Despre derapajul social al sistemului penitenciar

penitenciar
Distribuie:

 

Întrucât în ultimele zile, manifestările unor deținuți din penitenciare au aprins din nou spiritele, iar în spațiul public au apărut tot felul de comentarii care mai de care mai „originale”, ca să nu spun fantasmagorice, m-am hotărât să transmit  public câteva considerații, cu adevărat  relevante despre aceste probleme.

Menționez că încă din annul 2005 am semnalat derapajele din sistemul penitenciar și gravele probleme de sistem cu care se confruntă. Dar, absolut toți cei cărora m-am adresat (A.N.P, Ministerul Justiției, Primul Ministru și chiar Președintele țării) au ignorat cu obstinență sesizările și propunerile prezentate.

În cele ce urmează voi prezenta pe scurt  ce se întâmplă acum în penitenciare, cauzele profunde ale fenomenelor și câteva sugestii pentru depășirea actualei situații.

Cauza principală a problemelor cu care se confruntă sistemul, inclusiv numeroasele condamnări  C.E.D.O soldate deja cu câteva milioane de euro despăgubiri plătite de statul român, rezidă din infrastructura  total inadecvată. Practic, România nu dispune de penitenciare în sensul European al acestor instituții. Sunt numai două penitenciare (Arad și Giurgiu) construite după un model francez al anilor 1990 (camere cu suprafață de 17 m.p. și utilități moderne, pentru 3 persoane dar în care s-au cazat 6 sau chiar 9 deținuți). În celelalte cazuri  avem 2 categorii de închisori.  În Transilvania funcționează încă penitenciare din anii 1700 (Aiud, Gherla), 1900 (Cluj, Satu Mare, Timișoara, Craiova, Galați, parțial Botoșani). În perioada comunistă nu s-au construit penitenciare în adevăratul sens al cuvântului. Toate penitenciarele actuale, unele denumite pompos “de maximă siguranță”, au fost concepute  pe modelul lagărelor de muncă sovietice, cu camera de minim 50 paturi, suprapuse pe 3-4 rânduri (deținuții dintr-o cameră constituiau un detașament de muncă). Construcțiile nu au fost finanțate de la buget și nici nu au avut la bază proiecte specifice acestui gen de stabilimente. Ele au fost realizate de marile trusturi de construcții din România,  din sumele alocate pentru organizarea de șantier a unor investiții importante.

În România se aplică și în prezent sistemul sovietic de deținere a arestaților preventiv. Conform legii din anul 2013, toți arestații preventiv sunt deținuți în aresturile poliției până la trimiterea în judecată. Aceeași lege prevede ca aceștia  să fie cazati  în regimul “în comun”. Toate normele internaționale obligă statele  să asigure cazare individuală pentru aceste persoane, din considerente pe care nu e cazul să le dezvoltăm acum. Reamintim, celor care se fac că nu văd realitățile din acest domeniu că, încă din luna mai 1990, Guvernul României a aprobat un program de modernizare a penitenciarelor care prevedea, printre altele, construcția a 15 închisori cu regim preventiv. Până în prezent nu s-a construit niciuna. Cele două de care am pomenit nu au fost concepute ca închisori cu regim preventiv care au ca element definitoriu camere individuale. A.N.P și Ministerul Justiției refuză în mod sistematic să facă publică structura camerelor în raport cu spațiul de cazare. Am afla că aceste camere au capacitate de 12-30 paturi , multe dintre ele cu 30-50 paturi. Camerele cu 1-2 paturi sunt cu totul o excepție și asta  numai în sectoarele disciplinare. În Franța, unde aceste date sunt publice, 80% din camere sunt individuale, 10% cu 2 locuri și numai 5% au până la 8 locuri.

Cele două legi de executare a pedepselor adoptate în 2006 și 2013 (am evitat denumirea exactă a acestor legi pentru a simplifica textul) sunt la originea multora din problemele apărute în acest domeniu, inclusiv a  celei cu privire la „operele știinșifice publicate de unii condamnați”. Cea mai gravă problemă creată de aceste legi constă în aceea că au eliminat unul din principiile de guvernare ale oricărui sistem penitenciar din lume care obligă la separarea totală a recidiviștilor de persoanele aflate pentru prima dată în  penitenciar. Așa se face că, în fiecare cameră sau grup de deținuți, sunt disipați acești clienți ai penitenciarelor care instaurează controlul și fac legea. Novicii sunt „sfătuiți”, jecmăniți de bunuri, exploatați și antrenați în diverse activități interzise prin regulamentul penitenciar.  Ei sunt în fruntea protestatarilor din aceste zile și crează spectacolul atât de gustat și propagat de mass-media. Observăm că nu au revendicări punctuale și vin cu aceleași probleme care au făcut obiectul unor dezbateri televizate, lipsite de profesionalism și realizate la comandă.

O altă problemă reală, care aduce atingere în cel mai înalt grad demnității umane și generează forme de sclavie carcerală, este legată de asigurarea hranei adecvate celor aflați în aceste locuri (nu se pot numi penitenciare). Nici un om cu mintea întreagă nu concepe că se pot asigura 3 mese pe zi pentru o persoană adultă cu numai 4 (patru)lei. Se adaugă și faptul că această hrană se servește, în cvasitotalitatea cazurilor, în vesela proprie pe care fiecare și-o spală cum poate și fără posibilitatea de a sta la masa (se mănâncă pe pat, pe genunchi etc). Deținuții cu posibilități financiare cumpără hrana și alte produse alimentare de la magazinele din penitenciare, magazine care au devenit afaceri înfloritoare pentru unii. Prețurile sunt cu mult peste media pieței iar acești 30.000 de clienți captivi sunt mana cerească pentru comercianți.  Grav e că A.N.P este complice la această „afacere”  și închiriază spațiile comerciale celor care plătesc cel mai bun preț. În acest mod săracii din penitenciare, care reprezintă peste 80% din efectiv, devin slugile celor cu bani cărora le asigura diverse servicii, inclusiv să muncească în locul lor.

Declarațiile unor oficiali, care afirmă că penitenciarele sunt supraaglomerate și personalul este insuficient, sunt menite să ascundă adevăratele probleme. În  prezent penitenciarele adăpostesc cca 28.000 de persoane, cea mai mică cifră din perioada postbelică. Penitenciarele dispun de cca 15.000 de posturi, din care 12.000 ocupate. Franța dispune de 31.997 lucrători  care gestionează cca 70.000 de persoane. Din păcate, peste 40% din lucrători sunt încadrați în servicii auxiliare (logistică, achiziții publice și altele din registrul administrativ ). Lipsa de pregătire specifică pentru o mare parte a personalului, clientelismul politic și birocrația excesivă constituie tot atâtea obstacole în calea unei activități eficiente, care să poată combate cu success gravele probleme ale  sistemului acumulate în ultimii ani.

Sistemul penitenciar  este unul dintre puținele domenii sociale care nu au făcut obiectul unui program pe termen mediu și lung care să permită alinierea acestui sistem la standardele europene. Programul din luna mai 1990 a fost abandonat după căderea guvernului Petre Roman. În această perioadă s-au adoptat peste 500 de programe naționale pe cele mai diverse teme, unele exotice și fără impact la scară națională. Trebuie să le reamintesc guvernanților, foști și actuali, că Franța, un reper în domeniul penitenciar, a construit cca 60% din capacitatea stabilimentelor penitenciare după anul 1987, în parteneriat public-privat. Construcțiile au fost finanțate de firme private, iar statul a concesionat unele servicii auxiliare către aceste firme pe durate de 15-20 ani. Din păcate, din cauza corupției endemice, în România parteneriatul public-privat nu s-a putut aplica în nici un caz. Autostrada Comarnic-Brașov este un caz emblematic în acest sens. Foste țări comuniste, printe care Ungaria, Cehia, Slovacia au construit asemenea obiective în parteneriat public-privat, inclusiv penitenciare.

Am prezentat aceste aspect pentru ca  cetățenii de bună credință, plătitori de impozite să-și formeze o imagine, chiar și sumară pentru început, despre sistemul penitenciar românesc și  să nu se lase înșelați de fumigenele lansate de guvernanți prin intermediul unor trusturi de presă.

………………………………………………

N. red:.Col (r) Marin Bucur a fost, timp de 25 de ani, comandantul Penitenciarului Arad și este „personajul principal” al înființării Serviciului de Probațiune din România, după modelul britanic. De asemenea, este artizanul Penitenciarului de Maximă Siguranță Arad, de pe Calea „6 Vânători”.

 

Categorie: Opinii
Etichete: ANP, Marin Bucur, penitenciar, revolte, sistem
Distribuie:
Articolul anterior
FRF şi CJA şi-au propus să sprijine fotbalul din ligile inferioare. Burleanu a discutat cu Falcă şi cu Cionca despre „identificarea unor proiecte comune”
Articolul următor
[ACTUALIZARE 3] Criminaliștii s-au pronunțat oficial în cazul morții lui Dan Condrea: „Decesul reprezezintă consecinţa unui act suicidal”

5 comentarii. Leave new

  • Ajungem la penitenciar. Mă introduce într-o încăpere nu departe de clădirea de la intrare, sub pază şi aştept. Trece o oră, o oră jumătate nu se întâmplă nimic. Observ ceva agitaţie. Dupa două ore intră în cameră comandantul Ciucur. Mă priveşte compătimitor, deloc arogant şi îmi spune :
    – Haideţi dom` colonel să mergem, că ăştia nu mai respectă nici o lege. Nu pot să vă bag la puşcărie fără ordonanţa procurorului. O fi revoluţie dar nu ori ce miliţian poate aresta şi băga la puşcărie. Sunt nişte reguli, nişte legi. Se indignă colonelul Ciucur. Și reia :
    – V-au trimis fără nici un act, fără vreo hârtie de la procurorul de caz, fără să ştiu dacă introducerea în penitenciar e legală şi acum după două ore mi-au trimis ceva acte, dar şi acestea sunt discutabile. Dacă aţi avea un avocat bun, în alte condiţii, v-ar scoate imediat din puşcărie. Aşa n-am ce face, trebuie să vă încarcerez. Afirmaţiile sunau a regret, a compătimire, din gura unui cunoscător. Mă duce prin mai multe coridoare şi curţi interioare până ajung într-o încăpere unde aştepta un subofiţer. Ciucur îmi spune că trebuie să plece, mă salută şi dispare. Rămân cu subofiţerul care mă păzea, un bărbat mai în vârstă şi cel din magazia de efecte, după cum mi-am dat seama.
    – Scoateţi tot ce aveţi în buzunare şi asupra dv. şi le puneţi pe masă, inclusiv bani, spune magazinerul de efecte.

    Răspunde
  • Din cartea mea – STRIGĂT DUPĂ GRATII – apărută în anul 2011 …………………………
    Aşa că devin din nou deţinutul dintr-o celulă de puşcărie, aruncat într-o seară de forţele aliate revoluţiei, pentru a nu lua contact cu Crucea Roşie Internaţională. Era prima zi într-o celulă de puşcărie, după vreo treizeci de zile în arestul miliţiei, pardon poliţiei. Primă zi de detenţie într-o puşcărie adevărată. Penitenţa îmi va înbogăţi cunoştinţele despre relaţiile interumane ce se statornicesc între deţinuţi, deţinuţi şi gardieni, deţinuţi şi conducere, metodele de educare şi reeducare a cetăţenilor privaţi de libertate dar şi de eludarea regulilor penitenciare pentru supraveţuire. ……..

    Răspunde
  • Din cartea mea – STRIGĂT DUPĂ GRATII – apărută în anul 2011 …………………………
    De o săptămână nimeni nu s-a mai interesat de soarta mea. Intreb degeaba când vine procurorul, că ninmeni nu are nici un răspuns. Aproape că sunt convins că metodele aplicate de regimul lui Gheorghiu Dej se aplică şi acum. O delaţiune, un simulacru de proces şi primeşti cinci ani de puşcărie. Măcar acum penitenţa nu mai este executată după grade de dificultate cum era sub sovietici : închisoare corecţională, temniţă grea şi muncă silnică. Vă daţi seama ? Numai sunetul acestor sintagme te înfricoşează ! Iţi dă fiori şi transpiraţii reci. „O muncă silnică” ! Groaznic ! Vezi deja biciul paznicului care te siluieşte, ţi-l aplică pe spate, că are dreptul prin sentinţă, muncă silnică; dacă nu ar fi silnică ai putea să mai ai o părere, o apreciere subiectivă măcar, dar dacă munca era „silnică” ori ce manifestare personală era interzisă. Si când te gândeşti că unii condamnaţi din elita ţării primeau condamnare de muncă silnică pe viaţă !

    Răspunde
  • Din cartea mea – STRIGĂT DUPĂ GRATII – apărută în anul 2011 …………………………
    Chiar l-am întrebat pe comandantul Ciucur, care este câştigul de zile pentru un deţinut dacă „iese la muncă”. Mi-a răspuns tot cu o intrebare.
    – La ce vă gândiţi dle colonel ?
    – Dacă noul regim mă condamnă la închisoare. Să ies la muncă.
    – Dle colonel, chiar nu vedeţi că ăsta e un abuz, că aici v-au ascuns până trece furtuna ?
    – Nu poţi şti cum reacţionează procuratura. Si nici instantele. Au mai fost situaţii în istoria recentă când se condamna pe o delaţiune către securitate.
    Ce credeţi că acum procurorii şi judecătorii, nu se „adapetează” istoriei ?
    – Atunci tancurile sovietice şi kominteniştii care au luat puterea impuneau represiunea. Acum, să muţumim Domnului, că nu au intrat peste noi şi nu şi-au impus regulile lor.Că nu era departe să revină.
    – Nu ne-au invadat armata sovietică dar ne-au invadat serviciile lor de spionaj. Uitaţi-l pe Brucan ! Despre Brucan se ştia că e spion dublu, lucra pentru ruşi şi americani. Acum el e învârful piramidei revoluţionare ! Si chiar unii din actuala putere sunt agenţi ai unor servicii de informaţii.
    – Mai sunt şi zvonuri, doar. Poate aveţi dreptate dar avem şi noi serviciu de informaţii.
    – Am avut domnule colonel, am avut !

    Răspunde
  • avatar of bucur marin
    Bucur Marin
    9 august 2016 17:56

    Comentariile d-lui TITUS B m-au facut curios.As dori sa citesc cartea.Se pare ca se refera la perioada imediat dupa decembrie 89.De asemenea as fi curios ca-l cunosc si pe dumnealui,daca se poate.Astept sugestii.
    Col(rez) Bucur Marin

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

Subgenerația

Mai mult ca sigur acesta este subiectul despre care îmi este cel mai greu să scriu. Războiale s-au purtat în general cu militari. Soldați, oameni tineri capabili de eforturi și…
florin remetan

[Profile în câteva linii] FLORIN REMEȚAN

Nereușind să-i găsesc CV-ul, întreb un important ziarist din presa arădeană despre studiile lui FLORIN REMEȚAN și aflu că „nu prea are studii”. Cum nicicând nu consider suficientă doar o…
virgil florea

Nu veți reuși…

Să stricați tot… Și știți de ce? Pentru că noi ne încăpățânăm să trăim. Care noi? Cei care mai știm ce înseamnă normalul și bunacuviință. Ați încercat să ne omorâți…
teodor caciora

[Profile în câteva linii] TEODOR CACIORA

Compozitor, profesor universitar doctor, dirijor, organist, pianist, producător, TEODOR CACIORA constituie o personalitate complexă, pentru care muzica nu este numai o profesie, în sine, ci un MOD DE EXISTENȚĂ. A…