Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar a fost ACHITAT de prima instanță în dosarul „Motorina”

sorin blejnar
Distribuie:

 

Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar a fost achitat, marți, în primă instanță, în dosarul „Motorina”. Decizia a fost luată de magistraţii de la Tribunalul Braşov în dosarul în care este acuzat de sprijinire a unui grup infracțional și evaziune fiscală. Decizia nu este definitivă.

Hotărârea pronunţată marţi, 13 martie, de magistraţii Tribunalului Braşov nu este definitivă, Sorin Blejnar fiind acuzat în acest dosar de două infracţiuni: sprijinire de grup infracţional şi evaziune fiscală, potrivit sursei citate.

Fostul şef al ANAF a fost cercetat în legătură cu fapte de evaziune fiscală cu produse petroliere care ar fi generat prejudiciu de peste 21 de milioane de lei la bugetul de stat.

Procesul a început la Tribunalul Braşov în anul 2012, în acest dosar mai fiind fost trimise în judecată 17 persoane fizice şi juridice, doi şefi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, în cauză fiind cercetat şi Codruţ Marta, fost consilier al lui Blejnar.

Potrivit procurorilor DIICOT Braşov, o grupare infracţională constituită de cetăţeni români, unguri şi italieni ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 de tone de motorină comercializate pe piaţa internă, prejudiciind astfel bugetul de stat cu peste 10,5 milioane de lei reprezentând TVA şi peste 10,8 milioane de lei reprezentând accize pentru motorină.

Gruparea infracţională achiziţiona motorina în regim suspensiv de la plata accizelor, declarând că aceasta va fi livrată intracomunitar în Polonia, însă de fapt cantităţile de combustibili erau revândute prin staţiile de distribuţie de carburanţi din România sau direct către utilizatori finali, spun procurorii DIICOT.

Conform procurorilor, grupul infracţional ar fi fost sprijinit de factori de decizie de la ANAF şi Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, care nu au dispus efectuarea de controale adecvate la firmele prin care erau derulate operaţiunile ilegale cu motorină.

Fostul șef al ANAF mai are și alte probleme cu justiția. În aprilie 2017, Blejnar a părăsit Penitenciarul Rahova, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis, definitiv, înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar. El a stat în arest aproape şase luni, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, pentru că ar fi ajutat firma omului de afaceri Bruno Berdilă să câştige contracte cu ANAF şi ar fi primit în schimb aproape trei milioane de euro.

El fusese trimis în judecată în 16 decembrie 2016. Astfel, potrivit procurorilor, în 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, Sorin Blejnar ar fi acceptat din partea omului de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă promisiunea de a-i oferi 20 la sută din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate.

În schimbul banilor, Blejnar i-ar fi cerut lui Dan Stroe, pe atunci director de achiziţii şi investiţii publice în ANAF, să ia măsuri astfel încât firma Romsys, controlată de Berdilă, să primească acele contracte.

În schimb, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, Sorin Blejnar şi subalternul său ar fi primit 13.172.520 de lei, printr-o firmă ”fantomă” controlată de aceştia, cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive. Din această sumă, lui Blejnar i-ar fi revenit 12.513.894 de lei, respectiv aproximativ trei milioane de euro, au scris procurorii în actul de sesizare a instnaţei.

Anchetatorii susţin că Sorin Blejnar ar fi folosit cinci firme de tip fantomă, ai căror asociaţi sunt cu precădere cetăţeni arabi, pentru a scoate din bancă cele aproximativ trei milioane de euro primite drept mită de la societatea în favoarea căreia a intervenit pentru câştigarea a două contracte cu ANAF.

Fostul director de achiziţii şi investiţii publice din ANAF Dan Stroe le-a spus procurorilor DNA Ploieşti că a dus mita provenită din contractele încheiate de ANAF cu firma Romsys în biroul lui Blejnar. Potrivit unor surse judiciare, banii i-ar fi fost duşi lui Blejnar în cutii de hârtie de copiator.

Sursa: digi24.ro

Categorie: Știri
Etichete: achitat, ANAF, dosarul motorina, Sorin Blejnar, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Deputatul Adrian Todor: „Aradul a devenit «paradisul» contractelor fără licitație“
Articolul următor
Lansare de carte la Sala „Centenar” a Bibliotecii Județene: „Da Traiano, alla cortina di ferro” (De la Traian, la cortina de fier)

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie