În 1967, filosoful francez Guy Debord își lansa volumul intitulat Societatea spectacolului,
propunând viziunea sa asupra unei societăți în schimbare, depășind chiar viziunile utopice sau, mai degrabă, distopice ale unui Huxley ori chiar Orwell. O societate a noastră, în perpetuă transformare, în care evoluăm în fiecare zi, dar ale cărei subtilități ne scapă, nefiind capabili să-i intuim pe deplin sensurile.
E, practic, în fața noastră, înfloritoare, efemeră, uneori utopică, alteori distopică. Un etern prezent în care imaginile virtuale contează mult mai mult și par mai adevărate decât însăși realitatea.
Pornind de la aceste gânduri, mă întorc în timp, în urmă cu 2500 de ani și evoc una dintre cele mai frumoase alegorii construite vreodată în filosofia antică.
Mitul peșterii, esență pură a destinului ontologic al omului încătușat, dar dornic de (auto) cunoaștere, adus în discuție de atenianul Platon în Republica, poate fi aplicat astăzi perfect în societatea spectacolului lui Debord…dar mai ales a noastră. Poate și pentru că societatea noastră (a spectacolului) e astăzi redusă la imanența propriului naufragiu.
Asemeni captivilor din peștera lui Platon, stând cu fața la perete, văzând doar umbrele unor obiecte luminate de o flacără aflată în spatele lor, ei crezând că ceea ce văd nu poate fi altceva decât realitatea, și omul modern stă de multe ori cu spatele către realitate, dar urmărind reflexia ei orchestrată de un maestru al iluziilor.
E, cumva, starea naturală a omului, de a fi în ignoranță, nepăsare față de orice provocare subtilă a realităților imediate. Umbrele de pe pereți pot fi oricine: oameni politici, decidenți, conducători ai cetății, cei etern interesați de ascunderea adevărului, a realității.
Lumea e în schimbare, un continuu spectacol perceput cu toate simțurile.
Mondovisionul, artizanul suprem al beției simțurilor, e marele contributor al deformării percepției. Omul modern și-a pierdut capacitatea introspecției, a autoevaluării. Trăim de decenii într-o perioadă în care războaiele au fost puține sau în altă parte, mult mai departe.
Capitalismul și consumerismul ne-au educat că putem avea orice, ne-au învățat că totul ni se cuvine; lumea nouă ne-a dat locuri de muncă, prosperitate, bani, ne-a învățat să călătorim, să trăim, să credem că totul e perfect sau, cel puțin, să nutrim această iluzie.
Orice timp pentru introspecție, pentru meditație, s-a transformat în cel mai rău dușman al profitului, al prosperității! Omul modern s-a întors în peștera propriilor iluzii, de unde nu mai vrea să iasă.
Predictorul global (despre care mereu vă spun), marele arhitect al societății spectacolului, operează cu noi concepte, noile forme ale viitoarei dar nu foarte îndepărtate realități.
Dacă până nu de mult, numele acestor precepte erau rostite mai în șoaptă, astăzi Noua Ordine Mondială (NovumOrdoSeculorum), identitate digitală, portofel digital, QR Code, Certificat Verde, au devenit teme de discuție pe agendele de lucru ale tuturor guvernelor lumii.
Dacă războiul părea o utopie, azi e distopie cât se poate de reală. Libertatea noastră, cea din peșteră e comodă, ne place, nu vrem să pășim afară, să intuim realitatea. Ne temem de lumina informației, de durerea cauzată de impactul frontal și direct cu realitatea, cu adevărul. Preferăm, mai degrabă, lanțurile peșterii, ale ignoranței.
Refuzăm înverșunați, acum în ceasul al 12-lea să părăsim peștera propriilor convingeri modelate de alții, refuzând să le construim pe ale noastre.
E timpul să rupem lanțurile ignoranței, să privim în față noile paradigme, să intuim realitatea, să pricepem că viitorul nostru și libertatea noastră nu trebuie negociate. Acum, mai mult decât oricând trebuie să învățăm că Libertatea este ori deplină, ori nu este deloc!