CAMPANII

FALCĂ a ajuns atât de ÎNFOMETAT DE BANI încât își amendează inclusiv FIRMELE DE CASĂ și DEMOLEAZĂ CORTURILE propriului partid

 

Începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare, Falcă e locul 9 (el zice că „8”) pe lista PNL, iar locul 9 (chiar dacă-i 8) e, aritmetic și sociologic vorbind, neeligibil. Aduce, însă, multe voturi pentru partid locul ăsta (8, 5 – ca să fim echilibrați) și-ți creează o grămadă de oportunități de a fi băgat în seamă – asta cu condiția să verși o găleată de bani pentru a-ți șpăgui dușmanul, pentru a rupe capul contracandidaților, să faci door-to-door până de doare șlițul și să zbori din televiziune-n televiziune ca musca de căcat din budă-n budă. Iar ca să verși, trebuie să ai de unde.
Falcă are – slavă Domnului (la domnul Florian ne referim) – de unde… da-i atâta de zgârcit încât nici alea două beri la 33 nu și le plătește când parchează la o șușă, darămite să-și vândă o casă cu un milion – de exemplu aia nouă, din „Funcționarilor”… dacă tot s-a certat cu vecinii înainte de a se fi mutat! – ca să cumpere bannere cu el, să-și plătească sclavii cu cash din buzunarul de la spate sau să-i dea la Tanti Luci să facă door-to-door în locul lui.

Așa că a găsit o soluție – una de „ultimul golan”, ce-i drept… dar așa-i place s-o ardă mai nou: „agresiv-administrativ” combinat cu „hooligan style” -, dar o SOLUȚIE TARE: își amendează firmele de casă, pune presiune pe membrii de partid care au bani – simplu de înțeles de ce: „ca să se simtă și să decarteze-n plm!” – sintetic vorbind.

Practic vorbind, numai ieri a pus presiune pe Tibi Ciul, directorul de la Gospodărirea Comunală (trimițându-i o poză cu „gunoi în Pomenirea, trimisă de o admiratoare” și presa pe cap), l-a amenințat pe ăla de la PORR că-i rupe contractul cu „regenerarea urbană” dacă nu… ceva, iar despre restul două activități de „bagabont-bombardier” ne informează el însuși, prin biroul său de presă, după cum urmează:

[COMUNICATE DE PRESĂ]

Somaţi pentru construcţii ilegale pe domeniul public

Direcţia Generală Poliţia Locală prin Serviciul Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal a somat mai multe filiale judeţene a unor formaţiuni politice pentru faptul că au amplasat pe domeniul public construcţii provizorii de tip cort, fără autorizaţie de construire. Este vorba despre un număr total de 9 corturi aparţinând Partidului Pro România, Uniunii Salvaţi România, Partidului Naţional Liberal şi Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. Reprezentaţii acestor formaţiuni politice au fost somaţi ca în termen de 24 de ore de la primirea somaţiei să procedeze la desfiinţarea construcţiilor provizorii. Cei care nu se conformează riscă amenzi între 1.000 şi 100.000 de lei conform Art. 26 lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată cu modificările şi completările ulterioare,  privind autorizarea lucrărilor de construcţii.

Primăria municipiului Arad a stabilit cele 8 amplasamente unde se vor putea pune standuri cu destinaţia de strângere de semnături pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, respectiv: Bulevardul Revoluţiei intersecţia cu strada C.Coposu, Bulevardul Revoluţiei, în zona magazinului „Ziridava”, Bulevardul Revoluţiei,  în zona Catedralei Catolice, Piaţa Gării, Piaţa U.T.A, Calea Aurel Vlaicu nr. 163, Cartierul Micălaca-Piaţa Soarelui şi Cartierul Aradul Nou. Aceste spaţii sunt acordate gratuit şi pot fi ocupate doar de mobilier stradal compus din masă, scaun şi umbrelă neinscripţionată. Corturile sunt interzise.

Până în acest moment au primit acord pentru ocuparea domeniului public în acest scop următoarele formaţiuni politice: Partidul Pro România (3 locaţii), Partidul Neamul Românesc (3 locaţii), Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (5 locaţii), Partidul Mişcarea Populară (1 locaţie), Partidul Naţional Liberal (3 locaţii), Partidul Uniunea Salvaţi România (5 locaţii), iar Asociaţia Aradul Civic (3 locaţii).

***

Sancţiuni pentru operatorii care „uită” de obligaţiile contractuale

Direcţia Generală Poliţia Locală prin Serviciul Disciplina în Construcţii şi Afişaj stradal sancţionează contravenţional operatorii care execută lucrări pe raza municipiului fără a aduce terenul la forma iniţială, conform Legii 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcţii.

Recent, trei amenzi în cuantum total de 150.000 lei au fost aplicate pentru executarea cu întârziere a unor lucrări de refacere a părţii carosabile pe străzile Simfoniei, Voinicilor şi Căpitan Ignat, unde termenul de finalizare era prevăzut pentru vara/toamna anului 2018.

Sancţiunile aplicate operatorului s-au materializat după ce companiile subcontractoare au fost şi ele amendate în prealabil în urma reclamaţiilor venite din partea cetăţenilor referitoare la calitatea deficitară a carosabilului, la finalizarea lucrărilor.

Administraţia publică locală va continua responsabilizarea operatorilor ce execută lucrări de infrastructură pe raza municipiului, inclusiv prin aplicarea progresivă a sancţiunilor contravenţionale, în situaţiile în care partea carosabilă, zonele pietonale sau spaţiile verzi nu sunt predate conform obligaţiilor asumate la încheierea contractelor.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad

Critic Arad, 21 martie 2019 9:10

usrpontapnl-1