Diplome de excelență pentru organizatorii și susținătorii ITF „Trofeul Ilie Năstase”, Arad

p1010537
Distribuie:

 

Sala mare de ședințe a CJ Arad a fost rezervată azi sportului alb: Anela Freer, directoarea turneului ITF Trofeul Ilie Năstase, ajuns la a XIII-a ediție a acodrdat diplome de excelență semnate de către primul număr 1 mondial din epoca modernă a  tenisului de câmp, Ilie Năstase.

Turneul feminin de tenis cu premii de 15000 de dolari se află în plină desfășurare pe arenele de la Activ și se desfășoară sub egida ITF, a Federației Române de Tenis, CJ Arad și Centrului Cultural Arad – nu în ultimul rând, a Tenis Fan Arad. De menționat că alte orașe care au fost gazda unor turnee de acest fel, nu au mai putut să le găzduiască în acest an, iar meriul principalt că orașul nostru are acest privilegiu îi aparține  Anelei Freer, directoarea turneului, care a reușit să mobilizeze de-a lungul anilor și cîteva societăți comerciale în sprijinul său.
Din partea CJ Arad, diploma a fost ridicată de Daniel Jurj, dar nu au fost uitați nici oficialii clubului Activ, conducerea CCA, DJST Arad, conducerii hotelurilor Parc și Coandy, care găzduiesc sportivele. Amalia Uretean, medicul turneului. Colegul nostru de breaslă Dan Lazăr a primit o diplomă pentru promovarea turneului. Nu putea lipsi nici Sever Jurcă, avocatul iubitor de tenis care a pus umărul la aducerea acestui turneu la Arad.
Diplomele au fost înmînate de către Adrian Fetecău, crainic reporter sportiv și membru al grupului VOUĂ.
Gabriela Ruse e noua favorită a turneului
În altă ordine de idei,jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse (19 ani, 283 WTA) a solicitat un wild-card la Trofeul Ilie Năstase, urmând a deveni principala favorită a turneului arădean cu premii de 15.000 de dolari ce se dispută la Activ Club. Ea a câștigat duminică un turneu cu premii de 25.000$ desfășurat în Germania
Arădeanca Anda Ghinga a pierut în calificări pentru a accede pe tabloul principal, la prima sa participare, tânăra jucătoare a făcut un meci foarte bun ce a durat în jur de trei ore. Tragerea la sorți a tabloului principal al Trofeului Ilie Năstase la tenis feminin are azi, la hotel Coandi.

Categorie: Sport
Etichete: adrian fetecau, anela freer, gabriela ruse, ITF Arad, tenis arad
Distribuie:
Articolul anterior
Dorel Căprar (PSD): „Vrem o comisie de anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat la spitalul din Gurahonţ”
Articolul următor
Sergiu Bîlcea: „Prezenţa producătorilor locali la evenimentele Consiliului Judeţean Arad va deveni o regulă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…
razvan boita 1

Polițist arădean, vicecampion la Karate Kyokushin

La sfârșitul săptămânii trecute, în Oșorhei, jud. Bihor, s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Kyokushin, pentru juniori și seniori. Răzvan Boita, agent de siguranță publică care își desfășoară activitatea la…