Dezbaterea publică despre OAMENI și CÂINI văzută prin ochii unui VANDAL

falca caini
Distribuie:

 

Scurt jurnal al unei zile despre câini – cu idei lungi cât schimbarea mentalităților la oameni

Circula cândva o glumă: ,,Germania a interzis de azi fumatul în spațiile publice.
De mâine îl va interzice în Polonia, Franța, Cehia, Ungaria etc.”

Ora 8 dimineața:
Azi, în 15.11.2018, ora 15:00, Primăria Municipiului Arad este Germania.

* ai un restaurant, o terasă, un magazin in care vrei să permiți accesul persoanelor însoțite de animale de companie? – NEIN!
* vrei să urci in tramvai cu animalul de companie? – NEIN!
* vrei să mergi până la mormintele părinților, să vezi câte flori s-au mai furat, sau să aprinzi o lumânare… dar e cu tine și câinele? – NEIN!
* te dor picioarele, te-ai opri la o terasă pt a te odihni un pic, dar ești cu câinele? Degeaba te lasă patronul, căci Administrația va spune: NEIN!

Deci azi la 15:00 merg la Primărie să plec capul, pentru că sabia (probabil cumpărată din Tokio) să nu mi-l taie.
Sau NU-l voi pleca!
Ni se încalcă în mod grosolan și mișelesc niște drepturi, mimându-se ,,dezbaterea” și dialogul.
Până și ,,dezbaterea” este la ore inaccesibile pentru cei ce muncim, ca să nu mai pomenim de faptul că drepturile nu trebuiesc dezbătute.
Se zice că ,,Unde e Lege, nu e tocmeală!”, iar Legea ne permite TOT ce vrea Administrația să ne interzică.
Deci dacă vă pasă de drepturile voastre, faceți-vă un pustiu de bine și veniți la pseudodezbaterea de azi.

Orele 15 – 18.00

Am ajuns la ,,Dezbatere”, ghilimelele sunt pentru că de fapt vorbim de o falsă dezbatere, poate mai falsă ca multe lucrări de doctorat.

Deci… ajungem, incepem să umplem sala, care se dovedește a fi prea mică pentru a ne primi pe toți. Nu aveam destule locuri, am propus ca din solidaritate cu cei care stau in picioare, să stăm cu toții in picioare.

Nu au fost de acord, fiind gazde bune și oameni faini, ne-au adus scaune.

Apă, cafea, ceai, nu ne-au servit. Cred că sunt doar pentru consilieri.

Nu ne-au dat nici măcar o f…ăcută de Diplomă, deși suntem oameni faini, cu spirit civic, care am lăsat munca pentru a spune prezent atunci cănd EL ne cheamă la dezbatere.

Deci noi pe scaune, Domniile lor în spatele pupitrelor.

Ca o paranteză: dacă aș fi Șeful Poliției Locale, m-aș fi așezat lângă participanți, AIA e tabăra corectă, acolo sunt Pălăriile Albe, ăialalți fiind cei care spun că e normal ca o bancă să coste 8.000€, respectiv un ,,distrugător de buletine” ( EL dixit) 35.000 lei.

Discuțiile au fost in mare despre: ,,Să vă fie rușine!” (noi, prostimea) și priviri înțelegătoare plus un zâmbet permanent din partea Domnului Primar.

Apoi a vorbit EL!

Zici că a fost Marlon Brando, interpretând Nașul.

A vorbit încet, calm, ne-a arătat ce înseamnă să fii Doctor în Comunicare.

Nu știam ce e mai bine să fac: să inchid ochii, pentru a-l auzi mai bine, sau să-i urmăresc și mișcările mâinilor.

Am preferat să-L urmăresc cu ochii deschiși, așa că nu am înțeles mai nimic din ce a spus.

A venit și finalul, a rămas că rămâne nicicum.

Probabil ei ne vor cocoloși cu amenzi, căci nu se cade să ne plimbăm cu ,,javrele” pe unde vrem noi, iar noi ne vom mai lua câte un job, vom plăti amenzile, căci suntem buni contribuabili.

M-am gândit și ce ar spune un câine arădean get-beget (nu venit de pe alte meleaguri), dacă ar putea vorbi… Mai jos,

Scrisoarea unui câine

„Bună, mă numesc Ted, sunt un ciobănesc german în vârstă de 3 ani. Unii zic că sunt frumos, alții că-s ,,javră” și că stăpânul meu e zoofil. Dar lui Arpi nu-i pasă de cei din a 2-a categorie, ba chiar se mândrește cu mine. Mai am niște prieteni: 
– Arno, 2 ani, metis husky
– Kevin, 17 ani, maidanez imperial
– Seli, 10 ani, maidaneză regală
– Ares, 11 săptămâni, Rottweiler.
Toți sunt cuminți, nu chiar ca mine, căci eu am umblat la dresaj pentru a mă comporta civilizat in orice imprejurare: pot fi lăsat să am grijă de copii, să mă joc cu ei, nu alerg după bicicliști, etc. Am și un examen luat in domeniul ăsta. E ca un Doctorat, dar e luat pe bune!🙂
De fapt nu chiar toți, Arno mai fură. Arpi spune că probabil a fost câinele vreunui politician, altfel nu iși explică de ce e atât de hapsân. Dar îl iubește și pe el!
Stăpânul meu mă plimbă des, îi place această activitate, iar eu pur și simplu o ador. Avem și un pact: îmi dă mâncare, mă ingrijește, in schimb eu îl las să-mi adune rahatul (de care mie imi este in mod natural rușine și incerc să-l igrop de fiecare dată) și să-l arunce la gunoi, căci spune el că vor veni niște oameni să-l ducă la rampa de gunoi a orașului.
Dar MINTE!
NU vine nimeni să ia gunoiul, e acolo cu zilele, până se face un morman ce dă pe dinafară, iar atunci tot stăpânul meu trage niște sfori pt a goli tomberoanele, pt a avea loc și alte pungi cu controversatele mele fecale.
Stăpânul meu spune că e fericit, nu m-ar da nici pentru duplexul edilului (apropo, în zona aia a fost găsit Arno) și-l cred.
Ne-a spus că niște oameni bogați, eleganți, dar cu siguranță nefericiți (a auzit el tot felul de bârfe) vor să-i avem pe ei ca model, nu pe stăpânul nostru!
Eu, Ted, nu aș vrea asta.
Ei sunt înconjurați de oameni care merg la pușcărie pentru dare/luare de mită, fură aparate de lustruit pantofii, etc, în timp ce stăpânul meu nu are niciun prieten la pușcărie.
Probabil urmează să nu mă mai vedeți in Arad, se va vota că eu și ai mei suntem problema voastră, a arădenilor, nu ei!
Ne vom muta într-o țară mai bună, unde noi (cățeii) suntem iubiți, iar ei sunt pedepsiți, izolați, pentru faptele lor.
Închei prin a spune că:

-Jur că nu din cauza noastră vă scăldați în praf și mizerie!
-Jur că nu din cauza noastră vă infectați în spitalele în care firmele LOR dezinfectează cu apă!
-Jur că nu câinii vă sifonează banul public (de fapt noi ne pișăm pe ea bancă cu 8.000€)
-Jur că nu am văzut un proiect de hcl mai idiot decât acesta!
Ar trebui băgat în tocătorul de hârtii cumpărat cu 35.000 lei de către aleșii voștri, iar apoi să vină să își ceară scuze, să facă un proiect corect, civilizat, nu unul Gestapovist.
Știu că scrisoarea unui câine nu vă va deschide ochii, că veți continua să trăiți în bula voastră, unde vă autopremiați cu diplome, dați lumii zacuscă și bere, iar noi câinii nu avem banii să vă cumpărăm toate astea, deci vă las în bula voastră nefericită.
Eu o să fiu bine, au grijă de asta stăpânii mei, voi veți rămâne tot in mizerie.

Semnat, Ted”

ted

Articol asociat: 

[ACTUALIZARE] Nu i-a reușit nici „faza cu ora”, nici cea cu „sala mică”: Iubitorii de ANIMALE au pus presiune pe Falcă la DEZBATEREA pe sinistrul său proiect de HOTĂRÂRE și au obținut o primă victorie!

Categorie: Opinii
Etichete: arpi nistor, arpi vandalul, caini, dezbatere publică, Gheorghe Falca
Distribuie:
Articolul anterior
OFSD Arad: Restituiri istorice și evocări, sub egida Anului Centenar, legate de rolul femeii în societate
Articolul următor
Marin Lupaș cere Primăriei să ajungă la un consens cu iubitorii de animale, nu să-și impună cu forța propria viziune

4 comentarii. Leave new

  • Tara de cacat, oras de cacat cu cetateni de cacat.
    Cretinilor, astea sunt probleme REALE..? Cainii..?? Serios..??
    Astea sunt mofturi, idiotilor..!!
    Cand vom trai intr-o tara similara cu Finlanda, Danemarca, Norvegia sau Suedia, atunci puteti sa veniti cu pretentii… vitelor!!
    Avem probleme mult mai MARI de rezolvat in acest oras si-n special in aceasta tara…

    Răspunde
    • Porta, trebuie sa recunoastem cu totii (am facut sondaj intre prieteni – acesta fiind un raspuns colectiv) ca tu, personal, impreuna cu cei ce gandesc ca tine, reprezentati o problema mai mare chiar decat cainii vagabonzi – așa ca ai dreptate ca ne certi ca alunecam in subiecte de nișă si te rugam sa ne ierti ignoranta!
      Partea buna vine din faptul ca la voi astia si la cainii maidanezi SOLUTIILE concorda: ori va adopta careva, pe semnatura si cu toate responsabilitatile ce derivă din asta, ori va construieste niste tarcuri ca lumea, in care sa va predea obligatoriu lectii de morala sociala (bipezilor, ca la patrupezi nu e cazul…) si sa va doteze cu un televizor blocat pe NATURE TV și deschis non-stop. Numa` de sarbatori sa va lase sa va uitati pe Animal Planet.

      Răspunde
  • Porta, nu crezi că tu esti de …CĂCAT ?! Du-te , învârtindu-te !

    Răspunde
  • Poate ar trebui să avem mai multă compasiune față de toată creația lui Dumnezeu, indiferent că sunt oameni sau animale. Să nu uităm că toți câinii vagabonzi tot niște oameni ca noi i-au lăsat pe stradă. Hai să fim oameni cu suflet pentru oameni, animale și ot ce ne înconjoară.

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Porta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

Subgenerația

Mai mult ca sigur acesta este subiectul despre care îmi este cel mai greu să scriu. Războiale s-au purtat în general cu militari. Soldați, oameni tineri capabili de eforturi și…
florin remetan

[Profile în câteva linii] FLORIN REMEȚAN

Nereușind să-i găsesc CV-ul, întreb un important ziarist din presa arădeană despre studiile lui FLORIN REMEȚAN și aflu că „nu prea are studii”. Cum nicicând nu consider suficientă doar o…
virgil florea

Nu veți reuși…

Să stricați tot… Și știți de ce? Pentru că noi ne încăpățânăm să trăim. Care noi? Cei care mai știm ce înseamnă normalul și bunacuviință. Ați încercat să ne omorâți…
teodor caciora

[Profile în câteva linii] TEODOR CACIORA

Compozitor, profesor universitar doctor, dirijor, organist, pianist, producător, TEODOR CACIORA constituie o personalitate complexă, pentru care muzica nu este numai o profesie, în sine, ci un MOD DE EXISTENȚĂ. A…