului”

La Călin Bibarț nimeni nu se poate raporta ca la unul singur, cordonul lui ombilical duce la Coldea, oricine, orice ar spune și nu numai la Coldea. Călin Bibarț nu este străin de corupția nici din PNL, nici din administrație, nici în general. Călin Bibarț este cel care nu a luat poziție niciodată în relația cu Gheorghe Falcă, este cel care a acceptat practicile corupției în cele mai odioase sensuri și le-a însușit natural. Călin Bibarț este un fel de Falcă, dar (momentan) asimptomatic. Odată cu popularitatea pe care, repet, nu singur și-a construit-o, ci i-a fost făcută „cadou otrăvit” pentru care toată viața lui politică va fi îndatorat și va plăti sub diverse forme, s-a simțit cumva eliberat după atâția ani de „umbră” și, neinspirat și prematur aburit de laurii popularității, iese la iveală adevăratul Bibarț, palida imitație a lui Falcă. Din prima secundă după mazilirea lui Bîlcea, mazilire pe care Bibarț nu și-o asumă public, că doar e convenabil să rămână „tripleta” singura vinovată iar el să pozeze în „opțiunea inevitabilă a partidului”, adoptând sloganul celui „care nu a avut de ales”, vezi-Doamne, și care „se sacrifică”, nu neapărat de dragul liberalismului arădean, ci de dragul Aradului pe care-l va duce pe culmile gloriei și ale bunăstării, schimbându-l la față din 27 septembrie înainte.
Dar, ce se omite din context, este că toate proiectele pentru Arad sunt deja antamate de Gheorghe Falcă, iar Călin Bibarț nu va face altceva decât să le continue și să le ducă la bun sfârșit, așa proaste cum sunt, cu aceeași echipa stufoasă impusă de partid sau de interese și pe aceleași principii ale corupției. Nu are de ales și nu are altele. Adică, fața Aradului va fi exact cea conturată de Falcă. Mai mult, Călin Bibarț nu are de ales nici în relația cu partidul din care face parte, nici în relația cu clientela partidului, o clientelă bine și adânc înfiptă, de care niciun liberal, niciodată nu poate scăpa.

 

Mihai  Fifor – Ah, da, știu… sunt PSD-istă că nu fac mișto de Mihai Fifor. De regulă, îmi aleg subiecții de făcut mișto pe criteriul „dacă el face mișto de el însuși, de ce nu să fac și eu?” – înseamnă că mai e loc. Iar Fifor, până acum, nu a făcut mișto de el însuși. Dar pot să-l critic.

L-am urmărit ca pe toți ceilalți politicieni arădeni ( da, este arădean, în ciuda inoculării psihotico-penibile, fără nicio relevanță la rigoare, că n-ar fi).  Are multe lupte pe care nu le-a purtat până la capăt și pare laș. A intrat în jocuri cărora nu le-a învățat regulile anticipat și l-au prins nepregătit. A mers de multe ori până la capătul unor situații doar din orgoliu, indiferent de cum s-au terminat. A ales prost anumite momente. A ales prost persoane pe care să le susțină. A fost indecis, a fost superficial. Nu a avut tupeu să le dea „un cap în gură public” unor colegi de partid și a lăsat să se-nțeleagă că ar fi complice sau că ar încuraja acțiunile și gesturile lor. N-a avut inspirația să-și ia doi-trei „iepuri” – deși a avut material uman de cea mai bună calitate pentru acest post. Da, nu are alura „politicianului cu coaie”, cum le place arădenilor get-beget (celor deveniți arădeni prin adopție nepăsându-le de acest amănunt, care poate deveni chiar atu… în caz că se deranjează să meargă la vot), mari iubitori de can-can și hateri din gene. Nu dă intervale pe centrul Aradului nici opozanților politici, nici cetățenilor. Nu-i plac adunările publice inutile și conversațiile lungi. E un introvertit de o timiditate oarecum agresivă, care pare arogant în cercuri de slab alfabetizați.

Și totuși… cu toate astea, are câteva bile albe dar importante care-l pot avantaja considerabil dacă știe să profite de ele. E greu s-o facă cu un PSD Arad în spate distrus în 16 de ani de Căprar, 16 ani de politică de neopoziție la nimic ce ordona Falcă, 16 ani de somn profund, de corupție, de interese subterane propriului partid, acesta fiind un handicap politic aproape imposibil de recuperat de Fifor în cele două luni până la alegeri, dar are șansa de a reabilita imaginea partidului la nivel local și este indicat să își concentreze eforturile pe asta. Sau să găsească o variantă a candidaturii nu neapărat din postura de independent, dar măcar puțin detașat de PSD (ceea ce, se pare, se va și întâmpla). Dincolo de orice percepție subiectivă a celor extrem de puțini care-l cunosc îndeaproape, dintre cei de la mică sau de la mare distanță, nimeni nu-i poate contesta educația și bunele intenții. Nici nu poate să spună că nu are experiență politică, dacă privești din perspectiva funcțiilor politice deținute în ultimii ani, demnități politice pe care și le-a asumat la modul serios.  Nici lipsa de viziune nu-i poate fi imputată, pentru că are un țel și capacitatea de a contura imaginea de ansamblu, și chiar dacă, personal, o apreciez ca fiind o viziune boemă și utopică, măcar există și poate fi adaptată / aplicată unui oraș care, până acum, a fost victima abuzurilor unor psihopați politici lăsați prea mult timp liberi pe străzi și care au devenit dependenți de putere, dependenți de corupție ca mod de viață.

