Frații Charlene și Sean Lieberwirth din Wiesbaden (Germania) sunt invitații speciali ai primei seri a Tribunei Tinerelor Talente de la Filarmonică

frații charlene (9 ani) și sean lieberwirth
Distribuie:
Marți, 1 Martie, în cadrul primei seri a Tribunei Tinerelor Talente de la Filarmonică, vor concerta micuții elevi ai Georgianei Teohari-Vidican, frățiorii Charlene (9 ani) și Sean Lieberwirth (12 ani). Aceștia sunt invitații speciali ai colegilor lor români, elevii Colegiului de Arte Sabin Drăgoi din Arad. 
Copiii sunt elevi ai unor școli de elită din Wiesbaden, Germania, și nu urmează cursurile unor școli de muzică. Cu toate acestea, ambii au câștigat premiul 1 la Concursul Internațional de Pian „Clara Peia” în 2021, iar la Concursul Felix Mendelssohn-Bartholdy, Charlene a luat locul 2 la categoria ei de vârstă, iar Sean a luat premiul 1 la categoria lui de vârstă.
charlne sean
Sean Lieberwirth trebuia să cânte pe scena Filarmonicii din Arad și în 14 martie 2020, dar cu o seară înainte de a porni la drum spre România, a început pandemia și au fost instituite primele restricții, iar concertul lui a fost primul concert anulat.
Charlene (9 ani) studiază două instrumente, pian și vioară.
Charlene studiază vioară cu violonista chineză Prof. Univ. Amelie-Xiaojun Huang (Hochschule für Musik Mainz) care este și membră a orchestrei Hessisches Staatsorchester Wiesbaden, iar pianul cu Prof. Dr. Georgiana Teohari-Vidican.
Special și în același timp greu este că ea va fi solistă a două concerte, în aceeași seară pe scena Filarmonicii din Arad: Concertul în Re Major pentru pian și orchestra de J. Haydn, și Concertul în la minor pentru vioară și orchestră de A. Vivaldi.
Frățiorul ei, Sean, va cânta Rondo în Re major, Kv 382, de W. A. Mozart.
Doi copii talentați și adorabili pe care profesoara lor de pian îi descrie în câteva cuvinte astfel:
„Sean este foarte cerebral, matur, responsabil, studiază clarinetul (pe lângă pian) și îi plac jocurile video.”
sean
„Charlene, în afară de muzică, mai face balet și patinaj. Îi place foarte mult să citească și este o fire foarte boemă.”
charlene1
Ce este important de precizat despre acești copii
este că deși studiază muzica sârguincios și la modul extrem de serios, o fac din pură plăcere și cu naturalețe! Este uimitoare dorința lor de a face muzică în ciuda pandemiei (nu au întrerupt orele de pian nici chiar atunci când erau cele mai dure restricții în vigoare) și a lipsei unui învățământ vocațional.
Avantajul lor este însă, accesul la concerte de cea mai bună calitate și șansa ca orchestre renumite să vină și să cânte în Wiesbaden sau la 20 de minute de casa lor, la Frankfurt.
charlene2
Am vrut să aflăm chiar de la ei ce reprezintă muzica pentru fiecare, care este compozitorul preferat și i-am rugat să transmită un salut pentru arădeni.
Mesajele celor doi au fost filmate la sfârșitul uneia dintre repetiții, înainte de plecarea lor spre România pentru concertul de la Filarmonica arădeană.
VIDEO:
https://www.youtube.com/watch?v=JGO2HtfGmnk
Categorie: Cultură
Etichete: Charlene Lieberwirth, Filarmonica Arad, pianista Georgiana Teohari-Vidican, Sean Lieberwirth, Tribuna Tinerelor Talente, violonista Amelie-Xiaojun Huang
Distribuie:
Articolul anterior
ATENȚIE! RECENSĂMÂNTUL POPULAȚIEI și LOCUINȚELOR este în derulare. Cei care refuză recenzarea pot fi amendați conform legii. Vezi ce trebuie să faci
Articolul următor
Facturile pentru încălzire aferente lunii ianuarie sunt cu 30% mai mari decât cele din decembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie