PLEDOARII

DNA – un fals bastion împotriva corupției

 

În ultima perioadă, îndeosebi după anul 2014, Direcția Națională Anticorupție, altminteri una dintre direcțiile din subordinea Parchetului General, alături de DIICOT – care se ocupă cu investigarea crimei organizate, a devenit portdrapelul luptei împotriva corupției, fiind tot mai mult asimilată unei structuri de elită a parchetului, singura capabilă să stârpească coruptia din România. A fost inițiat și derulat un program agresiv de promovare a acțiunilor acestei direcții, prin arestări și aplicări de cătușe la lumina reflectoarelor, comunicate de presă extrem de euforice și festiviste, iar  o anumită parte a presei  scrise și audiovizuale s-a întrecut în a scoate în evidență „mărețele succese” obținute în lupta anticorupție.

Totul s-a năruit, însă,  ca un castel de cărți de joc odată cu dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, potrivit cărora o bună parte din dosarele DNA erau realizate cu sprijinul direct  al Serviciului Român de Informații, pe baza a mii de mandate de supraveghere, mare parte obținutr pe motiv de siguranță națională deși persoanele în cauză erau urmărite pentru  presupuse fapte penale care nu aveau nimic în comun cu obiectul de activitate al SRI.

O analiză atentă a principalelor dosare care au fost instrumentate de către DNA scoate în evidență câteva aspecte  care ridică mari semne  de întrebare asupra  adevăratelor rezultate obținute de către DNA.

Se vorbește tot mai mult despre o corupție generalizată, instituționalizată și care a cuprins toate sferele  societății, despre o disoluție a statului devenit captiv  în mâna unor rețele infracționale  extrem de diversificate, cu implicații în structuri  ale administrației centrale și locale și, mai mult,  în rândul oamenilor politici din toate partidele. În acest context  amploarea și numărul cauzelor soluționate de către DNA   nu pot fi considerate în niciun caz un succes. Este din ce în ce mai evident că DNA a reușit să instrumenteze  cazuri alese pe criterii subiective, unele  cunoscute cu mulți ani înainte, altele inițiate în condiții suspecte, lăsând impresia unor răfuieli cu anumite persoane (vezi dosarul Referendumul din 2012, instrumentat în mare grabă, cu mijloace disproporționate  față de faptele  cercetate  și cu metode dovedite a fi  la limita abuzului).

Dacă, intr-o anumită perioadă,  DNA a reușit să obțină condamnări pe baza unor probe insuficiente, prin influențarea într-un fel sau altul a unor judecători, în ultima perioadă s-au înmulțit cazurile de achitare  a unor inculpați și au devenit publice tot mai multe încălcări ale normelor procedurale și abuzuri comise de unii procurori din DNA. În același timp au ieșit la iveala tot mai multe aspecte  de promovare în DNA a unor procurori fără rezultate meritorii, cu o pregătire îndoielnică, dispuși să facă anumite  compromisuri dorite ) chiar impuse)  de către conducerea DNA, în special de șefa acestei direcții, ea însăși un procuror cu o scurtă carieră, marcată de mediocritate.

Au devenit celebre solicitările adresate de această doamnă Parlamentului României pentru începerea urmăririi penale împotriva unor miniștri  în funcție sau arestarea unor parlamentari  pentru fapte presupuse a fi infracțiuni. Respingerea unor asemenea cereri, unele adevărate făcături puerile, nedemne de un absolvent de drept, au inflamat o parte a spectrului politic și au indus în opinia publică elemente de conflict juridic între DNA și Parlament. Curtea Constituțională sesizată în mai multe rânduri a stabilit cel puțin într-un caz faptul că DNA și-a depășit competențele și a încălcat Legea Fundamentală. Refuzul ostentativ al doamnei Codruța Kovesi de a se prezenta în fața unei Comisii Parlamentare, constituie un alt „casus beli” sancționat de Curtea Constituțională.

Din acest punct de vedere apare ca de neînțeles  și chiar suspect  faptul că Ministrul Justiției, cel sub „autoritatea căruia” își desfășoară activitatea toți procurorii (art.132 alin 1 din Constituție) nu a catadicsit să solicite Președintelui României revocarea acesteia din funcție. De altfel, în ultima perioadă, îndeosebi după inițierea de către ministru a unor propuneri de modificare a legilor de organizare a justiției, șefii Parchetelor Naționale în frunte cu Procurorul General de pe lângă ICCJ, Augustin Lazar și Laura Codruța Kovesi, șefa DNA  au declanșat un război deschis cu MInistrul Justiției, fapt care, în orice țară europeană, se soldează cu demiterea acestora. Cazul Procurorului Ggeneral din Germania care și-a permis să-l critice public pe șeful său, Ministrul Justiției  și care a doua zi a „plecat acasă”,  este edificator  din acest punct de vedere.

Dincolo de aceste aspecte, unele cu implicații politice, rămân în conștiința noastră insuccesele pe bandă rulantă ale DNA, abuzurile comise de unii procurori  și impresia  tot mai evidentă de lipsa de profesionalism și calitatea precară a unor procurori din DNA, de natură a induce în opinia publică un sentiment de adâncă frustrare  și neîncredere în actul de justiție.

Unul dintre eșecurile răsunătoare ale DNA, din păcate puțin mediatizat în Arad,  este chiar un dosar  care a ținut prima pagină a presei arădene  în anii 2006-2007. Este vorba de dosarul  „Fabrica de Zahăr” privitor la vânzarea subevaluată a unei suprafețe de 5 ha teren  în zona centrală a orașului unde a funcționat înainte de 1989 vechea Fabrică de Zahăr. După privatizarea și această frauduloasă, Fabrica de Zahăr cu cele două active principale (vechea și noua fabrică) a fost închisă. Fabrica veche care ocupa un teren amplasat central,  cu toate utilitățile necesare,  a devenit  extrem de atractivă pentru investiții imobiliare. În aceste împrejurări și beneficiind de o lege care a permis vânzarea prin negociere directă  a terenului către deținătorii unor active, Primăria Arad i-a vândut unei firme private ajunsă în proprietatea clădirilor, terenul de 50.000 mp cu suma de 800.000 euro. Cumpărătorul a revândut imediat acest teren, cu nu mai puțin de 2.800.000 euro, rezultând  o gaură la bugetul primăriei de 2 (două)  milioane de euro.

În urma unor plângeri penale, DNA l-a trimis în judecată pe primarul orașului și câțiva funcționari  din primărie  care au făcut negocierea,potrivit legii. În plus primarul a fost acuzat și de luare de mită  cu referire la această vânzare, mita constând într-un schimb de imobile cu firma cumpărătoare.

Procurorii DNA, direcționați asupra primarului, au ignorat un lucru elementar care nu poate fi acceptat niciunui student de anul întâi la drept. Nu au luat în calcul că vânzarea  terenului s-a făcut prin Hotărâre a Consiliului Local, căruia primarul i-a prezentat un proiect de hotărâre cu expunerea de motive și cu necesitatea adoptării. Probabil că SRI a obținut unele informații privind implicarea primarului în afacere dar  pentru orice jurist răspunderea vânzării revine celor care au aprobat hotărârarea, respectiv consilierilor locali. În aceste condiții, toate instanțele de judecată, începând cu Tribunalul Arad, Curtea de Apel Alba Iulia (unde a fost strămutat dosarul) și Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus în mod consecvent achitarea inculpaților. De fiecare dată DNA  a promavat recurs fără să  fie capabilă să  orienteze dosarul pe făgașul normal. După aproape 7 ani de procese , cu toate complicațile inerente și cheltuirea a mari sume de bani, dosarul a fost închis definitiv. A rămas și gaura la buget de 2 milioane de euro, consilerii care au votat pentru vânzare sunt bine mersi, iar clădirile despre care instanța de judecată a apreciat „că valorează 2 milioane de euro”, diferența dintre prețul cumpărării de la primărie și prețul obținut prin vânzare către un terț, au fost deja demolate. Potrivit PUZ-ului aprobat de  primărie în această zonă va răsări încă un  proiect imobiliar compus din spații comerciale, birouri și apartamente de lux.

Eșecuri de acest gen ridică grave semene de întrebare cu privire la capacitatea procurorilor DNA  de a instrumenta  dosare complexe,  specifice  unor acte de corupție la nivel înalt.

Din păcate, presa a dezvăluit și  cazuri  în care procurorii acestei faimoae direcții s-au dedat la abzuri și încălcări ale normelor procedurale, provocând  grave prejudicii unor persoane, dintre care unele au obținut deja despăgubiri de la CEDO. A devenit celebru cazul procurorului Portocală de la Prahova. Mai nou au apărut încă trei „portocale” la Bihor unde, în ultimii ani, s-au pronunțat nu mai puțin de 53 de   hotărâri de achitare în dosare instrumentate de  aceștia.Un politician hâtru, l-am numit pe Traian Băsescu, afirma că la DNA „se găsesc adevărate livezi cu asemnea portocali”.

Judecătorii încep din ce în ce mai mult să iasă de sub tutela unor procurori și au curajul să infirme în tot mai mare măsură propunerile procurorilor. Sunt semne, ce-i drept încă timide, că lucrurile pot reveni la normal

Pentru restabilirea deplină a prestigiului  justiției  mai sunt multe lucruri de făcut. Propunerile de modificare a legilor de organizare a justiției aflate pe agenda Parlamentului trebuie să ofere instrumentele necesare pentru reformarea din temelii  a  Consiliului Superior al Magistraturii și clarificarea  rolului și poziției parchetelor și a procurorilor ca  simpli „reprezentanți ai intereselor generale ale societății”, apărători ai ordinii de drept, precum și ai drepturilor și libertăților cetățenilor (art 131 alin 1 din Constituție), care își desfășoară activitatea  pe principiul legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției (art 131 al 2 din Constituție).

Dacă parlamentarii vor avea curajul și determinarea necesară ca, în acest ceas al doisprezecelea, să facă ceea ce trebuie pentru societate și pentru statul de drept,  trecând peste orgolii și interese  personale și de partid, putem spera într-o redresare a situației. Altminteri, Dumnezeu cu Mila…

 

Marin Bucur, 21 noiembrie 2017 9:12