joi, mai 26, 2022

„Cuvântul lui Dumnezeu” – Pastorala IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la Învierea Domnului 2022

Am încheiat vremea Sfântului și Marelui Post al Sfintelor Paști în care ne-am rugat stăruitor să ajungem a ne închina și Sfintei Învieri, așa cum zice rugăciunea amvonului Sfintei Liturghii.

Cuvântul lui Dumnezeu – Pastorala IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la Învierea Domnului 2022.

Cinstiți credincioși și credincioase,

Am încheiat vremea Sfântului și Marelui Post al Sfintelor Paști în care ne-am rugat stăruitor să ajungem a ne închina și Sfintei Învieri, așa cum zice rugăciunea amvonului Sfintei Liturghii.

Astăzi cuvintele cuprinzătoare ale rugăciunilor și imnelor bisericești ne înalță de pe pământ la cer cum intonează cântarea, [1] într-o comuniune duhovnicească prin harul dumnezeiesc spre înțelegerea minunatei Învieri și, totodată, a înnoirii lumii prin Cel ce a creat-o și o călăuzește spre desăvârșire. Citirile biblice ale slujbelor folosesc cuvinte ce la fel înalță pe credincios la înțelegerea tainei creștinătății, așa cum o înfățișează Apostolul neamurilor, Sfântul Pavel, prin cuvintele: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă.”[2]

Astfel, se cuvine a pătrunde în adâncul înțelesului  cuvintelor citirilor, rugăciunilor și cântărilor sfintelor slujbe spre evidențierea armonizărilor.

De pildă termenul de cuvânt este înscris în trei pericope din prima zi a Praznicului, (adică sfârșitul Evangheliei după Matei, începutul cărții Faptelor Apostolilor și cel al Evangheliei după Ioan) cu înțelesuri diferite: în cea dintâi legat de vestirea celor întâmplate, în cea de-a doua, referindu-se la Evanghelia scrisă de Sfântul Luca, în cea de-a treia privind pe Însuși Mântuitorul. Este cu cale a reaminti că, între cele mai însemnate numiri  ce se dau Mântuitorului se înscrie aceea de Cuvânt al lui Dumnezeu ce se leagă de faptul că prin Acesta lumea a fost creată și este călăuzită. De luat aminte și la binecuvântarea pe care o dă Sfântul Altar aceluia care o cere pentru citirea Evangheliei prin textul „Dumnezeu, pentru rugăciunile sfântului Evanghelist, să-ți dea ție ce binevestești cuvânt cu putere multă spre plinirea Evangheliei iubitului Său Fiu, a Domnului nostru Iisus Hristos”, răspunsul fiind semnificativ: „Să-mi fie mie după cuvântul vostru”, aceasta însemnând stăruință continuă spre urmarea sfintei învățături de credință și trăirea creștinească pentru dobândirea mântuirii. Chipul drept în care creștinul dreptmăritor pricepe sensul numirii de Cuvânt atribuit Mântuitorului reiese din imnele din partea începătoare a Sfintei Liturghii, ca de exemplu: „Unule-Născut, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu… Care neschimbat Te-ai întrupat și răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat…”

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Sfânta Scriptură arată de la început că lumea a fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu, iar Sfânta Tradiție consemnată și în scris prin Părinții Bisericii analizează modul în care se afirmă nașterea Fiului și purcederea Sfântului Duh din Tatăl, unitatea Sfintei Treimi. Scrierea Sfântului Vasile despre facerea lumii este o lămurire în această privință, precizând între altele următoarele: Psalmul zice: „cu Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu Duhul Gurii Lui toată puterea lor. Nici Cuvântul, această vorbă comună, să nu fie socotit că își are ființa din nume și cuvinte, nici Duhul nu este un suflu împrăștiat în aer, ci Cuvântul este Cuvântul, Care dintru început este la Dumnezeu, iar Duhul este Duhul cel Sfânt, Care a primit în chip deosebit această numire. După cum Cuvântul cel creator a întărit cerul, tot așa Duhul cel din Dumnezeu, Care de la Tatăl purcede – adică Cel care iese din gura Lui, ca să nu socotești că Duhul este unul dintre cele din afară și dintre creaturi, ci să crezi că-și are ipostasa de la Dumnezeu – are în El toate puterile.”

Prin Duhul s-a întărit toată puterea cerească; adică tot ce este puternic, statornic și sigur în sfințenie și în toată virtutea cuvenită puterilor celor sfinte care-și au ajutorul de la Duhul Sfânt.

În acest psalm este scris: „Duhul gurii Lui”, în altă parte este spus: „Cuvântul gurii Lui”, ca să se înțeleagă că Mântuitorul este Cuvântul Domnului, iar Duhul cel Sfânt, Duhul gurii Lui și pentru că și unul și altul au conlucrat la zidirea cerurilor și a puterilor din ele…[3] Mai apoi adaugă: „Facerea cerului și a pământului, a mării și a aerului, a celor mai mari stihii ale lumii și dacă te gândești la facerea celor mai presus de lume și a celor de sub pământ, toate acestea nu arată atât de mult puterea lui Dumnezeu Cuvântul, cât iconomia întrupării și pogorământul la smerenia și slăbiciunea firii omenești.”
[4] În comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Sfântul Chiril al Alexandriei spune următoarele: ”Sfinții evangheliști având o exactitate minunată în scrisul lor („Căci  nu vorbesc ei, ci Duhul Tatălui vorbește în ei” după cuvântul Mântuitorului) cel ce privește la înțelesurile mai presus de fire și tinde la ascuțimea înțelegerii și la adaosul neîncetat și neîntrerupt de gânduri noi ar putea spune cu dreptate că scrierea lui Ioan e dincolo de orice minune. Căci evangheliștii se completează unul pe altul în tâlcuirea dogmelor dumnezeiești și urmăresc unul și același scop pornind din părți deosebite. Din cuvintele lor rezultă o unică țesătură…

Ioan se ridică cu pătrundere la ceea ce e mai important din dogmele dumnezeiești, spunând: La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.[5]

Urmând comentariul menționat părintele Dumitru Stăniloae afirmă că „e învățătură principală nu numai pentru că descoperă direct dumnezeirea lui Hristos Domnul, ci și pentru că arată caracterul de comuniune personală a lui Dumnezeu. Căci cuvântul nu poate fi decât al persoanei către altă persoană. Sfântul Ioan arată astfel că nu esența, sau vreo lege e la început, adică la începutul a ceea ce are un început, ci persoana. Căci Cuvântul implică Persoana și fapta gândită și liber aleasă a ei. Dumnezeu, fiind personal, a putut aduce lumea la existență ca ceva nou. Persoana e creatoare în sensul maxim al cuvântului. De aceea, creează și pe oameni ca persoane pentru dialogul iubirii cu El, și într-un anumit grad putând săvârși în lumea creată de Dumnezeu fapte care structurează forme noi în ea, cum nu face natura, care nu poate alege între diferite alternative, deci nu poate aduce ceva nou ci aduce la actualizare în mod silit virtualitățile din ea.”[6]
În adâncirea aspectelor conturate de comentariul Sfântului Chiril, teologul român citat adaugă: „Nu numai Fiul creează lumea și o mântuiește, ci și Tatăl o creează prin Cuvântul Său, care e Persoană unită strâns cu Tatăl și o desăvârșește dăruindu-i pe Duhul prin Cuvântul. Lumea creată e opera comuniunii treimice. Orice faptă mare și dătătoare de bucurie e faptă a comuniunii. Nimic nu se face de unul singur. Fiul simte îndemnul și bucuria Tatălui în tot ce face, El comunică omului creat Duhul Său de Fiu care vine din Tatăl.”[7] Cugetarea adaugă încă și următoarele cuvinte: „Omul era și la început făcut pentru a fi nemuritor și incoruptibil, dar nu prin puterile firii sale create, ci prin Duhul care i-a fost insuflat. La această înaintare spre nemurire și nestricăciune este readus întâi în Hristos Domnul și apoi în cei ce se unesc cu El prin dăruirea din nou a Duhului, Care a înălțat întâi firea omenească a lui Hristos.”[8]

Desigur că pe lângă creație și providență se cuprinde și lucrarea de sfințire.

„Propriu-zis Chipul lui Dumnezeu întipărit în oameni este chipul Treimii, Pentru că Treimea îl creează și îl reface. De aceea, cel ce împlinește acest chip este Duhul Sfânt, Care e suflat la creație și la restaurare de Tatăl prin Fiul. De aceea, omul este o ființă comunitară și se realizează ca om deplin în normalitatea și bucuria comuniunii cu semenii și cu Sfânta Treime sau din puterea Sfintei Treimi, care îl desăvârșește ca om prin Duhul Sfânt.”[9]
Nu e de prisos a reaminti în context din imnul Bobotezei cuvintele adresate Mântuitorului: „… că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului…”. Creștinul însuși, prin Sfânta Taină a Botezului moare și învie cu Hristos spre comuniunea veșnică, așa cum zice Apostolul ”căci câți în Hristos v-ați Botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat.”[10]

Sfântul Vasile cel Mare are următoarea afirmație: „curgerea apei arată izvorul ei; iar felul cuvântului arată inima celui ce l-a grăit,”[11]

ceea ce arată cum cuvintele sfinte pornesc de la Cuvântul lui Dumnezeu, de unde și limpezimea celor grăite de Mântuitorul anume, „cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”
[12] Altădată întrebând pe ucenicii Săi despre gândurile lor, în numele tuturor Simon Petru i-a răspuns: „Doamne la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții veșnice; și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.”
[13] Apostolul în cartea sa precizează: „iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este cuvântul care vi s-a binevestit.”
[14] De reamintit că termenul Cuvânt reprezintă traducerea termenului Logos sau Verbum din limbile clasice elină și latină; El reprezentând izvorul vieții care nu designează existența biologică, ci viața adevărată, modalitatea omului de a exista în Dumnezeu.
[15] Însuși Sfântul Ioan Evanghelistul este numit și Teologul sau Cuvântătorul de Dumnezeu, mesajul Evangheliei sale fiind acela de „a înfățișa misterul hristologic în toată amploarea și profunzimea lui, prin care Logosul sau Cuvântul întrupat, El Însuși Dumnezeu, le descoperă oamenilor pe Dumnezeu – Cel Nevăzut – le aduce lumina și viața, le asigură cunoașterea și comuniunea lui Dumnezeu prin cunoașterea și comuniunea intimă cu Iisus Hristos.”[16]

Dreptmăritori creștini și creștine,

Ca o înmănunchere a celor spuse și cu mențiunea că încă multe se pot adăuga, e potrivit apelul la lămurirea pe care o dă tâlcuirea pericopei evanghelice din ziua întâi a Praznicului, și anume: „pentru ce a numit evanghelistul pe Fiul lui Dumnezeu „Cuvânt” și nu „Fiu”? … L-a numit „Cuvânt” și nu „Fiu”, ca nu cumva, auzind cineva vorbindu-se de „Fiu” să se gândească omenește și să creadă că aici se întâmplă tot așa ca și la nașterea fiilor oamenilor. Asemănarea are Fiul lui Dumnezeu mai degrabă cu cuvântul minții omenești. Din mintea noastră, fără de patimă și fără mijlocirea vremii iese cuvântul; din Dumnezeu și Tatăl fără de patimă și mai presus de vreme se naște Fiul. Cuvântul minții în gura noastră se face grăitor; Fiul lui Dumnezeu, în pântecele Fecioarei, trup S-a făcut. Cuvântul grăitor se aude și se scrie; Fiul lui Dumnezeu, făcându-se om, S-a auzit, S-a văzut și cunoscut S-a făcut…”[17]
În felul acesta luăm și îndemnul apostolului: „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăție.”[18]
De asemenea și altul: „Dacă vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu.”[19] Nu trebuie uitat și sfatul: „faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui…”
[20] Înțelegem că înșine avem călăuză a vieții Cuvântul lui Dumnezeu. Drept aceea să înălțăm sfântă rugăciune ca Praznicul Învierii Domnului și vremea următoare să reverse peste noi binecuvântarea lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin.

Al vostru, către Domnul rugător și de tot binele doritor,

† TIMOTEI

A R H I E P I S C O P  al ARADULUI

___________________________________

[1] Canonul Învierii, Cântarea întâi, Irmosul;

[2] 1 Timotei, 3, 16;

[3] Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea întâi, col. Părinți și Scriitori Bisericești, Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii și Cuvântări, trad. Pr. D. Fecioru, București, 1986, pp. 251 – 252, Omilia VII-a la Psalmul 32, c. IV, vers. 3-4;

[4] Idem, Omilia a IX-a la Psalmul 44, c. V, p.290;

[5] Scrieri, partea a patra, în Col. Părinți și Scriitori Bisericești, 41, trad. de pr. Prof. D. Stăniloae, București, 2000, cartea I, c. I, p. 16;

[6] Idem, o.c., p. 16;

[7] Idem, p. 1158, nota 2190;

[8] Idem, p. 1159, nota 2191;

[9] Idem, p. 1159, nota 2192;

[10] Gal. 3, 27;

[11] Nicolae Moldovanu, Comori dezgropate – Cugetări din vechi scriitori creștini, București, 1997, p. 644, nota 5922;

[12] Matei 24, 35;

[13] Ioan 6, 67 – 69;

[14] 1 Petru 1, 25;

[15] Conf. Noul Testament comentat, versiunea Bartolomeu Valeriu Anania, București, 1993, p. 148;

[16] Idem, p. 147;

[17] Iustinian Patriarhul, Tâlcuirea Evangheliilor și Cazaniile Duminicilor de peste an, București, 1960, p. 10;

[18] Coloseni 3, 16;

[19] I Petru 4, 11;

[20] Iacob 1, 22;

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news