Nici corupția nu-i poate fi pusă în cârcă lui Fifor personal, numai de către extremiștii fără argumente, niciodată de către cineva care se poziționează doar observator sau analist. Nu e genul de politician care dă cu bani după clientela partidului (ar fi absurd și naiv să nu punctăm faptul că fiecare partid își are clientela sa), e perceput în propriul partid ca un econom cu trăsături de avar mai ales atunci când nu dispune de banii săi, ci de cei publici,  și nici nu face clientelei promisiuni electorale de funcții, contracte și alte favoruri. E și motivul pentru care este acceptat atât de greu în sânul unei organizații PSD care avea asemenea așteptări de la el. Arădenii îl cunosc puțin, aproape exclusiv din abordările lui Falcă și, mai nou, ale exclusului Doru Căprar; adică îl cunosc din două perspective subiective și răzbunătoare și care chiar nu merită a fi luate-n serios. Neacceptarea asta înverșunată a lui Fifor și raportarea la persoana sa ca nefiind din Arad, poate să-i fie în avantaj cel puțin în competiția cu Bibarț. Presupune că nu are obligații față de nimeni, nu are o „gașcă” de mulțumit, încă e la faza de integrare în propria organizație cu suficienți membri de partid care l-au contestat. Are șansa să-și aducă lângă el oameni tineri, la propriu noi în politică, fără nicio legătură cu PSD-ul de până acum, oameni calificați, cu experiență în diverse domenii și care să-l ajute să schimbe macazul în administrație, oameni care nu aleg să-l susțină „pentru PSD”, ci doar din dorința de o reală schimbare a Aradului.Oameni care ar fi dispuși să ducă orice luptă, numai să taie niște capete ale balaurului. Are șansa asta și, dacă nu profită de ea acum, va rămâne și el doar un elefant din cimitirul politicii locale și încă un candidat de conjunctură.

 

Sergiu Cosmin Vlad de la USR – este perceput ca un vlăstar al doctrinei neo-securismului

și nu transmite aproape nimănui nimic. E un fel de absolvent de clasa a-IV-a numit direct liderul studenților. Adică, ceva contra naturii unei politici serioase. Pentru ceilalți candidați (mai exact pentru Bibarț și Fifor), Sergiu însuși nu reprezintă niciun pericol. Pericolul vine doar de la partidul pe care-l reprezintă, unul cu manifestări prea guralive și lipsite de substanță dar foarte agresive și cu un target electoral consistent procentual, cu o categorie tânără de vârstă, una care nu are definite opțiunile, nu are experiență politică, și cu o masă de oameni deștepți dar idealiști, vulcanici, efervescenți și imprevizibili dacă îi raportăm tiparului politic cu care societatea este obișnuită. Procentul lui Sergiu e deja vândut de Vlad Botoș, printr-o tranzacție de care un visător ca Sergiu Vlad habar nu are, o tranzacție între neo-securiști și vechii securiști, deci, aproape sigur îi va profita și-l va avantaja exclusiv lui Călin Bibarț.

 

Marin Lupaș de la Pro România – eternul „mă abțin” din Consiliul Local Municipal care s-a asociat (era să scriu „s-a înhăitat”) cu Flavius Măduța, un dezertor din PSD după ce a contribuit substanțial, alături de Căprar, la distrugerea organizației arădene, racolat de Pro România după mulți ani de stat pe tușă oficial din cauza problemelor penale, un partid care ignorat, se poate transforma într-o creatură hidoasă capabilă să se disipeze profund, să acapareze și să anihileze până și ideea de democrație. Un vot acordat lui Marin Lupaș din postura de candidat Pro România este un gest de habarnism politic extrem.

 

Alexandru Meszar candidat UDMR – respectat mai mult ca apolitic și legat de echipa UTA

Meszar are șansa lui stabilă, fără emoție, a acelui aproape 6-7-8 % adunat de la votanții tradiționali ai UDMR… plus că intră în cursă din postura de manager al echipei-fanion a Aradului, UTA.  Procentul lui nu le influențează pe celelalte și oricum îi asigură poziția de vice-primar în locul lui Levente Bognar. Este o tradiție la Arad și nu cere nimeni să se schimbe.

 

&Alții –  despre care nu vreau să exprim nicio părere, despre care habar nu am cine sunt, poate-s oameni faini dar fără șanse reale, care rămân la cheremul micilor înțelegeri și a trocurilor cu cel de pe prima poziție, deci un fel de umplutura din ultimul ardei în termeni și pentru gospodine.

Și totuși, care ne rămân opțiunile pentru primăria Arad?

Cu siguranță doar două: Călin Bibarț – cu dezavantajul că e tot un membru din caracatița locală și legat ombilical de Florian Coldea ( dezavantaj pentru cei mai lucizi, nu pentru cei subiectivi, care într-un fel sau altul au profitat și sunt datori să voteze PNL ) și cu avantajul celui care ține de os pentru că o face pentru prea mulți și Mihai Fifor – cu dezavantajul că are de înfruntat, în primul rând, ura arădenilor față de PSD dar cu avantajul celui care nu este vinovat personal de parcursul dezastruos al Aradului și poate fi o alternativă chiar și pentru cei care urăsc PSD, dar s-au săturat de Gheorghe Falcă și discipolii săi.

Fără pretenția de a încerca să influențez sau să schimb opțiunile politice ale cuiva, am convingerea că Aradul are o șansă doar dacă, orice candidat liberal, rămâne fără nicio șansă cel puțin pentru următorii 4 ani. Singurul care-și poate atinge scopul fără emoții, este Alexandru Meszar candidatul UDMR care țintește din start poziția de vice-primar.

 

Sasha Romanov, 26 iulie 2020 7:09


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/criticar/public_html/wp-includes/functions.php on line 3783