După ce mulți am simțit-o pe pielea noastră, apare comunicat oficial: „Cărțile de identitate se eliberează cu întârziere. Cele expirate își prelungesc valabilitatea cu încă 90 zile de la încetarea stării de alertă”

eliberare buletine
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Cărțile de identitate se eliberează cu întârziere

 

Primăria Municipiului Arad, prin Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, anunță faptul că timpii de eliberare a actelor de identitate au crescut din cauza unor probleme tehnice apărute în procesul de
tipărire a cărților de identitate la nivel naţional.

Persoanele care au depus documentația pentru eliberarea/preschimbarea cărților de identitate, vor fi contactate telefonic pentru a li se comunica data și ora la care se pot prezenta la ghișeul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor pentru ridicarea noului act de identitate.

Atenție! Actele de identitate expirate începând cu data de 01.03.2020 îşi prelungesc valabilitatea cu încă 90 zile de la încetarea stării de alertă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.55/2020 art.4 alin.5. Pe cale de consecinţă, aceste acte de identitate pot fi utilizate în relaţiile cu instituţiile publice sau cu persoanele juridice de drept privat, care au obligaţia de a le accepta.

Pentru orice informație suplimentară, vă rugăm să folosiți numărul de telefon: 0257-214 474. În cazul în care apar noutăți în legătură cu acest subiect, vă vom informa în timp util, prin intermediul mijloacelor de comunicare de care dispunem.

 

Categorie: Administrație
Etichete: eliberarea/preschimbarea cărților de identitate, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, tipărire a cărților de identitate
Distribuie:
Articolul anterior
Odihnește-te în pace, Paul Popovici!
Articolul următor
Csilla Aur: „PSD Arad sprijină educația copiilor și propune înființarea de noi creșe în Arad“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie