Dimitrie MUSCĂ – reacția necenzurată la adresa AUSTRIEI după decizia politicienilor care o reprezintă de a vota împotriva intrării României în SCHENGEN

dimitrie musca
Distribuie:

Fermierul cel mai reprezentativ din România la nivel politico-mediatic, Dimitrie Muscă, și-a anunţat ieri prin toate canalele media disponibile că şi-a închis conturile de la BCR şi că nu va mai cumpăra motorină de la OMV, în semn de protest faţă de decizia Austriei de a vota împotriva aderării României la Schengen.
Declarațiile sale au fost preluate și însușite de copleșitor de mulți români, iar cele mai „blânde” au fost preluate și rostogolite pe rețelele sociale mai ales de presa mainstream.

„Sunt foarte supărat după ce am văzut încă de dimineață toate dezbaterile care au avut loc privind intrarea României în Schengen și a faptului că Austria este singura țară care nu vrea să ne dea votul. Clar am decis  și am dat drumul – de a închide conturile bancare de la cele două societăți, Combinatul Agroindustrial Curtici și Combinatul Agroindustrial Olari, de la banca cu capital austriac. De asemenea, am decis că nu vom mai lucra cu OMV Petrom deși am consum foarte mare de motorină la peste 7.000 de hectare de teren agricol și zeci de mii de porci. Nu voi mai cumpăra nimic din ceea ce produce Austria! Fac un îndemn: trebuie să fim și buni români, buni patrioți. Noi nu trebuia să ajungem aici, dar asta este situația la ora actuala și este momentul să ne trezim!

„Am închis conturile bancare de la BCR aparținând CAI Curtici și CAI Olari, în urma blocării aderării României la spațiul Schengen de către Austria”,

a anunțat joi, 8 decembrie, fermierul din Curtici, precizând că rula aproximativ 25 de milioane de euro anual prin conturile bancare deschise la BRD și BCR. „Aproximativ o treime din sumă era rulată prin BCR, iar de acum toată suma va fi rulată prin BRD.” Societățile lui Muscă nu au credite contractate la BCR – bancă deținută de grupul austriac Erste. „Relația cu această bancă este definitiv încheiată”, a declarat deținătorul uneia dintre cele mai longevive și mari afaceri din agricultura românească.

Fermierul a mai explicat, într-o declarație dată azi-dimineață postului de televiziune Antena3-CNN că „noi poporul îi putem face ca peste câteva luni să ne implore ei să intrăm în Schengen”.

„Noi poporul îi putem face ca peste câteva luni de zile să vină să ne implore ei să intrăm în Schengen. Totul este ca de data asta poporul îşi dă mâna, se uneşte şi purcede pe această idee. Pentru că, repet, nu avem nicio aşteptare de la conducătorii ţării.

Oricum, am luat o măsură şi tot ce este împotriva statului austriac vom face. Sigur că nu e de vină tot statul austriac, ci doar câteva persoane de acolo, dar plătim cu aceeaşi monedă. Trebuie să ne dăm mâna, nu avem ce aştepta de la stat.

Gândiţi-vă că asta trebuia pregătită de luni de zile, nu acum în două săptămâni hai să facem marea cu sarea şi să ne bage ăştia în Schengen. Vinovat este cel care a spus că suntem un stat eşuat. Nici Guvernul României nu e în stare, dar noi poporul putem să facem asta şi îndemăm poporul să vină şi să facem să plece banca de aici, să nu mai luăm motorină şi aşa mai departe”, a mai explicat Dimitrie Muscă.

„La cald”, declarația a fost mult mai dură:

„Nu voi mai cumpăra nimic din ceea ce produce Austria” e, de-acum, un trend (pe rețelele sociale cel puțin). „Ar trebui – fac acum un îndemn: trebuie să fim și naționaliști, trebuie să fim și buni români, trebuie să fim buni patrioți… trebuie să vedem – pentru că ei și-au bătut joc de țara noastră! Ei nu au omenie, ei nu au cei 7 ani de acasă! Ei sunt lipsiți de orice bun simț și, noi, ca atare, românii, trebuie să procedăm în concluzie și să îi pedepsim și noi cu ce putem!
Sigur că poporul nostru a fost reprezantat de multe ori de conducători slabi, pentru că nu trebuia să ajungem aici – asta este situația actuală: treziți-vă, dragi români” – este îndemnul POLITIC cu care și-a încheiat Dimitrie Muscă discursul reactiv la adresa Austriei în general.

***

Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai mari fermieri din România și cel mai cunoscut din Vestul țării, conduce Combinatul Agroindustrial Curtici, care gestionează ferme care dețin peste  50.000 de porci, 3.000 de vaci, 7.600 de hectare de terenuri agricole, livezi şi 36 de magazine de desfacere, în special pentru carne, produse din carne şi lactate prelucrate în abatoarele și fabricile proprii.

Categorie: Știri
Etichete: austria, CAI CURTICI, CAI Olari, Dimitrie Muscă, Erste BANK, omv petrom, Schengen
Distribuie:
Articolul anterior
UTA se califică pentru, după 28 de ani, în sferturile Cupei României!
Articolul următor
„Mama plagiatorilor” a fost gazda Consiliului Naţional al Rectorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie