Femei și bărbați în criză politică (scenariu electoral)

Actul I. Familia, despre care scriu, o ducea destul de confortabil, dar, cum femeia e adeseori suficient de nemulţumită, găseşte ea nişte motive să se declare nefericită. Zice ea bărbatului că nu e destulă ordine în casă, că nu mai au prieteni, că vecinii sunt mai șpilcuiți, că nu le ajung bani pentru concedii, pentru mâncare şi cafele, pentru dulciuri şi fructe, că vrute şi nevrute, aşa cum e femeia, atunci când i se căşunează ceva. Azi aşa, mâine aşa, până când bărbatul îşi ia lumea-n cap şi pleacă, de nu mai ştie nimeni unde.

Actul II. Atunci, ea neastâmpărată şi, cum era încă tinerică şi fudulă, hotărăşte să se remărită, cu speranţa că viaţa îi va fi mai bună, iar fandoselile ei se vor împlini. Noul bărbat era chipeş, invocă prietenii europene, nu-i plăcea lui gospădăria, dar apărea fercheş şi şmecheraş, pomenind de peşcheşuri grase. După ce se mută el în casa nevestei divorţate, familia începe un trai vesel, la piscine şi săli de sport, plimbări spre cabane elegante, spre staţiuni exotice all inclusive. Proaspăta familie îşi achiziţionează jeep şi alte resurse de confort modernist, împrumutând („numai o familie cu împrumuturi are respectul celorlalţi”, mai spunea el) de la bănci și case de ajutor financiar. Somer fiind, ajunge la scadenţă, dar decide să vândă casa de la ţară a părinţilor, apoi vila de la munte a mătuşii, mai apoi ferma socrilor. Datoriile cresc, criza muşcă în continuare din buna dispoziţie a însurăţeilor. Acuzat de proastă guvernare familială, bărbatul cel şmecher şi descurcăreţ face rost de bani, împrumutându-se de la un fond internaţional, apoi, spre a acoperi datoriile, mai împrumută câteva miare de euro, doar doar va trece de criză. Dar nesimţita de criză se încăpăţânează să plece din familie, care se trezește cu o datorie imensă, înşiruită, din mai mult tranşe, pe o perioadă de câteva decenii. „Doamne, bărbate, mai zice ea, noi n-o ducem rău nici în perioadă de criză! Ce va fi după ce trece?”

Dar vremea se scurge şi ea cu amăgele şi toate cele frumoase şi tinereşti se potolesc în aleanurile din ce în ce mai domesticite. Se ruinează sentimentele, se învecheşte relaţia, se rarefiază prietenii, până când Bărbatul îşi pune căciuliţa pe o ureche şi apucă drumul străinătăţii. „Nu mai pot, dragă, e criză în familia noastră, mă duc să fac bani, să achităm datoriile, că uite aici, în ţara asta, n-ai unde munci, unde şmecheri, unde trebălui. Dacă voi întârzia prea mult, atunci descurcă-te tu cum te-o ajuta mintea şi puterea ta femeiască!”. Şi dus a fost, cică pe la alte naive, aducându-le criza în casă, prin bani împrumutaţi de la aceiaşi bancari europeni.

Actul III. Mâhnită, femeia, singurică acum, e tot mai ferecventată de un vecin, un bun gospodar, dar care, bietul, a avut nenorocul de a fi încălţat de una mâncăcioasă şi care-şi potolea scărpinăturile prin cluburi de noapte şi mai plimbându-se, de amorul artei, pe marginea drumurilor. Crede omul că trebuie să dea şi peste el norocul, mai ales că vecina avea faima de a fi mondenă, curăţică, dar care a dat peste un vagabond rătăcitor.

Şi aşa fără minte, cum mai dau bărbaţii în gropi din când în când sau măcar în momentele esenţiale din viaţa lor, se căsătoreşte cu femeia cea elegantă şi se mută în casa ei. Apucă omul gospodar să mai dreagă câte ceva din viaţa risipitoare a familiei, dar mereu veneau creditorii, somaţii şi toate veniturile lor mergeau spre achitarea datoriilor familiei din vechea relaţie. Criza familiei se adânceşte. Incapabilă să mai plătească atâtea împrumuturi vechi, cu pisicile din casă mieunând de foame şi câinii lătrând a secetă, noua căsnicie începe să scârţăie. Atunci, ea – femeia – îşi luă puţine boarfe şi plecă fără explicaţie în lumea cea necunoscută. Îi lăsă totuşi bărbatului ei gospodar un bilet pe care scria: „În ţara asta nu se poate trăi. Criza este pentru gospodari nu pentru aventurieri”.

Şi dusă a fost. Iar bietul bărbat îşi duce viaţa cea simplă, în casa muierii sale, mai bâtând un cui, mai şurubărind cu mintea, mai ronţăind un os ieftinit, dar plătind cu regularitate datoriile anterioare.

Epilog: Familia e chiar Ţara, ţara noastră, aflată în dificultate economică, socială, morală din pricina oamenilor politici sau a politicii oamenilor, ale căror interese personale sunt mai presus decât cele publice. Judecata istoriei nu e imparţială şi nici subiectivă, dar judecata oamenilor poate fi, la un moment dat, emoţională.

PS: Cititorii, care au avut răbdarea să ajungă la Epilog, vor mai sacrifica vreun gând pentru a identifica „actorii” fiecărui act din scenariul electoral; ei se află printre noi, dar aciuiți sus la pupitrul deciziei, de unde trag hamuri, având mâinile îndulcite de pupături perfide și de lingușiri … electorale.