FAKE NEWS PERICULOS care ZĂDĂRNICEȘTE COMBATEREA HAOSULUI transmis de însuși președintele Consiliului Județean: „De astăzi, la Arad funcționează TREI APARATE de testare Covid 19!” ÎN REALITATE și la ACEASTĂ ORĂ, la Arad se pot face maxim 100 de TESTE PE ZI!

fake news
Distribuie:

 

«„Tămbălăul celor TREI APARATE DE TESTARE” s-a încheiat cu un armistițiu favorabil tuturor părților! Cionca: „Îmi doresc ca un număr cât mai mare de arădeni să fie testați”. AȘTEPTĂM REZULTATELE!» – acesta era să fie titlul acestei știri… dacă un telefon primit EXACT CÂND ȘI DE LA CINE TREBUIE nu ne umilea entuziasmul pacifist, punându-ne cu picioarele pe pământ.
Am făcut greșeala – a nu știu câta oară… dar promitem să nu mai repetăm asemenea gafe! – de a lua drept REAL NEWS statusul, like-urile și share-urile lui Iustin Cionca! 🤬

„De astăzi, la Arad funcționează trei aparate de testare Covid 19! La începutul săptămânii trecute a fost pus în funcțiune, la Direcția de Sănătate Publică, aparatul PCR cumpărat de către compania Vodafone. Celelalte două aparate, achiziționate cu sprijinul Clubului Lions, a Consiliului Județean Arad și a Guvernului României au fost amplasate în Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Astăzi 5 aprilie, s-au dat în lucru primele 22 de teste la aceste aparate.
Mulțumim Clubului Lions pentru sprijinul acordat în achiziționarea celui de-al treilea aparat de testare!
Îmi doresc ca un număr cât mai mare de arădeni să fie testați, să creștem și gradul de siguranță al cadrelor medicale. Vă doresc tuturor sănătate și nu uitați să vă protejați!”   

– ACEASTA ESTE ABERAȚIA PERICULOASĂ pe care Iustin Cionca a postat-o duminică, 5 aprilie, 2020, și pe care probabil că mai multe publicații i-au preluat-o ad-literam ca pe un comunicat de presă serios – mai ales că este însoțită de niște poze… nici ele deloc OK în ceea ce privește distanța de securitate între oameni prevăzută de ORDONANȚELE MILITARE NR. 1 – 7:

https://www.facebook.com/iustin.cionca/posts/3030109933768813

 

Ei bine – PE DOVEDITELEA și pe PIERDUT LEGITIMITATEA de a mai POSTA PUBLIC pariind – în această „știre” sunt strecurate manipulator și intenționat, mai multe informații nu doar false, ci și periculoase pentru sănătatea publică.
Să le luăm frază cu frază și să le explicăm ca în dialogul lor Q&R: 

1. „De astăzi, la Arad funcționează trei aparate de testare Covid 19!”
Nu funcționează TREI APARATE – FUNCȚIONEAZĂ UNUL CUM TREBUIE, care poate să facă MAXIM 100 DE TESTE PE ZI, pe seturi de 48 de analize – din care cam 45 ies reale și durează . „Exact ca și testerul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, unde se făceau până miercurea care a trecut” – conform unei surse… infinit mai de încredere decât domnul Cionca. 
2. „La începutul săptămânii trecute a fost pus în funcțiune, la Direcția de Sănătate Publică, aparatul PCR cumpărat de către compania Vodafone.”
Așa e – acela este cel funcțional… dar atunci de ce vrei să îi iei analizatorul și să-l montezi la aparatul pe care îl consideri a fi al tău, „al Consiliului Județean Arad și al Guvernului României”?… așa cum probabil că ai aflat că am aflat. 
3. „Celelalte două aparate, achiziționate cu sprijinul Clubului Lions, a Consiliului Județean Arad și a Guvernului României au fost amplasate în Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.”
Asta e RĂSPÂNDIRE DE INFORMAȚIE PERICULOASĂ, șefu! Și noi știm unde se află aparatele de testare – și cel complet, și cele incomplete – dar am înțeles să nu alarmăm lumea, să nu dăm știri menite să alglomereze ZONELE ZERO ale SĂNĂTĂȚII PUBLICE – că AȘA NE ORDONAȚI VOI ÎN ORDONANȚE! Falptul că tu le faci publice adresele atrage după sine puhoaie de cetățeni dubioși, veniți din ZONE ROȘII, care dau buzna la aparatele de testare… se întâmplă asta de miercuri, de când zici… iar cadrele alea medicale au APELAT LA JANDARMI să le păzească de „furia maselor”!
4. „Astăzi 5 aprilie, s-au dat în lucru primele 22 de teste la aceste aparate.”
„S-au dat în lucru” nu înseamnă că SE FAC TESTE, dottore care ești tu, ci că testerul e funcțional, dar îi mai trebuie o listă întreagă de consumabile. Îl loc să dai știri false, mai bine făceai O LISTĂ CU CE AI NEVOIE EXACT – și se găsea cineva să-ți cumpere, ca să te lauzi tu după aia cu ele!
5. „Mulțumim Clubului Lions pentru sprijinul acordat în achiziționarea celui de-al treilea aparat de testare!”
Nu știm dacă și Clubul Lions îți mulțumește ție… dar specifică: acel aparat va fi complet după 27 aprilie, când îi sosesc toate componentele! Deocambată, au fost făcute cele 22 de TESTE DE PROBĂ – care demonstrează că aparatul e funcțional – nu funcționează!
6. „Îmi doresc ca un număr cât mai mare de arădeni să fie testați, să creștem și gradul de siguranță al cadrelor medicale.”
Cea mai gravă dintre toate dorințele pe care ți le-ai pus până acuma: mai faci un VAL DE DORITORI DE TESTE – de o să faci din sediul DSP un Lidl la care se dau tigăi gratis!
7. „Vă doresc tuturor sănătate și nu uitați să vă protejați!”
Singura chestie cu creier pe care ai spus-o, iar dacă rămâneai doar la asta, aveai like-uri și de la dușmani!

