Dodean este la un pas de titlu, în Pro Dames! A câştigat un meci în prima manşă a finalei

ddf
Distribuie:

Daniela Dodean este la un pas de a cuceri titlul în Pro Dames, puternicul campionat de tenis de masă din Franţa! Echipa arădencei de la CSM şi a colegei de naţională Adina Diaconu, Metz TT a trecut cu 3-2, în prima manşă a finalei, de Saint-Denis, ocupantă a primului loc după sezonul regulat. Dodean şi Diaconu, calificate cu naţionala la Jocurile Olimpice de la Tokyo, au adus câte un punct pentru Metz în victoria de aseară. Cele două românce au obținut rezultate similare, trecând cu 3-2 de slovaca Barbora Balazova – a 54-a jucătoare a lumii, ambele revenind spectaculos, de la 0-2 la seturi. Dodean a cedat primele două seturi la 11 şi 7, dar le-a câştigat pe următoarele trei, la 9, 8 şi 9! Al treilea punct al gazdelor a fost obţinut de asiatica Wu Jiaduo, tot 3-2 şi tot după 0-2 la seturi, în faţa Prithikei Pavade.

Campioana se decide duminică, pe terenul lui St Denis

Chinezoaica naturalizată Yang Xiaoxin, locul 44 mondial, le-a adus însă celor de la St Denis două puncte preţioase, câştigând cu 3-0 în faţa lui Dodean (10, 8, 7) şi cu 3-1 împotriva lui Diaconu. Titlul se va decide duminică, în deplasare, pe terenul celor de la St Denis. Metz se poate lăuda în acest an şi cu semifinala de Champions League. Vă reamintim că Daniela Dodean a fost decisivă în calificarea formaţiei sale în finală, obţinând două victorii în returul penultimului act, cu Saint Quentin, formaţie pentru care va evolua din sezonul viitor. (foto: facebook, Metz TT)

Categorie: Sport
Etichete: Daniela Dodean, diaconu, Metz TT, Yang Xiaoxin
Distribuie:
Articolul anterior
Polițiștii caută un PECICAN de 46 de ani care, după ce și-a tăiat pe față fosta concubină, a dispărut…
Articolul următor
Csilla Aur: „Apucați-vă de treabă, domnule primar! Invitația specială ați primit-o deja de la ministrul Dezvoltării, iar proiectul de la noi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie