Din nou despre Sorin CÎMPEANU- DESPRE TRASEISM POLITIC ȘI PLAGIAT – acum, Ministrul Educației

Din nou despre SORIN CÎMPEANU, acum, ministrul educației sau DESPRE TRASEISM POLITIC ȘI PLAGIERE

Ocuparea postului de ministru al educației de către președintele rectorilor (SORIN CÎMPEANU) a rostogolit acuzații grave și nedemne pentru asemenea demnitate de stat.

Trecerea în patru ani de activitate politică prin patru partide înseamnă un abuz de „traseism politic”, fiind beneficiar de funcții din partea fiecărei grupări politice: „Referitor la acuzații, eu nu înțeleg foarte bine un lucru. De ce nu se pot diferenția lucrurile. Sunt curios dacă cineva poate spune că pe parcursul carierei sale nu a făcut nicio greșeală. Acuzația de traseism politic aș vrea s-o lămuresc: am intrat pentru prima oară în politică în anul 2016, după ce am făcut parte apolitic dintr-un guvern politic, susținut de ALDE într-un guvern cu PSD. Am fost pentru prima oară membru ALDE în 2016, am părăsit acest partid în mod voluntar pentru a construi o altă inițiativă, de centru-dreapta – Pro România. Nu am avut șanse cu acest proiect, din care am fost exclus. Și acum în PNL. Cam asta e tot”, a spus ministrul Educației.

A ignorat să pomenească prietenia politică cu Daniel Constantin de la partidul umanist/ conservator. Când D. Cioloș, liderul partidului Plus, l-a acuzat de „traseism”, S. Cîmpeanu a trecut la inventarierea partidelor acestuia, ceea ce seamănă cu comportamentul unui copil care își pârăște partenerul de joacă („Și Dacian a făcut!”).

Adevăr rostește ministrul actual al educației (Sorin Cîmpeanu): „eu nu înțeleg foarte bine un lucru… Sunt curios dacă cineva poate spune că pe parcursul carierei sale nu a făcut nicio greșeală”. Greșeala face parte din comportamentul unui om, dar nu al unui demnitar, care se va ocupa de educația tinerilor, gestionând devenirea lor morală, a contingentului de profesori, a speranțelor părinților. Poate că are totuși dreptate: traseismul politic e greu de înțeles, dar ușor de explicat, după cum o și face. Poate nu aceasta e greșeala cea mai evidentă a ministrului educației.

Sub acest „traseism” se dosesc alte greșeli, de natură etică și care atinge caligrafia moralității. În articolul precedent (Sorin CÂMPEANU: OPORTUNISMUL unui (viitor) MINISTRU al EDUCAȚIEI), identificam probleme legate de plagiat, de politizarea Consiliului Național al Rectorilor, al cărui președinte încă mai este, deși termenul s-a expirat de jumătate de an (contestat de Remus Pricopie, rector), de autosuspendarea ca rector și accederea la un al treilea mandat, prin artificii de lege (după cum i-a învățat să procedeze alți vreo zece rectori), de declarația de avere și suspiciunea vilei familiale ridicată alături și concomitent cu Căminul studențesc al Universității la care este rector, precum și la protecția
plagiatorilor, care – prin titlul de doctor obținut prin fraudă – au beneficiat de promovări, demnități, venituri, devenind chiar ei înșiși conducători de doctorat. Nici măcar în etica masonică nu se permit asemenea derapaje morale. De câte ori și de către câți onești să se afirme că plagiatul e furt, că cine nu știe să scrie să nu-și asume ambiții doctorale, că neștiind scrie științific un om nu știe nici rosti discursuri, că rușinea furtului e o pată pe obrazul înroșit pentru neuitare. În plus, pe lângă plagiatorii de texte (copieri observabile, identificate de programe anti-plagiat, iar lista plagiatorilor cu funcții de rector sau decani poate fi văzută pe net), există
plagiatori de idei științifice, precum și plagieri rezultate din traducerea unor texte redactate într-o altă limbă.

Acestea n-au intrat în atenția opiniei publice, a celor care sunt „doctori fără plagiat”, căci altfel s-ar produce o adevărată „catastrofă academică”. Ar mai fi de meditat, sr. ministru, asupra eșecului programului european de la Bologna, care, în România, a dat 90 de mii de doctori în știință (dar n-avem cercetare și, deci, nici știință)
în cele 210 școli doctorale (?), întreținute de cadre didactice abilitate colegial, peste 200 de mii de masteranzi și o gloată de licențiați, o bună parte „analfabeți profesional”.

Inflația de doctori în diferite domenii a vulgarizat ideea de a purta particula lângă un nume onest (dr.), mai ales dacă finalizarea unei școli doctorale de trei ani s-a încheiat printr-o teză compilată (de ici colo) ori copiată în întregime! Cât de mulțumit poate fi un „intelectual”, dacă știe că îmbracă o haină furată și se expune cu ea ca să impresioneze și să ocupe posturi mai bine remunerate și să se împopoțoneze cu onoruri pe care nu le merită!

Întrebat de marea sa temere pentru viitorul României, Gabriel Liiceanu a răspuns: „nu ne-am vindecat de clientelism și impostură”, referindu-se chiar la „numirea lui Sorin Cîmpeanu la Învățământ este de-a dreptul impudică la scară națională”: „Prezența lui Sorin Câmpeanu în noul guvern reprezintă glonțul tras de noua coaliție direct în inima electoratului român care a votat-o.” (contributors.ro ).

Dau crezare opiniei lui G. Liiceanu: „Educația, care asigură calitatea materialului uman din care este plămădită o societate, va rămâne în aceeași criză care a pus la pământ România în ultimii 30 de ani. Căci criza educației e rădăcina tuturor relelor românești.”
(contributors.ro, 24.12.2020).

Un ministru vulnerabil din atâtea puncte de vedere nu va avea capacitatea de a realiza „România educată”.

Foto principal: Radu Badoiu/gov.ro