Demisia pastorului Pavel Riviș Tipei din funcția de șef peste comunitatea penticostală arădeană vorbește despre corupție, plagiat și impostură

pavel rivis tipei
Distribuie:

 

„Intelectualul” pastor doctor Pavel Riviș Tipei a înaintat către Comunitatea Regională Penticostală din Arad în săptămâna 33 din acest an demisia scrisă, iar duminică, 04.09.2016, și-a anunțat demisia din biserica penticostală „Betania” Arad – scrie publicația electronică  ziarucrestin.com.

Dacă dați click pe link și urmăriți secțiunea „Articole recente”,

veți înțelege ușor de ce redactorii de la site-ul cu aceleași convingeri religioase ca și pastorul arădean (noi nu ne-am fi permis să fim așa de duri în abordare…) – „spală pe jos” cu unul dintre personajele, nu-i așa?, intangibile pe plan local… cel puțin până acum. Titluri precum „Lăcomia la culme în Facultatea președintelui penticostal Pavel Rivis Tipei?” sau „Tipei strâns cu mâna-n usă sau sforarul legat cu sfoara de gât?” sunt, de departe citite, produsul unor lungi și (până la proba contrarie) documentate investigații nu doar jurnalistice – iar acuze precum  „corupție”, „plagiat”, „impostură” deloc de ignorat în economia unui lung șir de texte care se ocupă de moralitatea, competența și activitatea unuia dintre răsfățații „regimului Falcă” de la… maimuță-ncoace.

Nota bene: Pavel Riviș Tipei s-a numărat printre beneficiarii locali ai titlului de Cetățean de Onoare 

Primăria Municipiului Arad declarând oficial, prin Hotărâre CLM, în vecii-vecilor-amin, cum ar veni, căSe conferă titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI ARAD Domnului PAVEL RIVIŞ TIPEI, pentru devotamentul şi credinţa cu care a păstorit vreme de 20 de ani Cultul Penticostal din România, pentru preocuparea neobosită de promovare a valorilor creştine şi a ecumenismului.”

Ei bine, dacă pentru noi… păcătoșii întru devotament și credință care suntem… Pavel Riviș Tipei este „PR-ul valorilor creștine și a ecumenismului pe Pământ”, pentru frații săi întru credință este… cam invers.
Să lecturăm împreună deliciul epic pe care ni-l oferă sub formă de „știre trăită” colegii întru tastatură de la site-ul creștin citat și… Domnului să ne rugăm:

«Nu este o coincidență retragerea  pastorilor P.R. Tipei si F. Ianovici, deoarece după întâlnirea dintre cei doi la Negrești-Oaș, din cauza mizeriilor lor care au început să iasă la lumină au decis să se retragă.
Trebuie ținut cont că Florin a fost pus GURU în „BETEL” – București la ordinul plagiatorului P.R. Tipei pentru că Ianovici și-a făcut poză cu Adrian Năstase (pe atunci prim-ministru) iar banii din Norvegia curgeau cu nemiluita. Împingerea în față a avocatului s-a realizat sub paravanul „evitării dezastrului  din biserica „FILADELFIA” – București după moartea pastorului rector ITP Sandru Trandafir”.

La moartea lui Sandru Trandafir, Pavel Riviș Tipei a primit „inspirația” ca să-și asume laurii eruditului rector al I.T.P. De aici s-au născut o serie de articole și cartea „Cunoasterea Teandrică” plagiate grosolan, furt incriminat de codul penal, de la răposatul.

„Cunoasterea Teandrică”, scoasă sub tiparul editurii Universitatii „Aurel Vlaicu” la Arad in 2010, parcă ar fi fost scrisă de un deținut ce se află în spatele gratiilor pentru a-și micșora pedeapsa cu câteva luni de zile.

Il putem numi de astăzi pe scriitorul Pavel Riviș Tipei PASTOR PĂPUȘAR PLAGIATOR pentru că a furat munca intelectuală de PNEUMATOLOGIE a profesorului Sandru Trandafir?

Dacă Lucrarea Duhului Sfânt (Pneumatologie) scoasă în anul 1991 la Seminarul Teologic Penticostal, de Trandafir Sandru a furat-o, de ce mai este capabil acest „intelectual”?»

(diacriticile și câteva virgule ne aparțin)

VIDEO CU DEMISIA PASTORULUI PAVEL RIVIȘ TIPEI

Foto: captură YouTube

Categorie: Investigații
Etichete: demisie, pavel rivis tipei, penticostali, ziarul crestin
Distribuie:
Articolul anterior
[UTIL] „Diaspora Start-Up”- un program destinat românilor din străinătate, în etapa de consultare publică. Vezi ce sume poți accesa
Articolul următor
Îi doare-n bască! Neozeelandezii „sunt un pic cam debili, pot să nu apară la serviciu și au probleme serioase cu drogurile” – conform premierului țării lor
Bagă un „16”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie