Curtuiuș atacă singur reduta Pandurilor, Florea e incert, dar UTA va aborda meciul de sâmbătă la VICTORIE

uta pandurii 1
Distribuie:

 

Cristi Todea speră ca succesul de la Sebiș să fie un nou început pentru UTA. A fost o victorie importantă pentru moralul nostru, îi felicit pe băieți că au fost conectați și nu și-au descosiderat adversarul. Au fost surprize în Cupă, multe echipe de liga a doua au fost eliminate de cele din liga a treia. Aș fi vrut să terminăm meciul fără gol primit, iar pe lângă acest lucru, Sebiș a mai avut câteva ocazii pe care aș fi vrut să le evităm. Dar, per ansamblu a fost o victorie meritată și muncită, e important să gestionăm momentul și să urmeze și alte victorii. Eu îmi doresc să câștig fiecare meci, sunt convins că și băieții își doresc acest lucru. Mai ales la o echipă ca și UTA, unde trebuie să abordăm fiecare meci la victorie, ca pe o finală”, a subliniat antrenorul principal al roș-albilor.

„Legat de Pandurii, am văzut că traversează un moment greu, au schimbat antrenorul în această săptămână. Cel mai mult mă interesează ca noi să fim concentrați și motivați. Dacă reușim, avem și victoria de partea noastră”, a adăugat Todea.

La nivel de lot, Daniel Florea are șanse minime să se regăsească duminică pe teren. Are un hematom destul de puternic, a fost să facă un control, așteptăm să vedem mai clar, dar am înțeles că e o situație delicată”, a spus Todea. Cristian Scutaru a suferit și el o contractură minoră, se speră în recuperarea lui, iar în afara circuitului rămân Ionuț Tănase și Victor Prună, care încă se antrenează separat. În schimb, Sorin Strătilă s-a antrenat cu echipa. Să mai spunem că după meciul de cupă de miercuri de la Sebiș în care Curtuiuș a reușit dubla a declarat că se simte foarte bine în atac în alături de noul lui coleg de atac, este vorba despre Daniel Florea.

Meciul de duminică de la Șiria poate fi urmărit și pe Digi Sport cu începere de la ora 15.30

Categorie: Sport
Etichete: Arad, cristi todea, daniel florea, pandurii, sorin strătilă, targu jiu. stratila liga 2, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
OFICIAL: Dan Vasilică Damian este noul SUBPREFECT al Aradului
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Descinderile din vară ale procurorilor la Clubul UTA produc inculpați: Claudiu Drăgan şi Dorin Stana – puși sub acuzare pentru complicitate la DARE DE MITĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie