Eusebiu Pistru a DIZOLVAT Biroul Politic Municipal al ALDE Arad și a făcut o analiză cerebrală a rezultatelor alegerilor din 26 mai

alde arad 2
Distribuie:

 

Rezultatul nemulțumitor obținut de ALDE Arad, mai ales în orașul de reședință al județului, a dus la dizolvarea Biroului Municipal.

La o săptămână de la alegerile europarlamentare, deputatul Eusebiu Pistru – președintele ALDE Arad, a prezentat raportul votului, precum și deciziile politice luate, în cadrul unei conferințe de presă. Pistru a vorbit în primul rând despre obiectivele ALDE la nivel de Guvernare, iar mai apoi a explicat și deciziile luate la nivel local în urma scrutinului din 26 mai.

„În primul rând ALDE a decis că va rămâne la Guvernare, dar în anumite condiții. Avem câteva obiective pe care le vom discuta în cadrul Coaliției cu cei de la PSD. Printre măsuri se numără: eliminarea posibilității ca Guvernul să mai dea Ordonanțe de Urgență pe justiție, limitarea numărului de Ordonanțe de Urgență pe care le poate da un Executiv, reanalizarea OUG 114 și a Fondului Suveran de Investiții, urmărirea tuturor investițiilor, adoptarea Codului Administrativ, exprimarea în lei a prețului la utilități, alegerea primarilor din două tururi și altele, despre care vom mai vorbi” a declarat deputatul Eusebiu Pistru.

Dacă în județ ALDE a avut localități unde a obținut rezultate foarte bune – Archiș – 25%, Buteni – 17%, Brazii – 18%, Dezna – 13%, la nivel de municipiu rezultatele au fost extrem de slabe – sub 4 procente. „Am decis să dizolvăm Biroul Permanent Municipal întrucât nu s-au implicat în organizarea alegerilor așa cum ar fi trebuit. Până când vom vedea care e viitorul organizației municipale, conducerea sa a fost preluată de mine”, a explicat Eusebiu Pistru. „Nu este un rezultat care să mă mulțumească. Cred că se putea obține un rezultat mult mai bun atât în județ, cât și în municipiu. Este foarte clar pentru noi că s-au dat voturile împotriva unui om și noi am avut de pierdut”, a punctat Pistru.
În ceea ce privește rezultatul din județ, Eusebiu Pistru a arătat că „în 25 de localități am avut peste 7% și în alte 12 localități am avut peste 5%. Din păcate, acolo unde nu am avut organizații și m-am bazat doar pe oameni, am avut de pierdut. Vom face organizații în fiecare localitate și până la alegerile locale vom reuși să venim cu candidați în fiecare comună și fiecare oraș”.

Preşedintele ALDE Arad, deputatul Eusebiu Pistru, a anunţat, în conferinţă de presă, dizolvarea Biroului Politic Municipal, în frunte cu preşedintele interimar Ion Şcheau. Până la formarea unui nou Birou, Pistru va conduce şi organizaţia municipală. El a explicat că măsura a fost cauzată de rezultatele pe municipiu la alegerile europarlamentare, sub 4%. „Este clar că este vorba despre lipsă de implicare. Nu există cartier în care fiecare membru al conducere municipale să nu aibă cel puţin cinci prieteni, iar să obţii două voturi în anumite secţii, este inexplicabil. Am decis să dizolv tot Biroul Politic Municipal, iar până la desemnarea unei noi conduceri voi prelua personal această responsabilitate”, a spus Pistru. Deputatul a declarat că, evident, este dezamăgit de rezultate, dar a ţinut să precizeze că, una peste alta, ALDE Arad a obţinut cu circa 1.000 de voturi mai nult decât la alegerile din 2016, fiind pe locul trei între cele 5 organizaţii din ţară care au realizat mai multe voturi  decât în 2016. Pistru a vorbit şi despre decizia ALDE de a rămâne la guvernare, precum şi despre măsurile pe care le va susţine în cadrul coaliţiei. Ca un element interesant, ALDE va iniţia un proiect de lege care să prevadă că alegerile europarlamentare din diaspora vor dura 7 zile.

Organizația din Arad s-a clasat pe poziția a 18-a la nivel de țară și este una dintre cele 5 organizații care nu au pierdut voturi față de alegerile din 2016. La scrutinul de duminică, 26 mai, ALDE Arad a obținut cu 1.000 de voturi în plus față de alegerile din 2016.

Categorie: Știri
Etichete: ALDE Arad, Eusebiu Pistru, politica arad, rezultate alegeri europarlamentare
Distribuie:
Articolul anterior
BACALAUREATUL a început cu susținerea competențelor lingvistice și digitale. În Arad, 2891 de candidați își dau „examenul maturității”, în 40 de centre
Articolul următor
A căzut cortina peste LIGA a IV-a [REZULTATE / MARCATORI]

1 comentariu. Leave new

  • avatar of cnab virgil
    CNAB VIRGIL
    4 iunie 2019 17:04

    TARICEANU NU A FACUT NIMIC PENTRU MILITARI . ÎN JUDET ARADU ,INEUL ,LIPOVA ,CHISINEU CRIS ,CURTICI,SUNT LOC. UNDE SUNT DESTUI MILITARI CARE AR PUTEA ADUCE DESTULE VOTURI DAR VAD CA NU ESTE INTERES. .ABROGAREA .OG. 57-59- 114. ȘI ATUNCI MAI PUTETI DISCUTA.–FACETI UN CALCUL PE TARA –1 militar× 1sotie×2 copii ×2sotii(soti) ×1-2-3 prieteni===(calcul simplu aproximativ)

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui CNAB VIRGIL Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie