PLEDOARII

Despre nevoia de SINCERITATE (care e cea mai mare minciună)

 

Dacă întrebi pe oricine, toți vor spune că sunt sinceri și apreciază sinceritatea. Pentru că, nu-i așa, e mai bine să spui adevărul gol goluț, brutal chiar. E doar oarecum adevărat. Adică e fals. Înainte de a te elibera, adevărul te va face bucăți. Iar cei care îți cer cu atâta insistență să fii sincer, vor înțelege adevărul pe care îl exprimi, în cele mai multe cazuri, ca un atac la persoană. Și se vor supăra pe tine. Mai ales femeile. Nu, nu săriți indignate de pe scaune, că e așa. Doar când relațiile se încheie, putem fi cu adevărat sinceri, în rest nu, ca să nu supărăm, ca să avem grijă de celălalt. În general, adevărurile casnice se spun în mijlocul unei dispute, pe sistemul CHIAR VREI SĂ ȘTII? Sau CHIAR VREI SĂ FIM SINCERI? În rest, liniște și pace, minciuna e bună, cea prin omisiune e chiar perfectă. Nu că nu am știi sau simți că suntem mințiți, dar ne e comod, câteodată chiar ne place. Ce nu cunoști, nu-ți poate face rău. Căci despre rău e vorba, vindecarea e mult mai târzie, dacă vine vreodată. Rămân doar răni, unele deschise, altele adânci și creatoare de monștrii (iar mă arunc în filozofie, când ăsta trebuia să fie un material motivațional).

Așa că mă pun și scriu un editorial în patru părți. Unul pentru bărbați, unul pentru femei, încă unul pentru femei, în care îmi cer scuze pentru ce am scris în primele două, și al patrulea pentru politicieni, având în vedere că majoritatea sunt îngeri, adică asexuați. Ăsta e primul, deci pentru bărbați.

Din zilioanele de capcane ale sincerității, am ales cinci exemple pentru bărbați, modele periculoase, dar foarte întâlnite. Există o singură variantă corectă de răspuns la aceste capcane, iar viața noastră depinde de cât de corect putem răspunde.

Încep cu prima și cea mai întâlnită întrebare capcană: SUNT GRASĂ? Răspunsul este unul singur, și fără echivoc. NU. Cu privire serioasă, în sensul că și crezi asta. Uitându-te la ea în ochi în timp ce o spui hotărât. Un singur cuvânt. Variante periculoase: NU, EȘTI NEBUNĂ LA CAP? ARĂȚI MINUNAT!. Chiar dacă pare o variantă premium a răspunsului standard, e o capcană. Să vă explic de ce. Dacă pui și întrebarea, există posibilitatea ca ea să considere că nu ai încredere în judecata ei, poate nici ea nu are, dar asta nu e treaba ta, babuinule care ești tu, prin răspunsul tău i-ai arătat doar că o transformi într-un obiect sexual, ceva care arată bine, dar cu creier de găină, deci ești un porc sexist și misogin. Rămâi pe NU. Simplu e perfect. LASĂ CĂ DAI TU JOS, DRAGOSTEA MEA! Variantă periculoasă. Chiar dacă ai crede că îți apreciază sinceritatea, precum și încrederea în perseverența ei, nu e așa. Și nu te mai salvează nimic. O altă variantă dezastru e răspunsul AM PUS ȘI EU CEVA PE MINE, E NORMAL LA VÂRSTA NOASTRĂ. Aici, pregătește-te să plătești din greu. În primul rând, că nu e vorba despre tine. Niciodată nu e, ca să fim clari. Faptul că recunoști că te-ai îngrășat nu înseamnă sinceritate, înseamnă doar că ești delăsător, că nu îți mai pasă cum arăți, de fapt că nu o mai iubești. Iar a pomeni de vârstă e o dovadă de imbecilitate, nu că ar mai fi nevoie. E ca și cum ai duce  funia în casa spânzuratului. Există și o variantă îngrozitoare de răspuns, cea la care ți-ai făcut deja bagajele sau ai vorbit la Kuki. Ea este ÎN COMPARAȚIE CU CE? Nu recomand în nici o situație acest răspuns.

O a doua afirmație capcană este FĂ CE VREI TU. În cazul acesta, răspunsul e non verbal, iar singurul răspuns corect e să nu faci ce vrei tu. Fie că se referă la a ieși cu băieții la o bere sau un threesome cu cea mai bună prietenă, FĂ CE VREI TU înseamnă interdicție absolută, pasibilă de pedeapsa capitală. E genul acela de tabu, ceva ce sigur nu poți face, că nu-i voie. Ai nevoie, de adevărat, de mult exercițiu ca să înțelegi, dar într-un final te vei prinde.

Începuturile unei relații pot fi înșelătoare. Lași garda jos și, bărbat fiind, adică mai prost decât o amibă, mai ales în momentele alea, vei dori să impresionezi. Ca urmare, întrebarea CU CÂTE FEMEI TE-AI CULCAT ÎNAINTEA MEA? poate părea nevinovată, îndemnându-te să bravezi. Nu o fă. E o capcană, una monstruoasă. Răspunsul standard este între TREI ȘI OPT. Cu adnotarea că te-ai simțit binișor doar cu două dintre ele, dar nu se compară cu ceea ce trăiești acum. E vorba de spiritul competitiv feminin, și aici femeile ne bat de ne ascultă cu urechea. Variante interzise: CU MULTE. Sau CU CÂTEVA, DAR NU PUN LA SOCOTEALĂ ORGIILE LA CARE AM FOST. La fel de periculos, chiar mai periculos este răspunsul delirant-umoristic DOAR CU MAICĂ-MEA.  Umorul nu este apreciat în aceste cazuri. Iar dacă răspunsul cu mama nu a fost o glumă, atunci starea relației tale e cea mai mică problemă pe care o ai. Legat de această întrebare, subsemnatul, fost rege al cretinilor, la varianta de întrebare CU CÂTE COLEGE DE FACULTATE TE-AI CULCAT? am răspuns cu o altă întrebare: DIN GRUPĂ SAU DIN AN?. Wrong answer.

CE TE-A ATRAS LA MINE: CORPUL SAU CREIERUL? Întrebare capcană. Mișelească, aș putea zice. Răspunsul e clar, AMÂNDOUĂ. Orice altă variantă e epic fail. Fie că răspunzi sincer, gen ERAI BUNĂ DE MORI, AM DESCOPERIT DUPĂ ACEEA CĂ EȘTI FOARTE COOL, fie M-AI LĂSAT PRAF CU CÂTE ȘTIAI ȘI CE STIL AVEAI, nici una din variante nu e bună, și îți va aduce necazuri. Bineînțeles, poate fi și mai rău, poți răspunde NICIUNA, dar atunci ești un masochist sinucigaș și meriți să mori, deoarece ești și foarte prost, prostul dracului.

O altă capcană infamă este întrebarea DACĂ AȘ MURI, TE-AI RECĂSĂTORI? Răspunsul este un NU răspicat. Și atât. La întrebări suplimentare, răspunsul este NIMENI NU TE POATE EGALA, IUBITO. Plus flori și o sticlă de vin. Răspunsuri periculoase, chiar dacă sincere: M-AȘ RECĂSĂTORI, DUPĂ UN TIMP, DACĂ AȘ GĂSI PE CINEVA CARE SĂ ÎMI PLACĂ. La fel, PROBABIL CĂ DA, DUPĂ UN TIMP. În nici un caz, răspunsul nu trebuie să fie DAR TU EȘTI DEJA MOARTĂ PENTRU MINE.

ÎNTREBARE TEST-BONUS: CARE DINTRE PRIETENELE MELE E MAI MIȘTO? Ce răspunzi?

Ergo, cam asta e. Sinceritatea e periculoasă. Data viitoare, un material pentru doamne și domnișoare. Drum lin și poftă bună !

 

Basil Muresan, 5 noiembrie 2018 7:50