Dorian Curcanu (USR): Aradul are nevoie de baze sportive publice în cartierele de blocuri

dorian curcanu
Distribuie:
„Mens sana in corpore sano”, ar spune latinii, dar ce faci când nu ai unde să îți întreții sănătatea corpului?
Aradul, din păcate, nu are baze sportive în cartiere pe care să le putem folosi pentru propria noastră sănătate.
Excluzând terenurile de fotbal artificial și sălile de forță care pot fi închiriate contracost, cartierele Aradului nu au rețea de baze sportive în cartiere, unde cetățenii să poată desfășura activități precum baschetul, fotbalul, voleiul, tenisul, alergatul sau gimnastica outdoor.
Poate administrația se bazează pe faptul că populația adultă își permite abonament la sală. Dar ce facem cu cei care nu își permit? Ce facem cu copiii?
Ei sunt obligați să facă mișcare doar în timpul orelor de sport din cadrul programei școlare, iar părinții, puținii la număr care își permit acest lux, plătesc bani grei pentru câteva lecții de tenis private, doar pentru a menține propriul copil activ.
Pista de pe stadionul Gloria se află într-o stare avansată de degradare, iar proiectul modernizării bazei sportive de la „Moise Nicoară” nu se va realiza prea curând și va intra cel mai probabil pe lunga listă de nerealizări ale administrației.
De ce?
Pentru că administrația nu s-a ocupat, iar în loc să ne prezinte tot felul de planuri fantasmagorice cu hub-uri culturale și încălzire orășenească pe peleți, ar trebui să se gândească la soluții cât mai concrete.
Astfel, administrația locală ar trebui să-și sincronizeze propriu interes cu interesul arădenilor.
Aradul are nevoie, în mod concet, de cel puțin trei baze sportive în marile cartiere de blocuri ale orașului: Micălaca, Aurel Vlaicu și Alfa.
Fiindcă trebuie să ne uităm la cei care stau mai bine din acest punct de vedere, pentru a vedea că „se poate”, de data aceasta apelăm la exemplul Cluj, mai specific, Baza Sportivă din Cluj-Napoca, cartierul Gheorgheni.
Complexul sportiv din Gheorgheni dispune de terenuri sportive – minifotbal, tenis de câmp, baschet, volei pe nisip, badminton, skate-park, escaladare, fitness, loc de joacă pentru copii, parc aventură, paint-ball, piste pentru alergare, role simple și de viteză și biciclete.
De asemenea, iarna există posibilitatea amenajării unui patinoar.
Parcul are și un amfiteatru în aer liber cu o capacitate de 428 de locuri și o sală polivalentă pentru practicarea sporturilor de interior, cum sunt popice, tenis și fotbal de masă precum și spații de joacă pentru copii, precum și o pistă de biciclete, fiind construit și un club de tineret cu o sală multifuncțională cu 280 locuri.
Este vorba de o investiţie totală de 20 de milioane de lei iar baza este deschisă pentru oricine doreşte să facă mişcare, intrarea fiind complet gratuită.
Deci…se poate nu?
Cu o investiție relativ mică, față de sumele alocate pentru alte proiecte, administrația arădeană ar putea contribui major la o stare mai bună de sănătate și la un stil de viață activ al arădenilor.
Baza Sportivă din Gheorgheni este doar un exemplu. Un exemplu că „se poate”. Trebuie numai să se vrea:
baza sportiva
Dorian Curcanu, consilier local USR – Facebook.
Categorie: Politice
Etichete: baze sportive Arad, consilier local USR, dorian curcanu
Distribuie:
Articolul anterior
Sergiu Bîlcea e pe „Valul Renovării”
Articolul următor
„Mărinimie post-pandemică”. Pacienții internați în secțiile non-COVID-19 ale Spitalului Județean Arad vor putea fi vizitați de familie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie