Echipajele SMURD de la Nădlac și Vinga intră, din 21 decembrie, în subordinea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

smurd
Distribuie:

 

După mai bine de 8 ani, timp în care au fost la un pas de desființare întrucât autoritățile locale care le aveau în subordine nu au fost capabile să le finanțeze, după scandaluri politice mai ales, echipajele SMURD de la Nădlac și Vinga vor intra de luni, 21 decembrie, în subordinea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Anunțul l-a făcut (de acum)  senatorul Eusebiu Pistru cel care, în 2018, a depus un proiect de lege în Parlament privind preluarea de către IGSU a personalului angajat din cadrul echipajelor SMURD Nădlac și Vinga dar și din alte 4 județe, proiect care a devenit lege.

„Mă bucur că în sfârșit s-a făcut dreptate și de luni, 21 decembrie, echipajele SMURD de la Nădlac și Vinga vor intra în subordinea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. De altfel, în urmă cu un an am inițiat un proiect de lege care prevedea preluarea personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD de pe raza judeţelor Mureş, Arad, Hunedoara, Maramureş şi Sibiu de către Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă. Consider că acest proiect era vital pentru supraviețuirea SMURD Vinga și Nădlac, pentru că primăriile nu mai puteau susține financiar aceste servicii. Aşa cum am promis, am dus la bun sfârşit această iniţiativă de salvare a serviciilor SMURD Nădlac şi Vinga, care erau pe punctul de a se desfiinţa, deşi de-a lungul existenţei lor au salvat numeroase vieţi omeneşti, nu doar ale unor arădeni, ci şi ale altor români aflaţi în tranzit prin judeţul Arad”- a transmis senatorul Eusebiu Pistru.

Articole asociate:

Personalul SMURD Nădlac şi Vinga va fi preluat de ISU Arad. Iniţiativa lui Pistru a primit undă verde şi la Senat

„SMURD” salvează vieți. Dar cine salvează SMURD-ul?

Categorie: Politice
Etichete: Eusebiu Pistru, ISU, SMURD, Smurd Nadlac, Smurd Vinga
Distribuie:
Articolul anterior
Sepsi – UTA 3 – 0… „fără drept de apel”
Articolul următor
A XXX-a edție a „Galei Premiilor Academice” la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie