Despre VIN, cu drag şi frumuseţe

vin
Distribuie:

 

Am fost la o degustare de vinuri. Şi la o lansare de carte. Ba nu, a fost o lansare de carte, o autoare deosebită, nişte vin foarte bun şi foarte multă lume bună. Sincer, mi-am dat seama că Sala Ferdinand, de obicei semi-umplută de consilieri supăraţi, ar trebui deschisă doar pentru astfel de evenimente. Pentru că rar mi se întâmplă să văd bunul gust dând mâna cu pasiunea într-un mod atât de armonios.

Am văzut, după mult timp, o carte care arată aşa cum ar trebui să arate o enciclopedie. Una despre vinuri. De fapt, CARTEA VINURILOR ROMÂNEŞTI. E genul de iniţiativă atât lăudabilă, cât şi necesară. Pe de altă parte, m-a surprins plăcut prezentarea făcută cărţii. Enorm de multă pasiune, foarte multă energie şi, mai ales, clasă. Ceea ce se poate spune şi depre cei din sală, o bună parte din ei membri ai Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizaţi din Arad, o adunare de oameni deosebiţi, pe care am avut ocazia de a-i întâlni din nou.

Marinela V. Ardelean, autoarea acestei cărţi deosebite, este o româncă frumoasă foc, cu peniţa la ea, cu verbul bine ancorat. Născută pe 1 ianuarie. Mi-a promis un interviu, după ce termină maratonul prezentării naţionale a cărţii pe care a scris-o. O carte care nu e pentru enologi, nici pentru snobi, şi în mod clar nu pentru băutorii de orice. Nu că ăia ar da pe la vreo librărie. Cartea musteşte de rafinament. Iar recitirea ei, peste vreun an, va fi ca un vin tocmai bun de băut.

A fost o manifestare frumoasă, care m-a dus cu gândul la perioadele de normalitate, când se întâmplau lucruri deosebite pe aici. Poate vor începe din nou. Genul acesta de manifestări dau speranţă.

Categorie: Știri
Etichete: Basil Muresan, CARTEA VINURILOR ROMÂNEŞTI, Marinela V. Ardelean, vin, vinuri romanesti
Distribuie:
Articolul anterior
[PORTRET DE FOTBALIST] Nicolae Mitu
Articolul următor
[CULINAR – PREPARATE DIN CARNE DE VITĂ] Fegato Alla Venetiana – Chef Salvo Lo Castro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie