ENTERTAINMENT

Despre CLĂTITE este vorba în acest weekend, la Moneasa

 

Centrul Cultural Judeţean Arad organizează, în 29 iulie, în staţiunea Moneasa, ediţia a XVII-a a „Paradei Clătitelor”, sub sloganul: „Caută-ţi clătita potrivită la Moneasa!”. Evenimentul continuă şi în 30 iulie, în organizarea Primăriei Moneasa.

Sâmbătă, 29 iulie, Centrul Cultural Judeţean Arad organizează, începând cu ora 16.00, la Teatrul de Vară din Moneasa, un concert de muzică tip „ambient-progresiv-disco”. Pe scenă vor urca DJ N’Alin, Dj Ninho şi una dintre cele mai „pe trend” trupe româneşti, recunoscute şi pe scena internaţională – Moonlight Breakfast. Duminică, 30 iulie, cu începere de la ora 13.00, tot la Teatrul de Vară, va avea loc un spectacol de muzică populară, organizat de Primăria Moneasa.

Arădenii care doresc să participe la eveniment dar nu au maşină, pot opta pentru cursele speciale de autobuz (plecare din faţa Gării Arad la orele 08.00, 10.00, 12.00, 14.00, atât în 29 cât şi în 30 iulie). Preţul unui bilet este 30 de lei pe ruta Arad – Moneasa, cu reducere 50 % pentru pensionari şi 100 % pentru persoanele cu handicap.

Critic Arad, 28 iulie 2017 10:01

parada-clatitelor