DNA Timișoara a pus în mișcare acțiunea penală față de fostul ministru al agriculturii, Adrian Chesnoiu și alți patru inculpați în dosarul „Subiectelor transmise și agreatului din Arad”

adrian_chesnoiu
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

În completarea comunicatelor nr. 544/VIII/3 din 23 iunie 2022 și 666/VIII/3 din 11 iulie 2022, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de:

CHESNOIU ADRIAN IONUȚ, în prezent deputat, iar la data faptelor având și funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni),
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

RĂDUCAN ANDREI-CRISTIAN, la data faptelor director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la infracțiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni),

SANDU AUREL, fost șef serviciu în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
COROBEA MIHAI-COSMIN, fost funcționar public în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
Persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale și candidat la unul dintre concursurile organizate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

Toți cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct, de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, inculpatul Chesnoiu Adrian Ionuț, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui inculpatului Răducan Andrei-Cristian (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidații “agreați”,

printre care Sandu Aurel, Corobea Mihai-Cosmin și persoana fizică precizată mai sus. După primirea subiectelor și promovarea probei scrise, aceasta din urmă ar fi fost respinsă la proba interviului.

De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul candidatului Sandu Aurel, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând, în perioada ocupării funcției, venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

Celor cinci inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Categorie: Știri
Etichete: Adrian Chesnoiu, DNA Timișoara, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Distribuie:
Articolul anterior
La Spitalul Județean Arad se pot efectua mamografii de control și ecografii de sân, decontate de CAS sau la cerere!
Articolul următor
Premieră în România: Aradul are regulament pentru suprafața minimă de spațiu verde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

uns uvvg3

UNIVERSITATEA NOVI SAD, la UVVG ARAD

În perioada 18-19 iulie 2023, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a avut onoarea de a primi o delegație a Universității din Novi Sad, Serbia, în cadrul programului Erasmus+.
incendiu turnu

Incendiu la un lan de grâu, în satul Turnu

În aceste momente pompierii acționează pentru stingerea unui incendiu la un lan de grâu, în localitatea Turnu la iesire spre orașul Pecica. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o…