Deputatul Florin Tripa sprijină consumul de produse autohtone locale şi impulsionarea producătorilor din judeţul Arad

foto tripa 14 iulie
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – PSD Arad]

 

Deputatul PSD Florin Tripa este fericit că preşedintele ţării a înţeles importanţa instituirii unei zile a produselor agroalimentare româneşti şi în consecinţă a promulgat legea, votată anterior în Parlamentul României. Astfel, începând din acest an, ziua de 10 octombrie va fi  sărbătorită în acest spirit.

„Am votat în iunie pentru această iniţiativă şi mai ales cred în ea şi în efectele pozitive pe care le va genera în societatea românească. În toată această perioadă am întreprins şi întreprind un periplu prin judeţul Arad, am fost în pieţe şi am discutat deschis cu producătorii. Spre satisfacţia mea, am constatat că în punctele de desfacere agro din mediul rural şi nu numai, se regăsesc spre vânzare sortimente variate de produse autohtone, de la brânza de Hodiş, la mierea de albine de salcâm din Cuied şi până la piparca de Mânerău şi brânza de vacă de Zimbru. Sigur că producătorii din judeţ se confruntă încă cu numeroase probleme, iar una dintre ele este, din păcate, concurenţa neloială generată de speculanţii din pieţe. M-am bucurat în schimb că, spre exemplu, din acest an crescătorii de bivolițe beneficiază de subvenții guvernamentale, în condițiile în care autoritățile centrale au realizat cât este de important să-i sprijine pe fermierii care cresc această specie, aflată din nefericire, pe cale de extincție. Consider că se impune să dezvoltăm un patriotism local bine ancorat şi să consumăm din ce în ce mai multe fructe, legume şi derivate care provin din gospodăriile judeţului Arad. Este în fond cel mai eficient mod pentru a-i impulsiona pe producătorii locali.

Conform legii ce instituie 10 octombrie ca Ziua produselor agroalimentare româneşti, Autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri prin bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor prevăzute de cadrul legislativ, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.”, afirmă deputatul PSD Florin Tripa

Biroul de Presă al PSD Arad

Categorie: Știri
Etichete: alimente, Florin Tripa, producători autohtoni, produse românești, PSD
Distribuie:
Articolul anterior
Întronarea Episcopului-vicar EMILIAN Crișanul se va celebra duminică dimineața, la Catedrala Veche [PROGRAM / DECLARAȚII]
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Agresorul „umbrei lui Falcă la Primărie”, Florin „Anonymous” Drăgan a fost reținut de polițiști, după ce a refuzat a doua internare la Psihiatrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie