NEOFICIAL

Episodul II din „Plânge Stolo la Arad”: „Cionca îl va nominaliza pe Bîlcea ca și candidat la președinția C.J.A.”?! Deloc exclus!

 

Dacă te iei după bârfa momentului, săptămâna viitoare va apărea („așa, ca din neant” cum ar zice poetul), episodul II din serialul de sorginte băsistă „Plânge Stolo la Arad” cu prilejul alegerilor de la sfârșitul lunii septembrie (asta dacă nu se va prelungi prilejul) – și anume că Iustin Cionca își va retrage candidatura de la președinția Consilul Județean Arad și i-o va ceda lui Sergiu Bîlcea, el urmând a fi cap de listă pentru Camera Deputaților. (Episodul I e deja atât de discutat, disputat, asumat, imitat și întors pe toate fețele încât nu mai e nimic de adăugat la el).

Răspunsurile la întrebarea „De ce nu Cionca?” ar fi că „1. Cionca-i cercetat în deja două dosare grele: unul privind măsluirea achizițiilor făcute de CJA (nu doar) în perioada pandemiei și celălalt pornind chiar de la declarația sa de avere”  (se va numi CAZUL ȘTRUȚUL și va fi viral) și „2. E praf. Nu mai înțelege nimic din nimic… e-n lumea lui și pare bolnav de la o poștă.” (Mda!… ca-n bancul cu „culmea paternității” am zis când am auzit a doua oară bârfa în decurs de o oră… că-i bolnav știu de 15 ani.)

La „De ce Bîlcea?” răspunsurile curg doar din documentări vechi și noi compilate pe viteză: 1. E vlăstar de ofițer de Securitate, e mason, deci, din start, „e copilul nostru”… și tocmai pentru că nu și-a terminat încă copilăria, nu poți să-l lași singur la București: dacă Geani n-a putut avea grijă de el să nu facă prostii, nimeni nu poate, iar aici măcar e sub control! 2. Acuma, după ce a dat cu capul de asfaltul municipiului, și-a revenit la realitate suficient încât să facă față unui mandat în care nu va trebui să facă absolut nimic în afară de a fi prezent din când în când la birou și a semna ce trebuie: în mandatul viitor, Consiliul Județean Arad va fi condus de un soft (așa cum câteva „deconcentrate” sunt deja)… așa că pe scaunul ăla poate sta și o maimuță… nu mai contează decât lookul… iar noul look, de băiat trist care impresionează milfe galbene, pare că prinde și la țară.

În sprijinul acestei bârfe vine chiar poza asta, distribuită pe grupurile de WhatsApp ale PNL Arad sâmbătă dimineață și share-uită pe facebook în cursul după-amiezii de postacii de partid sub formă de „Trăiască Guvernul Orban, domnul Rareș și succes primarului nostru Călin Bibarț!”, iar de palida opoziție din interior cu tematica „Bine, Bibi!… L-ai *utut pe Falcă – trăiască familia ta de peloponez!” 

Lucian Valeriu, 2 august 2020 9:26

bibi-orban-rares