Dragoste de la distanță: Sergiu Bîlcea a optat pentru calitatea de deputat, lăsând Aradul pentru „imunitate”

sergiu bilcea
Distribuie:

 

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Sergiu Bîlcea a optat pentru calitatea de deputat

Președintele PNL Municipiul Arad, Sergiu Bîlcea, a făcut un nou pas pentru preluarea mandatului de deputat: renunțarea la calitatea de consilier municipal.

„Am optat astăzi pentru calitatea de deputat, ceea ce înseamnă că demisia din Consiliul Local Municipal. Deși pare o alegere ușoară, nu a fost așa. Pentru că nu am pus în balanță avantajele personale, puterea m-am gândit la poziția din care pot să fac mai mult pentru oameni, pentru Arad. Administrația locală contează: aici, aproape de oameni, se iau decizii importante. Azi am demisionat din funcția de consilier municipal dar nu renunț la problemele locale și nu mă îndepărtez de administrația locală. Ca parlamentar și ca președinte al PNL Municipiul Arad, voi fi direct interesat și direct implicat în administrația locală. Mi-am asumat clar în fața arădenilor sprijinul pentru proiectele locale, voi munci pentru ele și voi lupta, dacă este cazul, cu oricine pentru a le duce la bun sfârșit”, a declarat Sergiu Bîlcea. Acesta va depune luni jurământul la București și va prelua oficial mandatul de deputat.

 

Categorie: Politice
Etichete: deputat, PNL, Sergiu Bilcea
Distribuie:
Articolul anterior
Lazăr Faur, viceprimar impus de PNL astăzi în CLM. Pentru al doilea încă se mai duc „lupte de culise”
Articolul următor
Sorin CÂMPEANU: OPORTUNISMUL unui (viitor) MINISTRU al EDUCAȚIEI

1 comentariu. Leave new

  • Da… Om de baza… Si in familie…
    Isi iubește copiii divortand de nevasta, si trecând totul pe numele lui.
    Mare sef de firma de transport!!! #PapusaElectorala

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui MihaiT Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie