[FOTBAL FEMININ] Gheorghe Cameniță – își trece în palmares o nouă promovare

camenita
Distribuie:

 

Fost bun jucător al clubului UTA în anii 80-90, Gheorghe Cameniță a dovedit că este și un pasionat tehnician, lucru care nu este la îndemâna tuturor celor ce au jucat bine în iarbă. A scris istorie ca antrenor în județul Arad fiind declarat antrenorul anului de către AJF Arad în mai multe sezoane. Acum, „Becu” așa cu îi spun foștii colegi (pentru buna lovitură de cap cu detentă), este în fața unui nou succes. Cu o săptămână înaintea  începerii campionatului în Divizia A la fotbal feminin a aceptat să preia echipa finanțată de Pavel Piroș. Datorită timpului scurt de organizare prima etapă de campionat a fost amânată. Pe o parte din fete le cunoștea pentru că le-a avut eleve și la UTA, a completat lotul cu câteva tinere jucătoare din județ și a defilat în liga secundă de fotbal feminin. „Nu e ușor să cunoști și să lucrezi cu psihologia fetelor, unele nu au mai putut să vină la echipă în pauza dintre tur și retur și a trebuit să găsesc soluții. Rezultatele sunt ale echipei și evident nimic nu se putea fără sprijinul domnului Piroș”,spune tehnicianul arădean. Leoaicele lui Cameniță, sunt pe primul loc în campionat, la egalitate de puncte (31) cu fetele de la Onix Râmnicu Sărat, un golaveraj superior pentru arădence care au înscris 73 de goluri primind doar 12. În ultima deplasare, fetele de la Piroș Security au învins cu 7 – 0, la Baia Mare.

La capitolul meciuri directe, fetele de la Onix au avantaj (2-0), dar asta și datorită unor probleme de arbitraj. Primele două echipe clasate promovează direct în Superliga Feminină de Fotbal, ce se desfășoară sub tutela FRF.

În runda de închidere a sezonului, arădencele pot sărbători promovarea chiar pe propriul teren, când la Șiria sosesc oltencele de la Drobeta Turnu Severin. Meciul contează doar pentru statistică, dar arădencele sunt motivate să câștige. În tur, leoaicele de pe Mureș s-au impus cu scorul de 5-2, după ce la pauză au fost conduse cu 2-0! Returul este programat duminică 28 mai.

În lotul arădean se află și Floare Liheț care, la cei 39 de ani ai săi, mobilizează foarte bine echipa și este nimeni alta decât fosta multiplă campioană de box. O altă jucătoatre remarcabilă este Mladin Diana care însă nu a mai putut însoți echipa în deplasări întrucât este înscrisă la Academia de Poliție. Deplasările sunt lungi în toată țara. În lot se află cu predilecție jucătoare tinere de 15 -16 ani, unele venind la antrenamente din județ.

Pentru parcursul în eșalonul superior mai am nevoie de câteva jucătoare experimentate, iar tinerele talentate să crească pe lângă acestea. Am jucat în Cupa României cu adversare din prima ligă și nu este o așa mare diferență de valoare, adaugă Cameniță.

Jucătoarele care au pus umărul la acestă reușită sunt: Meszaroș S., Doroți S – Liheț F, Marcea D, Reduxin St., Olariu M, Balaj A, Dobra L, Gal F, Mihăilescu A, Adam C, Mladin D, Lupei V, Țânțar T, Muscă A, Bodnar A, Cîbula, Kolop R, Talabă R, Giurgiu A, Balaj C.

Să mai spunem că Pavel Piroș este la a patra promovare de când a pătruns în lumea sportului după o dublă reușită cu Șoimii Pâncota și una la Vladimirescu.

Gruparea arădeană este una tânără și ca medie de vârstă, dar și ca existență, fiind înființată în luna august anul trecut.

Categorie: Sport
Etichete: AJF Arad, Club UTA, Floare Liheț, fotbal, FRF., Gheorghe Cameniță, Superliga Feminină de Fotbal
Distribuie:
Articolul anterior
[CULINAR – PREPARATE DIN CARNE DE VITĂ] Fegato Alla Venetiana – Chef Salvo Lo Castro
Articolul următor
[PORTRET DE FOTBALIST] Alexandru Manea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie