De la Arad la Berlin, cu vioara. Anamaria JOLDEA, eleva Colegiului de Artă „Sabin Drăgoi” a STRĂLUCIT în patria orchestrelor simfonice [FOTO]

a327295f 28c4 4ad4 aa24 ed5b90095c69
Distribuie:

 

Organizația Kulturwelten Europa e.V. – „o idee europeană de la Berlin și Arad”, e un demers intelectual care le aparține muzicologului berlinez, Annette Spitzlay și economistului arădean, stabilit în Berlin, Hannelore Jorgowitz.

Cele două doamne, iubitoare de muzică, de artă în general, cu ajutorul unor prieteni britanici, au înființat în anul 2016 asociația Kulturwelten e. V., care prin donațiile și prin contribuțiile membrilor permanenți dar și al celor externi, oferă sprijin tinerilor artiști din diverse domenii culturale (muzică, arte plastice, teatru, film, dans, filozofie, etc). Proiecte frumoase, care au implicat dăruire sufletească, multă energie, bunăvoință și profesionalism, s-au concretizat în cei aproape doi ani de la înființare. Amintim concertul caritabil organizat în luna mai 2017 în colaborare cu Colegiul Național de Muzică „Ion Vidu” Timișoara, în scopul strângerii de fonduri pentru asociația arădeană „Dalia”, recitaluri și concerte susținute în Berlin de către tinerii muzicieni români Andrei Ioniță, Ana Silvestru, Daria Tudor, Mălina Ciobanu și, ca proiect de viitor, urmează colaborarea dintre asociația berlineză și Colegiul de Artă „Sabin Drăgoi” care își va implica în această acțiune resursele de tinere talente din cele trei domenii: muzică, artă plastică și teatru.

O mândrie pentru urbea noastră

este faptul că asociația Kulturwelten este condusă de o arădeancă, doamna Hannelore Jorgowitz, plecată, ce-i drept, încă de la 14 ani în Germania. La Mannheim și-a continuat studiile liceale, urmate de cele universitare la Heidelberg, fiind absolvent de stiinte economice si stiinte politice. Stabilită la Berlin din 2011, Hannelore ne-a prezentat, în câteva cuvinte, viața social-cultural-muzicală pe care o oferă capitala Germaniei: „ Îmi place viața culturală și internațională din Berlin la maxim! În limita cadrului legal, poți să faci ce vrei, nu se uită nimeni la tine, nu te critică nimeni, există un înalt grad de toleranță pentru un stil de viață diferit. Oferta culturală, mai ales cea muzicală, este extraordinară; pe lângă marile orchestre simfonice, operă, operetă, balet, 2 universități de arte/muzică: Hanns Eisler și Universität der Künste, UdK – , sunt foarte multe concerte susținute de studenți și oferite gratuit. Berlinul are o tradiție foarte veche în așa-zisele „Hauskonzerte” – concerte private, organizate în casele oamenilor. Așa l-am cunoscut pe violoncelistul Andrei Ioniță, pe care eu îl numesc „Dumnezeul muzicii”, chiar înainte de a lua premiul I la Concursul Ceaikovski. Ce m-am bucurat! Este un om extraordinar, fin și modest iar cântatul lui este magie pură”.

Și cum povestea noastră este despre muzică, despre sensibilitate,

despre lucruri care fac viața mai frumoasă, era firesc ca misiunea Hannelorei să atingă coarda sensibilă din sufletul unei alte arădence.  Încântată de proiectele acestei organizații, pianista arădeană Georgiana Teohari-Vidican, stabilită în Germania, a devenit de anul trecut, membru al organizației Kulturwelten. Despre succesul recent al colaborării româno-germane ne vorbește Georgiana:

„La sfârșitul lunii octombrie am făcut publice, pe o rețea de socializare, informațiile despre condițiile de participare la concursul organizat de comisia de coordonare a proiectului Orchestra de tineret a Germaniei de Nord si Scandinaviei. Bine cunoscutul curriculum vitae, o imprimare, dar și o scrisoare prin care îți prezentai punctele tari, ce consideri că te califică și care-ți sunt motivele pentru care dorești să obții un loc în această orchestră, au constituit cerințele de participare. Dintre cei aflați pe acea rețea de socializare nu am primit niciun feed-back, așa că am propus eu o tânără violonistă, din Arad, elevă în clasa a XI-a la Colegiul de Artă „Sabin Drăgoi”. Președinta asociației Kulturwelten, doamna Hannelore Jorgowitz, s-a arătat încântată de idee. Anamaria deține o colecție frumoasă de premii obținute la concursurile de interpretare muzicală, dar și un număr impresionant de concerte și recitaluri atât în Europa (Ungaria, Germania, Austria, Cehia, etc), cât și în Statele Unite ale Americii. Ce o face cu adevărat specială este faptul că ea a „cochetat” cu vioara în primii șapte ani, considerând-o mai mult un hobby în cadrul cursurilor oferite de Palatul Copiilor și Școala Populară de Arte, ea fiind pe atunci elevă a Liceului German „Adam Müller Guttenbrunn”. La vârsta de 7 ani l-a cunoscut pe violonistul și profesorul Marius Teohari, care a devenit încă de pe atunci mentorul și îndrumătorul ei, și care, alături de doamna profesor Silvia Demian (care s-a ocupat de pregătirea teoretică) au încurajat-o pe Anamaria să facă primul pas spre profesionalism, și anume, să devină elevă a Colegiului Național de Artă „Sabin Drăgoi”. Deși este greu să vorbești despre „tata” fără a fi suspectat de subiectivism afirm totuși că violonistul și profesorul Marius Teohari mi-a oferit cele mai multe și mai bune exemple de formare și modelare a micilor, cât și mai marilor aspiranți la o carieră în domeniul interpretării instrumentale, demonstrându-și școala violonistică de excepție, experiența, practica de scenă dobândită pe parcursul a peste 40 de ani de bogată activitate concertistică la nivel național și internațional, dar și calitățile extraodinare de pedagog. Anamaria este un exemplu elocvent al elevului care a luat startul cu aproximativ 7 ani mai târziu decât actualii ei colegi, dar prin automotivație și perseverență, disciplină și dăruire viorii, prin îndrumare de specialitate, dar și prin susținerea părinților și a bunicilor, a reușit să fie apreciată la nivel internațional, și cu atât mai mult în Germania, „patria orchestrelor simfonice”. A fi o achiziție importantă și valoroasă pentru o orchestră simfonică nu implică doar un cântat solistic excepțional, ci un bun spirit de echipă, o personalitate plăcută, înțelegerea și respectarea indicațiilor dirijorului, ale concert-maestrului. Anamaria Joldea însumează toate aceste calități și, în plus, pe lângă limba engleză, este vorbitor fluent de limbă germană. Bucuria a fost peste măsură în momentul în care, pe baza imprimării trimise, a primit acceptul de participare și i s-a oferit locul în această orchestră. Odată ajunsă la Berlin, a fost primită deosebit de cald și prietenește de doamna Hannelore Jorgowitz”.

Despre zilele petrecute în Berlin (27.12.17-07.01.18) am aflat impresiile chiar de la  Hannelore dar și de la  Anamaria

„ Repetițiile se desfășurau în fiecare zi (da, și în weekend, inclusiv pe 31 decembrie și pe 1 ianuarie), pe tot parcursul zilei, de la ora 9 la 19, într-o școală in Berlin. Tinerii au avut la dispoziție cantina școlii. Dirijorul le-a spus din prima zi:1 For the next two weeks, this is your family” și, bineînțeles, telefoanele mobile erau strict interzise în timpul repetițiilor. Pe parcursul cursului au asistat profesori diferiți, spre exemplu la vioară au avut ca profesor un violonist de la Berliner Philharmoniker. Cei 100 de tineri erau din 23 de țări, violonistul la pupitrul Anei fiind din Argentina. Ane a fost singura din România, și singura elevă, toți ceilalți erau studenți. Cu toții au trecut de un examen ca să ajungă acolo și cu toții s-au pregătit în cele câteva zile pentru 3 concerte! Primul concert a fost deosebit de interesant: cei 50 de spectatori având locuri pe scenă, alături de orchestră.

Pe data de 5 ianuarie a fost marele concert  în celebra sală a filarmonicii berlineze, plină aproape 100%. Programul a inclus o lucrare scrisă de dirijor, maestrul Andreas Peer Kaehler, seful artistic al orchestrei, fost student al maestrului Sergiu Celibidache. Pentru mine a fost prima piesă de muzică clasică modernă pe care o ador, pur și simplu! Câțiva muzicieni din orchestră au coborât în public și au cântat din mijlocul spectatorilor, apoi s-au întors pe scenă pentru un grande finale… atâtea aplauze au primit încât lumea nu mai vroia să meargă în pauză! Pe 6 ianuarie au avut Familienkonzert – concert pentru familii cu copii, tot la filarmonică. Foarte des întâlnite aceste concerte, sunt oferite de mai toate orchestrele germane.

Timpul liber al Anei în Berlin nu prea a existat, dar am vizitat muzeul de instrumente muzicale, și am reușit să o cunosc pe acestă fetiță deosebită. Am fost pur și simplu încântată de ea – ca om și ca muzician: muncește de dimineața până seara (literalmente), o interesează arta, literatura (și-a cumpărat cărți pentru studiul muzicii), e sensibilă la tot ce se petrece în jurul ei, are respect deosebit pentru oamenii din jurul ei, este foarte corectă (niciodată nu a întârziat la repetiții), a fost o deosebită plăcere s-o am ca oaspete și am invitat-o să revină la Berlin. A fost foarte fericită că a avut posibilitatea de a cânta pe scena filarmonicii din Berlin, fiind un vis implinit, pentru care a lucrat din greu, drept dovadă, a luat concursull! Aici nu merge cu pile, cunoștiințe, relații, și în general sunt admiși numai studenți. Am vorbit tot timpul în germană și m-am bucurat nespus că este fluentă ! Chapeau! Mi-a povestit că la școala germană din Aradul Nou n-au avut voie să vorbească decât germană toată ziua. Ane a descoperit o budincă de vanilie la Berlin care i-a plăcut la maxim! O „mânca” în fiecare zi! Ce m-am bucurat pentru ea!”

Anamaria s-a întors de la Berlin mult mai încrezătoare în forțele proprii și cu multă emoție ne-a împărtășit ce a însemnat pentru ea această participare:

„Unele lucruri nu le poti ști niciodată dacă te limitezi la formularea lor teoretică. Iată de ce spun acest lucru: am știu că muzica este un limbaj universal, iar într-o zi de noiembrie, când am aflat că sunt acceptată în orchestra Deutsch Skandinavischen Jugend – Philarmonie Berlin”, am fost deosebit de fericită! Alături de muzicieni din 23 de țări am pregătit un concert minunat, cu repertoriul: Eivind Groven Hjalarjhod Franz Berwald – Erinnerung an den Norwegischen Alpen, Andreas Peer Kähler – Kein Alp, ein Traum! Richard Strauss – Alpen Sinfonie. Româncă fiind, am realizat ce bucurie ai când, pe lângă limbajul internațional pe care ți-l oferă muzica,  poți conduce o conversație în germană sau în engleză cu nativii acestor limbi. Am știut că prieteniile se leagă instantaneu, iar în pauzele dintre repetiții, sau în timpul meselor de prânz am câștigat rapid mulți prieteni! Am știut că efortul condus, depus, susținut, are ca final sigur succesul! Și acum îmi vine mie să aplaud concertul din seara zilei de 5 Ianuarie 2018, sub bagheta dirijorului Andreas Peer Kähler, din sala Berliner Philharmonie și pe cei peste 100 de noi prieteni câștigați odată cu prezența mea în acest deosebit proiect muzical, Deutsch Skandinavischen Jugend – Philarmonie Berlin. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la împlinirea acestui vis!”

 

 Asociația Kulturwelten

Orchestra de Tineret a Germaniei de Nord și a Scandinaviei

Foto: Peter C. Theis

 

Categorie: Cultură
Etichete: Anamaria Joldea, Colegiul de Artă ”Sabin Drăgoi”, dirijor Andreas Peer Kähler, muzică clasică, orchestra Deutsch Skandinavischen Jugend - Philarmonie Berlin, Organizația Kulturwelten Europa e.V, Palatul Copiilor, Școala Populară de Arte
Distribuie:
Articolul anterior
Premierea a 100 de personalități arădene va marca debutul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri. Evenimentul va avea loc la Muzeul de Artă, marți, 23 ianuarie 2018
Articolul următor
De ce EXPLORĂRI ÎN INTERIOR?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie