Ecouri după Raliul Aradului. Marișca a testat un nou tip de benzină

exp 2 mihai leu
Distribuie:

 

 

Prezența fostului pugilist Mihai Leu în orașul nostru ca promotor al Raliului Aradului, a fost un exercițiu de imagine binevenit pentru orașul nostru. Din păcate, nu avem multe discipline sportive cu rezultate care să reprezinte numele orașului nostru. La finalul evenimentului dedicat iubitorilor de mașini puternice, Mihai Leu a făcut o scurtă caracterizare a competiției. „ A fost o ediție apreciată de către echipajele participante și cred eu mai reușită decât ediția anterioară. Am vrut să păstrăm tradiția și să ne întâlnim cu arădenii în luna mai, ziua copilului și minivacanța ne au încurcat puțin, dar acesta a fost calendarul impus de către forul internațional. Personal mă implic în raliul sibiului, programat în octombrie și cel de viteză în coastă de la Brașov. Mai sunt multe proiecte, nu am timp să mă plictisesc ”, a declarat fostul mare sportiv hunedorean. Acesta a fost ales la Piatra Neamț, președinte de onoare al federației de box, fiind și arbitru internațional.

Rareș Tomiță, „ Ne-am bucurat de fiecare kilometru parcurs aici la Arad, am învățat progresiv să mergem tot mai tare. Se poate merge foarte tare cu această mașină, dar trebuie timp și kilometrii. Am lucrat mult la această mașină cu bune cu rele și sperăm ca la anul să venim la Arad tot cu această mașină”.

Vali Porcișteanu: „ A fost o cursă foarte grea, multe grade în mașină mă bucur că nu am ajuns în autoservice și am tecut linia de sosire cu bine.

Dan Gârtofan: „ A fost o luptă frumoasă, după peripețiile avute în ultimele săptămâni, acest rezultat vine să mă mulțumească. Am avut un parcurs bun, dar în ultima probă m-am deconcentrat și îl felicit pe Bogdan Marișca pentru acest succes.

Bogdan Marișca: „ A fost o cursă de mare luptă, toți au luptat, noi am fost mai norocoși în cele zece viraje. Mașina Ford Fiesta R 5 este extraordinară, De mult nu m-am simțit că plutesc ca la ultima probă și am tranșat victoria de partea noastră, am folosit o benzină în premieră la acest raliu. Nu omit faptul că am putut profita de retragerea lui Tempestini. 

Categorie: Sport
Etichete: Bogdan Marișca, Mihai Leu, Raliul Aradului Kia, Simone Tempestini, vali porcisteanu
Distribuie:
Articolul anterior
[FOTBAL] Test dificil pentru Națională pe terenul liderului
Articolul următor
Șoimii au luat TOTUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie