Delirul ministrului Prună continuă

marin bucur
Distribuie:

 

Presa a anuntat că, în urmă cu câteva zile  (23.11.2016),Guvernul a adoptat încă o inițiativă a acestei doamne, extrem de activă, pe toate planurile: un proiect de lege prin care se modifică Legea nr 254/2013 privind executarea pedepselor. O altă ghidușie a acestei doamne, o Ordonanță de Urgență legată de lucrările științifice realizate de deținuți a trecut deja prin Senat, fiind adoptată aproape tacit, printr-un simplu formular de o jumătate de pagină, în care s-a completat cu pixul numărul cu care s-a înregistrat și numărul OUG adoptată.

Înainte de a trece la subiectul propriu-zis,  reiterez  două dintre creațiile acestei doamne legate de sistemul penitenciar.

1. Scandalul creat în presă  în legătură cu reduceri din pedeapsă acordate pe baza realizării unor așa- zise lucrări  științifice realizate în penitenciare de către persoane fără o pregătire minimă care să le recomande drept posibili autori de lucrări științifice (exemple de genul  Gigi și Ioan Becali, MM Stoica, George Copos ș.a.m.d).

În toată perioada dezbaterilor televizate pe această temă, D-na Ministru avea pe masă Proiectul Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr 254/2013, așteptate de aproape 3 ani. În loc să introducă în acest proiect  norme de aplicare a articolelor din lege referitoare la aceste lucrări, după cum era firesc și logic pentru orice om normal, chiar și nespecialist în drept, d-na ministru s-a lansat în public cu acuze aiuritoare la adresa  administrației penitenciarelor și a unor persoane nevinovate care  au avizat titlurilre unor lucrări la solicitarea ANP și a amenințat cu o OUG de anulare a textului cu pricina din legea nr 254/2013. La presiunea publică a promovat și Guvernul a adoptat o OUG prin care a suspendat aplicarea legii pe o perioadă de 3 luni. Apoi s-a emis o altă OUG  de modificare a textului legii care, după cum am spus, a trecut de Senat și urmează să intre în dezbateri, cel mai probabil în noua Cameră a Deputaților. Textul acestei OUG este de o calitate mai mult decât îndoielnică, dar nu face obiectul acestei intervenții.

2.Doamna Prună a reușit să atragă Guvernul și pe Primul Ministru Cioloș  într-o  aventură sinistră și înjositoare pentru România. După ce a mințit la CEDO că s-au alocat peste un milliard de euro pentru costrucția de noi penitenciare (chiar dacă cineva a dezinformat-o, nu trebuie să fii prea deștept ca să-ți dai seama că suma este exagerată și, poate,  trebuia verificată înainte de a fi lansată în fața unei instituții europene), a reușit  o performanță incredibilă. A convins Guvernul să adopte un Memorandum prin care s-a  angajat că va  demara un vast program de modernizare a sistemului penitenciar, pe durata a nu mai puțin de 7ani (până în 2023). Printre altele, se afirmă că vor fi construite peste 10.000 noi locuri de cazare în penitenciare noi și modernizate. Nici cea mai mică intenție de a consulta partidele pentru a obține un consens și a supune Parlamentului spre adoptare o  lege pentru a se putea măcar spera că se va face ceva.

Prin acest  Memorandum se încearcă să se convingă CEDO să nu pronunțe o Hotărâre Pilot împotriva României care ar presupune plata unor mari  de bani (cca 50 milioane euro anual până le remedierea situației). Precizez că, în 2012, în urma unei Hotărâri Semipilot a CEDO, guvernul Ponta a aprobat un asemenea Memorandum, trimis la CEDO, dar cu obiective mult mai modeste. Documentul a fost ignorat total de propriul creator, precum și de guvernul următor, până în aprilie 2016 când  s-a produs noul Memorandum.

Având în vedere experiența deselor dezinformări practicate de Autoritățile României  către forurile Europene, ne îndoim că ultima maculatura a Guvernului, cu referire la acest  Memorandum, va convinge CEDO să nu adopte acea Hotărâre Pilot (Italia a primit o asemenea Hotărâre soldată cu plata anuală a 79 milioane de euro).

Revenind la subiect,  ultima găselniță  adoptată de același guvern, la inițiativa aceleași doamne, în ședința din 23. 11. 2016 este un proiect de lege prin care se completează Legea nr 254/2013 .

În esență, legea amintită se completează cu câteva articole noi (Art 45 al 9, art 95 indice 1, art 96 indice 2, art 97 alineatele 14,15,16). Se încearcă preîntâmpinarea unei Hotărâri Pilot împotriva României, printr-o manevră machiavelică, foarte prost construită și realizată, până în această fază (proiect ce urmează a fi înaintat Parlamentului). Este vorba de acordarea  a câte 3 zile reducere din pedeapsă pe lună, pentru toți deținuții, care au fost cazați în condiții necorespunzătoare, ca o compensare în schimbul suferințelor îndurate.

Ideea poate fi generoasă daca nu ar fi prost reglementată și, practic, imposibil de transpus în realitate.

Se are în vedere, aplicarea retroactive  a acestei compensații, de la data de 24 iulie 2012 când CEDO a pronunțat o hotărâre semi-pilot în cauza Stanciu vs România, prin care a cerut Guvernului să ia măsuri de remediere a situației din penitenciare, fără a aplica despăgubiri ori a cere termene concrete. A fost o atenționare pe care Guvernul Ponta a tratat-o în stilul propriu, prin dezinformare.

În acest scop proiectul d-nei Prună conține așa- zise măsuri pentru reconstituirea perioadelor în care cei aproape 30.000 de deținuți aflați în penitenciare au fost cazați în condiții necorespunzătoare. Se apreciază drept condiții  necorespunzătoare cazarea în camere care asigură spațiu mai mic de 3 mp/persoană. Aceasta în condițiile în care, propriile norme adoptate încă din 2010 prevăd  ca pentru fiecare deținut trebuie asigurat, minim, 4 mp  de spațiu.

Proiectul abundă de formulări confuze, instrucțiuni și proceduri care nu pot face obiectul unei legi organice. Se pare că nici ministerul Justiției și nici Guvernul nu dispun de un cunoscător al regulilor de redactare a unor  asemenea acte normative. Prin acest proiect se stabilesc atribuții pentru birouri din subordinea penitenciarelor care cer relații de la ministere, inclusiv de la Agentul Guvernamental de pe lângă CEDO.

Practic, trei sferturi din proiect, face obiectul unor norme de aplicare care trebuie adoptate de Guvern sau chiar de Ministerul Justiției ori ANP.

În expunerea de motive se afirmă că prin această modificare a legii se realizează două lucruri: se oferă compensații unor deținuți pentru cazare în condiții necorespunzătoare și, în același timp, se degrevează penitenciarele. Se crede prea lejer și extrem de naiv că prin acordarea unor zile considerate ca executate, datorită cazării în condiții necorespunzătoare, un număr de condamnați se vor elibera  mai devreme cu numărul zilelor acordate. De aceea se propune aplicarea acestor măsuri retroactiv începândcu data de 24. 07. 2012.

Nu se face nici un fel de apreciere asupra numărului condamnaților care se vor elibera mai devreme. Dealtfel, acest lucru este imposibil. Toți cei care vor beneficia de reduceri, vor face obiectul eliberării condiționate care, după cum știm, nu este obligatorie. Teoretic, pedeapsa poate fi executată, chiar integral, în pofida acestor reduceri. Ele nu operează ca reduceri efective din durata pedepsei ci permit numai  discutarea în comisia de propuneri pentru eliberare condiționată mai devreme cu numărul zilelor acordate drept compensații.

Este de neînțeles cum e posibil că, o persoană care a dovedit atâtea inabilități, ca să nu spun mai mult, reușește să supraviețuiască unei moțiuni în Parlament și să continue să compromită Guvernul, pe Primul Ministru și, nu în ultimul rând, România.

 

 

 

Categorie: Opinii
Etichete: ANP, CEDO, guvern, ministrul justiției, Raluca Prună
Distribuie:
Articolul anterior
Umor involuntar cu jurnaliștii arădeni
Articolul următor
Curtea de Conturi a documentat PLĂȚI NELEGALE de 3,7 milioane lei efectuate de PRIMĂRIA ARAD în doar 45 de zile! „Campioana absolută a sifonărilor” este ELBA Timișoara, urmată de Centrul Cultural Municipal și Universul Verde [VEZI TOT DOCUMENTUL]

1 comentariu. Leave new

  • Stimate d-le comandant cea ce expuneti dvs strict profesional cred ca depaseste capacitatea ,hardului’ d-nei Pruna si a sfatuitorilor dansei care nu au nici o legatura cu sistemul penitenciar!Pacat ca oameni ca dvs nu sunt acolo avand putere decizionala si sistemul a ajuns la mana unor diletanti.Va respect si sustin in continuare ca a fost o onoare sa activez sub comanda dvs.Ps.Nici o tuica buna nu cred ca ar iesi din Pruna asta!Stima

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

Subgenerația

Mai mult ca sigur acesta este subiectul despre care îmi este cel mai greu să scriu. Războiale s-au purtat în general cu militari. Soldați, oameni tineri capabili de eforturi și…
florin remetan

[Profile în câteva linii] FLORIN REMEȚAN

Nereușind să-i găsesc CV-ul, întreb un important ziarist din presa arădeană despre studiile lui FLORIN REMEȚAN și aflu că „nu prea are studii”. Cum nicicând nu consider suficientă doar o…
virgil florea

Nu veți reuși…

Să stricați tot… Și știți de ce? Pentru că noi ne încăpățânăm să trăim. Care noi? Cei care mai știm ce înseamnă normalul și bunacuviință. Ați încercat să ne omorâți…
teodor caciora

[Profile în câteva linii] TEODOR CACIORA

Compozitor, profesor universitar doctor, dirijor, organist, pianist, producător, TEODOR CACIORA constituie o personalitate complexă, pentru care muzica nu este numai o profesie, în sine, ci un MOD DE EXISTENȚĂ. A…