 

Articole asociate:

Noroc cu OAMENI CA EI! AU ÎNCEPUT testările și cu aparatul cumpărat de „LIONS Club Arad” – un VIASURE 48 Real Time PCR, cu 5 canale

În sfârșit, o VESTE BUNĂ: PCR-ul donat de Vodafone funcționează și, de miercuri până azi dimineață, au fost eliberate 169 de REZULTATE efectuate la cadre medicale, pacienți și contacți de-ai lor

TEORETIC, avem TREI aparate de testare PCR în Arad și MILIOANE DE EURO „alocate crizei”; PRACTIC avem NIȘTE CURVE POLITICE care își bat joc de NOI, de ELE ÎNSELE și de ditamai PANDEMIA: asta reiese din DECLARAȚIILE LOR!

Categorie: Știri
Etichete: aparate pcr arad, FAKE NEWS, Iustin Cionca, teste covid arad
Distribuie:
Articolul anterior
În timp ce noi #stămacasă, POMPIERII au grijă să nu luăm FOC! Intervenția lor promptă la INCENDIUL de aseară, la o casă părăginită din Cartierul GAI, a SALVAT alte trei case LOCUITE
Articolul următor
„Măştile vor fi obligatorii de azi la Arad”! L-au pus pe Sergiu Bîlcea să ne anunțe

10 comentarii. Leave new

  • Daca va uitati mai bine pe rezultatul colegului vostru scrie : recoltat in 5.04, rezultat dat in 5.04 … rezultat cu nr 31. A fost al 31-lea pacient, deci analize cu nr 31 … in data de 5.04. S-au facut testari propriu-zise, asa ca pe viitor incercati sa faceti articole ca niste ” ziaristi adevarati ” care sunteti, nu sa luati informatiile de la altii. De copy paste si formatori de opinii deja e plin aradul.

    Răspunde
    • Hai, vâj!… Rezultatul „colegului vostru” nu e un REZULTAT – e o adeverință cu antetul CJA/SJA. E, într-adevăr, conformă cu rezultatul nr. 31 din al doilea lot de 22 de teste efectuat duminică, 5 aprilie, pe PCR-ul de la municipal… care de atunci nici nu mai (prea) testează, întrucât nu are agitator, recoltoare și alte componente / consumabile, care vor sosi pe 27 aprilie – până atunci, la Arad, existând possibilitatea de a se testa maxim 100 suspecți de COVID pe un aparat și două jumătăți (una fiind cea cu care șeful tău s-a lăudat că funcționează, deși nu are decât „unitatea de bază” – adică ca și cum ți-aș lua eu ție tastatura, mouse-ul și desktopul de la calculator sau juma` de laptop si te-as pune sa scrii comentarii astfel).

      Răspunde
    • Foarte bine punctat!

      Răspunde
  • Total gresit ce ai scris mai sus … dar pastreaza-ti sursele ” de incredere ” pt dezinformarea cetatenilor.

    Răspunde
  • Domnii au fost luati prin surprindere. Bine ca nu a nins iarna asta ca erau luati prin surpindere de doua ori . Nu as avea tupeul in locul lui sa mai dau un comunicat sau sa postez pe facebook .
    Si in legatura cu comentariul dvs domnule Valeriu , nu ai cum sa ii ceri unuia care stie sa crape lemne sau unuia care se crede „tata” medicilor sa se informeze despre consumabile sau despre lucrurile urgente de care ar fi nevoie in spital . Despre ce vorbim aproape toti domnii astia cu functii politice din Arad cel putin au un nivel de inteligenta sub nivelul locuitorilor

    Răspunde
  • De ani de zile ceea ce posteaza acest domn, institutia sau aghiotantul sofer este aproximativ, vag,confuz, dupa ureche, incercand sa ia de la TOT la oricat de putin din meritele oricui si sa se puna in lumina reflectoarelor fara cel mai mic merit real. Stiu ca oamenii citesc in graba si fara atentie prea mare si se folosesc de noi. Va veni vremea, cum a venit pt toti,

    Răspunde
  • Domnule Lucian, oare care sunt „bunii” să ne conducă în astfel de situație!?
    Așa, după cunoștințele dvs. atât de vaste în toate domeniile!?

    „Ne-a luat prin surprindere”???? Haideți, spuneți-ne, pe cine nu a surprins această situație critică???? Aveți, așa, un exemplu mai Pământesc????
    (Domnul cu iarna cred că nu știe exact în ce an ne găsim, a rămas un pic în urmă dar, sigur, îl actualizați dvs. la un pahar de vorbă!!!)

    În altă ordine… îmi permiteți să vă adresez o întrebare!? Despre „domnii/doamnele medicale”, ce părere aveți? Despre cei ce vă țin pe dvs. la curent cu informațiile astea „calde”, ce părere aveți, așa, ca om … vedeți, dvs., acești indivizi (nu toți, dar o bună parte dintre ei, mai exact cei incompetenti, ajunși mari doctori „politic”, urmași (pile) ai tuturor „politrucilor” (care, oricum, nu au făcut nici ei nimic, că dacă făceau, se vede, acum era momentul să se vadă ce au făcut, dacă au făcut dar, nu au făcut) cu asta se ocupă, adică să vă țină pe dvs. în „priză” cu ce face sau nu face partidul și, între timp, se mai duc la o vizită din ușa salonului, rămânându-le „spațiu” suficient pentru afaceri pe „spatele coronei”. Pacienții mor din nepăsarea tuturor dar, ei, medicii, sunt „principalul pion pe această tablă de șah”!!!

    Aruncați un ochi și în curtea „celorlalți”, „consultații” și uimiți-ne cu un plan de acțiune WOW, un plan ce alții l-ar fi făcut într-o grea încercare…din nimic și, nu mai acordați atâta atenție „răului”, că-l faceți imprtant… fiecare își are nașu’…

    Aștept!

    Răspunde
    • Mulțumesc pentru provocare, domnule Iancu, de asemenea pentru documentarea făcută la adresa documentărilor mele!… în sfârșit, am un interolcutor cu care pot vorbi, fie și virtual, despre PLANURI DE ACȚIUNE, SOLUȚII… SURSE! Păi hai să vă zic, atunci.
      Mă citiți, văd că… dar nu mă cunoașteți suficient încât să știți „cam care ar fi planurile mele” – pentru că planurile și soluțiile mele sunt utopice – total inaplicabile într-o lume condusă EXCLUSIV DE EI (și de ceilalți, înainte, care cârcotesc pe margine și mă sună pe Whats să-mi dea hatereli din „pizdia” – aveți dreptate)! „Planurile” mele implică transformări pe care această societate nu le poate suporta, energie colectivă fizică și intelectuală care aici sunt consumate pe cu totul altceva decât de construcții pe tremen mediu și lung, iar din partea mea, un efort de care n-am deocamdată chef (pentru că trebuie să-mi plătesc facturile!:)… de aceea le pun între ghilimele – pentru că nici nu sunt planuri: sunt poezii.
      Ce, vreți să vă spun poezii?…
      Și cu facturile cum facem? 🙂

      P.S.: iată – PE MINE nu m-a surprins această situație critică! (scuzați lipsa de modestie)

      Răspunde
  • Stimabililor, fiecare om în Haos fiind pe acest tărâm șubred are opinia sa. Nu condamn nicio părere, oricât de lipsită de rațiune ar fi sau oricât de genială dar neînțeleasă. Ideea e că personal cred doar în mascarada gripei cu ” nume nou” (nimic nu e nou sub soare). După ce va răsuna ”stingerea momentului covid” vom trăi cea mai cruntă dezamăgire urmată de dezastru pe toate planurile. Un plan al monștrilor care conduc nevăzut destinele de pe Terra. În altă ordine de idei, la noi în România, evident și în Arad – dacă Haos, minciună , trădare și furăciuni NU E , NIMIC NU E! Autorul a răspuns cu bun simț critic și civic tuturor imboldurilor dv de a afla dedesubturile SCJU care sunt mult mai multe decât fustele rotitor/răvășitoare ale french/can/can-ului. Omul are perfectă dreptate: un ziarist adevărat descoperă și avertizează, disecă și incriminează argumentat dar nu propune soluții. Nu e treaba lui ci a celor care se bat ca chiorii pt funcții și poziții, trecând peste vii ca peste morți. Vorba ăluia din piață: ”no bine c-o venit și covidul ăsta să se mai umfle ăia iar la buzunare și conturi!”. Deci, ce să vă zică stimabilul ziarist, secretul surselor sau poezii? Utopia e cea mai tare societate încă netestată dar sigur – dacă ar fi existat – la un moment dat ar fi căzut și ea sub un covid oarecare. În linia întâi, pe bune nu prostii – stau și jurnaliștii adevărați. O parte din Adevăr li se datorează întotdeauna și lor. Sănătate tuturor.

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui dtruman Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie