Final de drum în primul tur pentru Marius Copil la Roland Garros, după un meci dramatic cu răsturnări de situație

Distribuie:
Marius Copil (94 ATP), singurul reprezentant al României de pe tabloul masculin de la Roland Garros, a fost eliminat în primul tur după un meci dramatic pierdut în fața lui Marco Cecchinato (25 de ani, 72 ATP). Italianul s-a impus în 5 seturi, scor 2-6, 6-7 (4), 7-5, 6-2, 10-8, la capătul unui meci care a durat trei ore și 44 de minute.

Am crezut, o bună bucată din meci, că Marius va ieși învingător din meciul cu Cecchinato, în minimum de seturi. Din păcate nu a fost așa, dar am avut parte de tenis echilibrat, între doi jucători asemănători ca mod de exprimare al tenisului. În primul set Marius, a intrat în mingi încă de la început și a făcut două breakuri rapide, dublate de hold-uri sigure.

În setul doi, jocul italianului a progresat vizibil, iar acesta a fost un trend care s-a păstrat până în decisiv. Game-ul al doilea a fost unul destul de nesigur pentru Marius, în ciuda unor servicii secunde foarte bune. Viteza foarte bună a lui Cecchinato, care la 1.86 înălțime aleargă foarte bine, nu l-a ajutat să câștige setul 2; însă i-a permis să-l ducă în tie-break. Per total, în set și în tie-break, Marius a fost jucătorul mai bun.

În setul trei, italianul nu și -a pierdut concentrarea a servit perfect atunci când avea nevoie și nu și-a pierdut niciodată serviciul. Setul 4 s-a văzut oglindit în primul, adică a fost Cecchinato cel care a făcut breakuri pe primele servicii ale lui Marius și a urcat repede la 4-0. Din păcate, Marius nu este obișnuit să joace meciuri atât de lungi, cu încărcătură și risipă de efort, așa că luciditatea i-a dispărut uneori și a pierdut meciul pe un final dramatic. Un meci pe care arădeanul îl va ține minte multă vreme.

Pentru prezența în primul tur, Copil și-a asigurat un cec în valoare de 40.000 de euro și 10 puncte ATP.

Categorie: Sport
Etichete: marius copil cecchinato atp, Roland Garros, sport arad. marius copil
Distribuie:
Articolul anterior
Poșta din Micălaca a fost SPARTĂ… a doua oară în această lună! Hoții au furat colete de valoare mediocră [FOTO]
Articolul următor
Florin Tripa: „Administrațiile locale vor realiza mai repede proiectele, după modificarea Legii achizițiilor publice“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie