Filme de la Veneția, în programul Ediției a-IV-a a Festivalului Filmului Palestinian

253880987 1111355042942602 7549586851830855791 n
Distribuie:

 

FILME DE LA VENEŢIA, ÎN PROGRAMUL EDIŢIEI A PATRA A FESTIVALULUI FILMULUI PALESTINIAN

 

Două lungmetraje de ficţiune selectate la Festivalul de la Veneţia vor fi proiectate la galele de deschidere şi de închidere de la ediţia din acest an a Festivalului Filmului Palestinian din România.

Este vorba de „200 de metri” („200 Meters”), de Ameen Nayfeh, şi de „Străinul” („The Stranger”, 2021), de Ameer Fakher Eldin.

Ediţia a patra se va desfășura într-un format hibrid. În perioada 25 – 28 noiembrie, filmele vor putea fi văzute de publicul bucureştean la Cinema Muzeului Ţăranului apoi, în intervalul 2 – 5 decembrie, o mare parte din selecţie va fi disponibilă
online, pe platforma Eventbook.

Debutul regizorului Ameen Nayfeh, „200 de metri”, are în centru un tată palestinian care este prins de cealaltă parte a zidului de separare şi încearcă să ajungă la fiul său la spital. Descris de Variety drept „o dramă de familie care se intersectează cu un road movie în Palestina”, filmul a avut premiera mondială în 2020, în secţiunea independentă Giornate degli Autori a Festivalului de la Veneţia.

255856052 1236273240191174 6813313494334600651 n

 

Tot un debut este şi „Străinul”, de Ameer Fakher Eldin, care a făcut parte în acest an din selecţia Giornate degli Autori a aceluiaşi prestigios festival. Filmul urmăreşte un doctor fără licenţă din Înălţimile Golan ocupate, a cărui viaţă este dată peste cap când întâlneşte acidental un soldat rănit în războiul din Siria. „Străinul” se concentrează „pe un bărbat compleşit de o criză existenţială atunci când se confruntă cu absurdul”, a scris Cineuropa.

254164902 4406938256101747 1453895487497048629 n

 

Biletele la proiecţiile celor două filme de la Cinema Muzeul Ţăranului Român sunt disponibile pe platforma Eventbook. Restul filmelor şi întregul program vor fi anunţate în curând.

FFP își propune să ofere publicului din România șansa să vadă în premieră cele mai apreciate filme palestiniene recente și să îi cunoască pe cei mai importanți cineaști palestinieni.

Festivalul este organizat de Centrul Cultural Palestinian „Mahmoud Darwish”, în parteneriat cu Ministerul Culturii din Palestina și cu Ambasada Statului Palestina la București.

Centrul Cultural Palestian Mahmoud Darwish este o organizație non-guvernamentală, neafiliată politic, care promovează cultura și valorile străvechi palestiniene în spațiul public românesc și își propune să crească interesul publicului din România pentru
moștenirea culturală palestiniană prin organizarea mai multor evenimente și activități.

Văzut de Radio Guerrilla. Parteneri media: Music Channel, Zile și Nopți, Cinemagia, AGERPRES, IQads, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Liternet, Scena9, The Institute, Spotmedia, One World Romania, Film Menu, F-Sides Cineclub, MovieNews, PRwave, Iqool, CriticEyez, Munteanu, SMARK.

Mai multe informaţii pot fi găsite pe pagina de Facebook a FFP şi pe site-ul palestinianfilmfestival.org.

Categorie: Cultură
Etichete: Ameen Nayfeh, Ameer Fakher Eldin, Centrul Cultural Palestinian „Mahmoud Darwish”, Festival de Film Palestinian, lungmetraje de ficţiune
Distribuie:
Articolul anterior
Mihai Fifor: România are nevoie vitală de un sector HORECA bine susținut și dezvoltat 
Articolul următor
Parcul Natural „Lunca Mureșului” va avea un FILM DE PREZENTARE realizat de echipa de la „România Sălbatică”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

balcea 1

Domnul Bovary

Motto: „…domnul Charles-Denis-Bartholomé Bovary, fost subchirurg militar, compromis, prin anul 1812, în nişte afaceri cu recrutarea şi silit în acea vreme să-şi dea demisia, profitase atunci de farmecele sale personale…