Dana Dodean se ferește de Covid-19 în Portugalia: „Şi aici e urgenţă naţională!”

dodean 1
Distribuie:

 

În Vila Nova de Gaia, al doilea oraş ca populaţie din Portugalia după capitala Lisabona, situat la sud de oraşul Porto – capitala districtului, Daniela Dodean-Monteiro se confruntă cu epidemia de coronavirus. Portugalia nu a scăpat nici ea de virusul  Covid-19, care până astăzi înregistrează 6400 de cazuri şi 140 morţi, printre aceștia și un copil talentat de doar 14 ani campion la fotbal în sală. Aflată în Portugalia alături de familia sa, jucătoarea arădeană de tenis de masă a descris, pe scurt, situaţia din această ţară, unde s-a izolat şi celebrul Cristiano Ronaldo. Dana poate să locuiască și în Austria dar Portugalia e un loc mai izolat. „Aici nu avem voie să ieşim din casă, decât dacă mergem la supermarket sau la farmacie. Sălile de sport sunt închise cam de o săptămână, Portugalia este în stadiul de urgenţă naţională!” Arădeanca de la CSM s-a confruntat în acest început de an cu ceva probleme medicale la genunchi şi tendon, iar recuperarea o face acum la domiciliu: „Continui recuperarea în casă, fac exerciţii cu fizioterapeutul prin web cam”, a dezvăluit Dana Dodean pentru pagina oficială a clubului. Componentă de bază a naţionalei de tenis de masă, calificată la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 amânat cu un an.  Între timp s-au amânat şi Campionatele Mondiale de tenis de masă, iar jucătoarele românce se pregătesc separat, în funcţie de posibilităţi şi spaţiu măcar așa pentru menținere cât despre competiții în acest an…. În vârstă de 32 de ani, Daniela Dodean-Monteiro a devenit campioană europeană anul trecut, alături de naţională, apărându-şi practic cu succes titlul continental din 2017 şi s-a calificat, în acest început de 2020, pentru a patra oară la rând, la Jocurile Olimpice! Tot în acest an a primit şi titlul de „Cetăţean de Onoare” al Aradului.

Categorie: Sport
Etichete: csm arad, dana dodean, portugalia cristiano ronaldo, tokyo
Distribuie:
Articolul anterior
Să nu juri strâmb!
Articolul următor
Dacă ne intră ORAȘUL ÎN CARANTINĂ, nu pe „REȚELE ale solidarității între politicieni” contați, ci pe OAMENI ca ăștia, care fac pentru semenii lor CEVA CONCRET, ACUM, CÂND AU NEVOIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…