Elevii școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” au contribuit, și ei, cu donații pentru reabilitarea secției de Pediatrie a Spitalului Județean Arad

sc.gen 6
Distribuie:

 

O acțiune lăudabilă s-a desfășurat marți, 23 ianuarie, în cadrul campaniei „1 leu pentru spital” susținută de Asociația „Cetatea Voluntarilor”. Astfel, colectivele claselor  a III-a A și a IV-a A – prof. Ștefan Dorina și Davidhazy Alina au reprezentat școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”  participând la această campanie  organizată în cadrul Școlii Gimnaziale „A. Vlaicu”, susținută de Asociația „Cetatea Voluntarilor”. Micuții au donat cauzei suma de 380 lei pentru reabilitarea secției de Pediatrie a Spitalului Județean Arad. Dincolo de gestul umanitar, implicarea elevilor în această campanie este un act de responsabilizare socială, de educație și de formare. Aceștia trebuie să se dezvolte conștienți de faptul că pentru a beneficia de decența unui serviciu public încă în România, trebuie să contribuie cu tot ce stă în puterile lor și să le pese. Trebuie să nu rămână impasibili și să refuze să aștepte ca unele lucruri să se întâmple ci să fie ei înșiși făuritori de miracole.

„Elevii noștri inimoși răspund „Prezent!” de fiecare dată și se implică în acțiunile desfășurate în școala noastră când e nevoie de a-și sprijini semenii… Bravo lor, elevilor și părinților deopotrivă, care prin aceste acțiuni dovedesc o strânsă legătură între școală și familiile elevilor noștri.” – ne-a declarat Davidhazy Alina – înv. clasa a IV-a A.

La această acțiune au contribuit și elevii altor clase din cadrul școlii gimnaziale „Nicolae Bălcescu” coordonați și însuflețiți de cadrele didactice: clasa a I-a A, inv. Bene Oana, clasa a II-a B, prof. Marc Nicoleta și clasele de gimnaziu – elevi ai  doamnelor diriginte Milaș Florica, Georgescu Camelia, Răveanu Monica, Bocșa Crina, Pătrașcu – Borlea Diana, Blidar Violeta, Pîrvu Daniela.

 

Categorie: Știri
Etichete: Asociația "Cetatea Voluntarilor", campanie de donatii, donatii, elevi, Scoala Gimnaziala Nicolae Balcescu Arad, secție de Pediatrie a Spitalului Județean Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Legile Justiției – un compromis rușinos întru disprețul Constituției României
Articolul următor
În anul câinelui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie