Ştiţi domniile voastre cum încheiam eu analiza din criticarad.ro, cu titlul <ALEGERI PREZIDENŢIALE ÎN SUA. Cu cine ai vota?> din 19 octombrie 2016? Nu mai reţineţi? Nici o problemă vă reamintesc. Ultima frază: „Dacă ar fi să mă întrebaţi, cu cine aş vota, aş răspunde fără să ezit: cu Donald John Trump!”
Am avut mână bună, preferatul meu a învins şi este Preşedintele Statelor Unite ale Americii, cel mai puternic om al Planetei. Triumful Domniei sale, că acesta se poate numi TRIUMF, a produs un şoc colosal, deşi puţini l-au aşteptat. Motivarea alegerii Domniei sale, la care o să mă refer mai jos, este similară opţiunii mele de a-l prefera. A fost o preferinţă, mai mult decât o certitudine. Analizând poziţia mea, de ce am gândit aşa (?), am ajuns la concluzia, că în speţă, influenţa era similară cu cea a poporului american. Intuiam cumva, cum gândeşte poporul american? Nu! Habar nu aveam. Chiar, unori eram surprins de naivitatea sa, bătând din palme şi aprobând acţiuni defavorabile SUA, cu costuri exorbitante, şi chiar pierderi de vieţi omeneşti. Dacă vorbeai cu un american şi întrebai, – şi eu am făcut-o deseori, ce căutaţi voi în Irak? Îmi răspundea că acolo se încalcă democraţia, de Talibanii islamici, mai târziu Al Qaeda, iar acum ISIS, care suprimă drepturile fundamentale ale omului, etc. Dacă îi făceam demonstraţia că el americanul, nu are nici un beneficiu, dimpotrivă pierde, că în statele islamice este o iluzie să implementezi democraţia, dar că din beligeranţă câştigă industria de armament, medicamente sau multinaţionalele ce livrează petrol, etc. Răspunsul său venea invariabil: ştie Establishment-ul politic ce este mai bine pentru noi. Chiar dacă extindeam „probaţiunea”, că implicarea SUA în multe teatre de război, este suportată financiar şi de el. De ex. bugetul Apărării al USA pentru anul 2016 se apropie de 1 (unu) trilion de dolari! De 1.000 de ori 1 miliard de dolari! Nu reuşeam să le deschid ochii, totul le părea firesc. Establishment-ul, sintagmă denumită în limba română sistem, mă rog, sistem politic, era singurul care poate să conducă popoare.
Dar chiar, ce este acest sistem? După unii teoreticieni, ar fi un mecanism interdependent format din clasa politică, cu alternanţă la putere, funcţie de ciclul electoral, la care se alătură serviciile secrete, instituţiile de forţă ale statului (Parchet, Jandarmerie, Poliţie), forţe exterioare de influenţă, între care aş menţiona structura ONG-urilor „pentru o societare deschisă”, care dirijează politica la nivel internaţional, global. Ca să rezum, sistemul este o structură formată dintr-un grup de persoane puternice, ce deţin puterea, care își apără privilegiile și interesele.
Fiind bun prieten cu un intelectual american (care mi-a publicat cartea mea în limba engleză: A Shout behind the Iron Bars – Ed. VIRGO ebook – 2012) i-am solicitat părerea în legătură cu alegerea domnului Donald John Trump, Preşedintele SUA. Am să o postez parţial, dar motivaţia sa este absolut edificatoare.
Citez: „Hai să mai lămurim un lucru: victoria lui Donald Trump nu spune altceva decât că majoritatea democratică a americanilor nu doreşte nici eliminarea Creştinismului din societate, nici „căsătorii” homosexuale, nici „discriminare pozitivă” pentru minorităţi, nici imigraţie necontrolată strict, nici corectitudine politică, nici ca SUA să poarte războaie care nu sunt ale sale prin toată lumea.
Victoria lui Donald Trump este votul (disperat) al unei Americi care se încăpăţânează să nu capituleze în faţa unei monstruozităţi ideologice: fascisto-bolşevismul progresist. Acest fascism progresist este ideologia ce tinde să devină dominantă şi în Uniunea Europeană. El pretinde atotputernicia Statului, care poate redefini realităţi: cum ar fi viaţa, moartea, familia, căsătoria, normalitatea.
El pretinde oamenilor, ca în 1984 al lui Orwell, să îşi controleze limbajul şi gândirea, după norme corecte ideologic, impuse. El neagă democraţia, pretinzând că voinţele majoritare ar fi tot timpul periculoase şi trebuiesc controlate. A transformat toleranţa din îngăduinţa majoritarului faţă de minoritar în îngăduinţa minoritarului faţă de majoritar. El afirmă că nu există ierarhii culturale şi valorice, încercând să ne impună bulversarea valorilor ca stare de fapt. Ei descreştinează programatic societatea, pentru că ştie că Biserica este principalul său duşman. Această ideologie nu a câştigat niciodată alegeri pe cont propriu.
A pus controlul pe Universităţi, a pus controlul pe mass-media mainstream, pe organizaţii non-guvernamentale care s-au erijat în societate civilă. S-a infiltrat în partide şi în aparatele de stat, fiecare victorie a sa fiind o victorie împotriva democraţiei şi libertăţii. Ca şi în cazul comunismului, nazismului sau fascismului, cei ce aparţin acestei ideologii sunt credincioşi adevăraţi, „true belivers”, cele dintâi victime ale propriei lor ideologii. (…) Trump este o reacţie. Soluţia este realismul social şi realismul politic. Acestea ne spun că această lume nu are cum să devină vreun paradis, că libertatea înseamnă responsabilitate individuală, că egalitatea este imposibilă, că justiţia socială este utopică, că atunci când două civilizaţii se întâlnesc, ciocnirea este inevitabilă, că există o ierarhie a binelui şi frumosului, că democraţia nu e despre moralitate, ci despre binele comun şi că prin binele comun trebuie să acceptăm să înţelegem binele unei majorităţi, ideal cât mai extinse.”
Ca să vă spun cinstit, am înţeles tot ce a scris distinsul meu prieten româno-american. Şi căruia i-am mulţumit. Sesizaţi că el nu descrie situaţia personală, ci a întregii societăţi americane conştiente, care acum s-a trezit în majoritatea ei, şi a votat anti-sistem. Societatea americană realizează acum, că de mult timp a fost manipulată, dezinformată şi condusă în interesul sistemului instituit. Acelaşi sentiment, aproape de convingere, aveam şi eu, de aceea spuneam mai sus, că atunci când am optat pentru Trump, gândeam ca un american (sic!).
Eu cred că o asemenea frondă adusă Establishment-ului american s-a datorat şi BREXIT-ului din Mama Britanie. Britanicii fiind primii care s-au revoltat împotriva centralismului şi dictaturii Uniunii Europene, a căror conducători, fără să-i fi ales, le impuneau legi defavorabile şi le organizau modul de viaţă, inadecvat tradiţiilor şi specificităţii britanice. Unii analişti şi comentatori, numesc eşecul lui Hillary Clinton şi alegerea lui Donald Trump, opţiunea alegătorului american, un USAEXIT.
La motivaţiile şi analiza, expuse de amicul meu româno-american, aş mai menţiona câteva atuuri şi promisiuni ale lui Trump care au influenţat alegerea sa. S-a angajat să reducă cheltuielile bugetare; creşterea taxelor pentru comercianţii specializaţi în fonduri speculative; acţiuni ferme pentru refacerea economică; reducerea deficitului datoriei naţionale; reducerea imigraţiei ilegale; refacerea prestigiului Statelor Unite în lume; refacerea potenţialului forţelor armate, a poziţiei dezavantajoase în relaţiile economice cu China, Japonia şi alţi parteneri externi.
O declaraţie şoc, a fost aceea că: „Nu va mai fi garanția unei protecții automate din partea Statelor Unite față de țările membre ale NATO (…) iar cei ce doresc să fie apăraţi să plătească” (…) „SUA nu pot fi jandarmul lumii. SUA nu îşi pot permite să apere Japonia, japonezii trebuie să contribuie şi ei, China ar trebui sa se ocupe de ameninţarea nucleară”.
Numai încă două cuvinte. La noi în România s-a produs o isterie de nedescris! O atitudine inadecvată faţă de alegerea Preşedintelui Donald Trump, chiar jignitoare din partea unor analişti şi nu numai, „prognozând” un viitor catastrofic în relaţiile noastre cu SUA. Establishment-ul român, l-a felicitat. Bravo!
Eu cred dimpotrivă! România într-adevăr acum poate să devină un partener real strategic cu SUA, în condiţii de reciprocitate şi respect mutual.
