N-CAZURI

Daniel VESA merge la pușcărie. TREI ANI și JUMĂTATE a primit interlopul pentru înjunghierea manelistului „One” Dinescu, căruia va trebui să-i plătească 15.000 de Euro „daune morale”

 

Trei ani și jumătate de închisoare va face Daniel Vesa, administratorul cunoscutei săli de sport din Arad, Atletic Vesa, pentru înjunghierea manelistului Ioan „One” Dinescu în noaptea de  15 / 16 iulie, 2017, în parcarea Atrium, după un scandal dintr-un cazinou din incinta aceluiași mall care a degenerat în tentativă de omor.
Soluția este definitivă și este deja pusă în aplicare.
Pe lângă aceasta, Vesa mai este obligat, tot în baza aceleiași hotărâri, să îi plătească lui „One” nu mai puțin de 15.000 de Euro reprezentând „daune morale” și cheltuielile de judecată din prima instanță – 3500 de lei.

Iată soluția, așa cum apare ea pe Portalul oficial al instanțelor de judecată:

Solutia pe scurt: În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi partea civilă Dinescu Ioan împotriva s.p.nr./21.12.2017 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr.5795/108/2017. Desfiinţează sentinţa apelată şi rejudecând: În baza art.386 C.p.p., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului Vesa Daniel Florin din infracţiunea prev. de art.32 C.p. rap. la art.188 alin.1,2 C.p. cu aplic. art.75 lit.a C.p.în infracţiunea prev. de art. art.32 C.p. rap. la art.188 alin.1,2 C.p. În baza art.32 C.p. rap. la art.188 alin.1,2 C.p. cu aplic. art.374 rap. la art.396 alin.10 C.p.p., condamnă inculpatul Vesa Daniel Florin la o pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. În baza art.67 alin.2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit. a, b şi n C.pen. pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prev. de art.68 alin.1 lit.c Cod penal. În temeiul art.65 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.66 lit.a, b, n C.p. ca pedeapsă accesorie. În baza art.399 C.p.p. rap. la art.72 C.p., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv, precum şi a arestului la domiciliu din data de 16.07.2017 până la data de 26.02.2018. În baza art.424 alin.2 rap. la art.241 alin.1 lit.c C.p.p., constată încetată de drept măsura controlului judiciar dispusă în sarcina inculpatului prin încheierea penală nr.84/19.02.2014 a tribunalului Arad, definitivă prin încheierea penală nr.38/CO/26.02.2018 a Curţii de Apel Timişoara. Majorează cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea părţii civile Dinescu Ioan de la 10.000 de euro la 15.000 Euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii. În baza art.276 alin.2 C.p.p. obligă inculpatul să plătească părţii civile Dinescu Ioan suma de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.05.2018.

Articole asociate:

COCAINA este singura „victimă colaterală” a luptei fratricide dintre ONE și VESA… în rest au câștigat toți: medici, procurori, polițiști și spectatori

Lucian Valeriu, 30 mai 2018 6:09