PLEDOARII

Facebook-ul, viața zilelor noastre

 

Mi-am început recent activitatea pe celebra rețea de socializare, mai mult la îndemnul unora, pentru a avea vizibilitate, a lua pulsul, a fi la curent, mediatizare și o mulțime de alte aspecte pozitive. Nu mi-am imaginat că termenul corect va fi „pentru a exista”.

La început, a fost amuzant, trebuie să recunosc, am văzut postări simpatice, citate drăguțe, articole de presă , secvențe din emisiuni TV și alte nimicuri simpatice, chiar drăguțe. Însă după o vreme s-a transformat într-o joacă cât se poate de serioasă, chiar apăsătoare.

Toate știrile negative, drame de familie, actori plecați în neființă (cu poze explicite din coșciug), critici la adresa clasei politice, forografii cu animale pierdute, și chinuite, copii maltratați, în combinație cu invitații la evenimente caritabile, solicitări de ajutoare de toate felurile, inaugurări de târguri de Crăciun…și aș putea continua la nesfârșit, mi-au apărut în primele 5 minute de navigat. Nu m-am simțit deloc confortabil.

A devenit, oare, cea mai celebră rețea de socializare canalul nostru preferat  de știri și informații? Se pare că da, din câte am constatat.

Am amânat puțin acest material, pentru a mă documenta temeinic asupra celor pe care urmează să le expun. Am văzut site-uri de știri locale care preiau postări și le transformă în știri, într-un veritabil „efort jurnalistic” de a prezenta o părere ca fiind sursă credibilă, o „știre documentată, prezentată echidistant”, fără a menționa și poziția celeilalte părți (sunt n-șpe articole legate de carne stricată din Kaufland, sau cârnați cu păr și metale), televiziune naționale care preiau opiniile unor personalități și le prezintă ca axiome, în susținerea unui punct de vedere al unui subiect de actualitate (postările lui Marian Godină, de exemplu).

Toate acestea m-au condus la formularea a două întrebări pertinente, opinez eu. 1. Cine mai face jurnalism, de fapt? și 2. Care sunt reacțiile expunerii copiilor la acest fenomen de facebook media?

Ca de obicei, răspunsurile întârzie să-mi apară, neavând nicio concluzie personală, doar alte probleme pe care le identific, care nasc alte întrebări fără răspuns. Odată, a avea păr lung și a asculta Beatles părea „normal”. Acum, a deschide ochii și a începe ziua cu ce se mai întâmplă pe facebook este la fel de normal. Ochii în telefon, viața curge pe lângă noi, trăim și respirăm între postări și ne prefacem că e bine. Cui îi pasă că benzina va ajunge la valoarea aurului sau că ne conduce un guvern așa cum e el? Ne chemăm la manifestări pe facebook, criticăm că nu ne-am dus tot pe facebook, că era (poate) prea frig și înghețau degetele pe display sau îngheța de tot telefonul, ne scuzăm, felicităm de aniversări, ne facem reclamă, citim știri –pe facebook. Să fi ajuns viața noastră rezumată a a trăi pe facebook?

Dar până la urmă, totuși, îi pasă cuiva?

Eleonora Kiss, 4 decembrie 2017 5:09